Sulfina Barbu, acuzată că ar fi deturnat un milion de euro din fonduri comunitare

Scandal şi ameninţări cu justiţia între democrat-liberalii şi social-democraţii din Bistriţa-Năsăud. Deputatul PSD Radu Moldovan o acuză pe colega de Parlament Sulfina Barbu că ar fi deturnat nu mai puţin de un milion de euro din fonduri comunitare, cu ajutorul mai multor firme, pe care le controlează. Sulfina Barbu a respins acuzaţiile şi l-a ameninţat pe Moldovan cu judecata, dacă nu va proba afirmaţiile.

De cotidianul.ro - Autor

Deputatul democrat liberal Sulfina Barbu este acuzată de preşedintele PSD Bistriţa Năsăud că s-ar folosi de relaţiile sale pentru a obţine sume importante din fonduri europene, prin firmele pe care le controlează în judeţ. Alături de Sulfina Barbu, şi alţi democrat liberali sunt vizaţi.

„Sulfina Barbu, care drenează bani publici din toate proiectele europene, nu lipseşte nici de la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud cu ale sale firme şi cu Silvian Ionescu, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu”, susţine Radu Moldovan, citat de Puterea.

Potrivit lui Moldovan, cei doi ar fi obţinut un contract de consultanţă în valoare de două milioane de lei pentru depozitul ecologic de la Tărpiu. Alături de Sulfina Barbu şi de Silvian Ionescu, şi alţi democrat-liberali sunt acuzaţi de PSD că ar fi făcut învîrteli cu fondurile europene destinate amenajării depozitului de gunoi ecologic. În total, un milion de euro ar fi ajuns în buzunarele unor fruntaşi PDL din judeţ.

Acuzaţiile lui Moldovan au fost respinse de Sulfina Barbu.
„Este iresponsabil acest individ şi cer public să vină cu dovezi, altfel, îmi reţin dreptul să acţionez în instanţă şi să îi cer daune. În al doilea rând, eu nu ştiu care sunt celelalte persoane menţionate”, spune Sulfina Barbu.

Şi şeful Gărzii Naţionale de Mediu, Silvian Ionescu a declarat că-l va da în judecată pe Moldovan.
„La Bistriţa, în patru ani de când n-am mai fost, să-mi explice acest deputat cum am sifonat eu banii? Vă anunţ că îl dau în judecată. Are termen de la mine de o săptămână. Dacă nu demonstreză toate lucrurile astea public într-o săptămână, acţionez în instanţă”, a declarat Ionescu.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.