Ce este „Loteria Vizelor”
Programul de vize pentru imigranți, denumit și DV Program, oferă anual până la 50.000 de vize de imigrare. Acestea sunt alocate prin tragere la sorți persoanelor din țări cu rate scăzute de imigrare în SUA, potrivit site-ului USCIS.
„Loteria Vizelor” este administrată de Departamentul de Stat al SUA (DOS), scrie Profit.ro. Majoritatea câștigătorilor locuiesc în afara Statelor Unite și își finalizează procesul de imigrare prin consulatele americane.
Un număr redus de câștigători se află deja în SUA
Există însă și câștigători care, la momentul selecției, trăiesc deja în Statele Unite cu statut de non-imigrant sau alt statut legal. Aceștia pot aplica pentru schimbarea statutului în rezident permanent.
Motivul suspendării programului
Decizia autorităților americane vine în contextul anchetei privind atacul armat de la Universitatea Brown. Suspectul ar fi ajuns în SUA prin intermediul programului „Loteria Vizelor”.
„Suspectul ” , nici macar nu au o certitudine cu privire la atentator…….Acum cateva luni am primit ” indicatii pretioase ” cu privire la democratie si legislatie de la cei care incalca legea in mod flagrant si dupa propriul chef.
Programul este instituit prin lege federala si nu e la cheremul unor sfertodocti care fac ce vor si cand vor.
Jalnic ce a ajuns „leaganul democratiei”….
foarte bine face SUA acum sa vezi tanguielile spionilor