Summitul ONU privind dezvoltarea durabilă Rio+20 a adoptat vineri o declaraţie finală, potrivit mediafax.ro.
Aproximativ 188 de state au aprobat prin consens un text de 53 de pagini întitulat „Viitorul pe care îl vrem”, în urma unui summit de trei zile la care au participat 86 de şefi de stat şi guvern.
Declaraţia a fost salutată de Naţiunile Unite şi de Statele Unite însă a fost foarte criticată de societatea civilă pentru lipsa de ambiţie.
Rio+20 a trasat totuşi un parcurs pentru rezolvarea problemelor planetei: sărăcie, foamete, încălzire globală, deşertificare, epuizarea resurselor.
Rio+20 pledează pentru o „economie verde”, model de dezvoltare mai puţin distructiv pentru planeta a cărei populaţie trebuie să treacă de la şapte miliarde în prezent la 9,5 miliarde în 2050.