SUA suspendă „Loteria Vizelor”

Programul american „Loteria Vizelor”, prin care mii de persoane își câștigau șansa de a emigra în SUA, a fost suspendat brusc.

De Bianca Dumbraveanu - redactor
SUA suspendă „Loteria Vizelor”

Programul american „Loteria Vizelor”, prin care mii de persoane își câștigau șansa de a emigra în SUA, a fost suspendat brusc.

Statele Unite au suspendat imediat programul „Diversity Immigrant Visa” (DVI), cunoscut drept „Loteria Vizelor”. Decizia a fost luată de Kristi Noem, ministrul american pentru securitate internă, după ce s-a aflat că suspectul atacului armat de la Universitatea Brown a beneficiat de acest program, relatează AFP.

Ce este „Loteria Vizelor”

Programul de vize pentru imigranți, denumit și DV Program, oferă anual până la 50.000 de vize de imigrare. Acestea sunt alocate prin tragere la sorți persoanelor din țări cu rate scăzute de imigrare în SUA, potrivit site-ului USCIS.

„Loteria Vizelor” este administrată de Departamentul de Stat al SUA (DOS), scrie Profit.ro. Majoritatea câștigătorilor locuiesc în afara Statelor Unite și își finalizează procesul de imigrare prin consulatele americane.

Un număr redus de câștigători se află deja în SUA

Există însă și câștigători care, la momentul selecției, trăiesc deja în Statele Unite cu statut de non-imigrant sau alt statut legal. Aceștia pot aplica pentru schimbarea statutului în rezident permanent.

Motivul suspendării programului

Decizia autorităților americane vine în contextul anchetei privind atacul armat de la Universitatea Brown. Suspectul ar fi ajuns în SUA prin intermediul programului „Loteria Vizelor”.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. „Suspectul ” , nici macar nu au o certitudine cu privire la atentator…….Acum cateva luni am primit ” indicatii pretioase ” cu privire la democratie si legislatie de la cei care incalca legea in mod flagrant si dupa propriul chef.
    Programul este instituit prin lege federala si nu e la cheremul unor sfertodocti care fac ce vor si cand vor.
    Jalnic ce a ajuns „leaganul democratiei”….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.