Sucul de portocale poate deveni un lux

Încă de la începutul anului, au fost observate scumpiri la o serie de produse de bază, însă acum vine rândul sucului de portocale. Acesta este în pericol să devină un lux pentru consumatorul de rând, prețurile crescând din cauza unor evenimente independente de producători, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie la o companie de tranzacționare pe bursele internaționale.

Consecințele unor evenimente climatice și biologice sunt deja vizibile și în zone care, privite din Europa, păreau „ferite” – posibil și prin prisma distanței geografice. Evenimentele de anul acesta arată că echilibrul prețurilor pentru produse agricole variate, inclusiv cele exotice, este mai fragil decât în trecut, iar schimbările tiparelor meteorologice pot genera perturbări ample și de durată.

Banca Centrală Europeană menționează riscul prețurilor la alimente în comunicatul deciziei de politică monetară din iunie, deși probabil atenția este mai degrabă îndreptată către produsele de bază. Anul, aflat nici la jumătate, a adus deja un vârf al prețurilor la cafea pentru ultimii trei ani, urmat de o corecție moderată și de o explozie a prețurilor la cacao, care s-au triplat de la începutul anului până în aprilie, coborând de atunci cu doar 14%. După cacao și cafea, un alt deliciu devine mai costisitor pentru consumatori.

 

Sucul de portocale a pus pe jar iubitorii de citrice, înregistrând creșteri pronunțate în această primăvară. Contractele futures (la termen) pentru concentrate Orange Juice cu scadența în iulie, în prezent cele mai tranzacționate, au atins un vârf de 4,95 dolari/livră pe 28 mai. Deși cotațiile au scăzut până la 4,25 dolari/livră la închiderea de miercuri,  ele rămân cu 8% mai sus față de acum o lună, cu un avans de 21,2% în 3 luni și 105,3% în ultimul an, arată Claudiu Cazacu.

 

Florida, care produce 90% din sucul de portocale din SUA, a fost afectată masiv de uragane, vreme rece și dăunători în trecut, cu efecte tot mai vizibile. Pe lângă vremea din SUA, provocările din Brazilia, țara care produce 70% din oferta globală de suc de portocale, și-au pus amprenta pentru al treilea an consecutiv.

 

Aici, problema este boala bacteriană numită „înverzirea citricelor”, pentru care nu există remediu, și care duce la uscarea copacilor în câțiva ani. Insectele care savurează sucul fructelor sunt responsabile pentru răspândirea bacteriei. La aceste probleme s-au adăugat seceta și căldura extremă. Tiparele climatice actuale și natura efectelor distribuite în timp conduc la prognoze nu tocmai optimiste referitoare la producția de portocale în aceste regiuni.

 

Producția de citrice ar putea ajunge sub nivelul din 1988

 

Potrivit IFU (International Fruit and Vegetable Juice Association), o asemenea situație nu s-a mai întâlnit vreodată, nici măcar în timpul marilor înghețuri sau uragane din trecut.

 

Exporturile Braziliei au mers în 2023, în primul rând, spre Europa, cu 55% și apoi către SUA, o cotă de 31%. Producția ar urma să scadă cu aproape un sfert, potrivit estimărilor, ceea ce ar conduce la cea mai redusă producție de după 1988, potrivit asociației producătorilor de citrice din Brazilia. Spania, cel mai mare producător european, ar urma să înregistreze o producție în scădere cu 8% și cu aproape 24% sub media ultimilor 5 ani.

 

Chiar dacă pentru un bun care este gustos sau dulce există deseori o marjă acceptabilă, presiunea din mai multe direcții pe portofelul consumatorilor, în Europa și SUA, nu a rămas fără efect. Prețul la nivel de distribuitori a avansat cu aproape 77% într-un an. În Europa, consumatorii resimt și costurile de transport și ambalare mai ridicate, subliniază consultantul de strategie din cadrul XTB România.

 

După ce prețurile au „luat-o razna”, consumatorii au început să se reorienteze, cererea scăzând cu o cincime. Producătorii de băuturi răcoritoare iau în calcul modificarea conținutului pentru a include, printre altele, mandarine. Alții ar putea lua în considerare amestecul cu suc de mere sau de struguri, având în vedere costurile logistice asociate utilizării mandarinelor.

 

Plantarea unor noi arbori va lua timp, iar un tratament pentru bacteria dăunătoare este doar la nivel de speranță. Totuși, în cele din urmă, legile de bază ale cererii și ofertei vor recrea un relativ echilibru. Alte regiuni ar putea prelua misiunea de a produce pe măsura dorințelor consumatorilor, indicii venind dinspre Africa de Sud, deja un mare exportator de citrice în lume.

 

Fără certitudini cu privire la prețurile viitoare, pomicultorii vor avea, însă, o abordare reținută în unele regiuni. În plus, dacă într-unul din anii viitori vremea, rezistența la dăunători și mutarea producției în alte regiuni ar permite o ofertă mult mai ridicată, prețurile ar deveni rapid descurajante pentru noi plantări.

 

Pentru moment, însă, dincolo de o așteptată volatilitate foarte ridicată, prețurile sunt în trend ascendent. Soluții ar putea apărea, dar e nevoie de o pregătire, reziliență și adaptare suplimentară a cultivatorilor. În lipsa acestora, riscul de a vedea sucul de portocale trecând de la abundență la relativă raritate și preț de cvasi-lux ar fi dificil de evitat, punctează Claudiu Cazacu.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. E global warming pentru ca uriasa amprenta de carbon a lui Bill Gates, familia Rothshield si restul de magnati care traiesc in castele cand un apartament cu trei camere le-ar
    ajunge, distruge clima.

  2. care suc de portocale, exista? exista un singur suc de portocale fresh-ul. celelalte vindute in cantitati industriale au portocala doar in poza…

  3. Motiv de inca o scumpire!au ajuns un lux:linistea,hrana ,siguranta zilei de maine,familia,!!!ce va urma maine viata???

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.