Suntem cu un picior în Schengen: „Un moment important”

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, afirmă că intrarea României în familia Schengen cu frontierele aeriene şi maritime reprezintă un moment important şi subliniază că decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică, declarându-se convins că procesul este ireversibil.

„Astăzi, 31 martie 2024, marcăm un moment important pentru România, important pentru Uniunea Europeană, integrarea României în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime. Este un proiect concretizat, un rezultat al unor eforturi tehnice, administrative, diplomatice şi politice ale României. Din punct de vedere tehnic, această realizare a fost posibilă prin îndeplinirea tuturor condiţiilor Schengen. Pentru securizarea graniţelor au fost necesare reforme legislative, procedurale, administrative şi instituţionale, precum şi intensificarea cooperării internaţionale. Fiecare pas a fost calculat şi adus la îndeplinire pentru a garanta securitatea internă şi externă a spaţiului Schengen, protejând totodată libertăţile fundamentale ale cetăţenilor noştri”, spune Predoiu într-un mesaj transmis duminică de MAI.

El arată că, odată cu intrarea în Schengen, cetăţenii români se vor bucura de o mobilitate sporită, trecând prin punctele de control ale Poliţiei de Frontieră fără a fi nevoie de verificarea documentelor de călătorie.

„Pentru a avea această libertate de mişcare sporită, acţiunile Ministerului Afacerilor Interne privind securitatea frontierelor se intensifică. Poliţia de Frontieră va continua să efectueze controale selective, bazate pe informaţii, analize de risc şi indicii rezonabile pentru a contracara orice ameninţare potenţială. Am pus un accent deosebit pe protecţia minorilor, asigurându-ne că reglementările privind călătoriile acestora sunt bine înţelese şi respectate, pentru a proteja interesele celor mai vulnerabili dintre cetăţenii noştri, respectând în acelaşi timp tratatele şi codul frontierelor Schengen. În anul 2023, activitatea aeroporturilor şi porturilor noastre maritime a fost la un nivel ridicat, evidenţiind importanţa şi complexitatea tranziţiei către Schengen. Au fost gestionate peste 160.000 de curse aeriene şi afluxul de 22 de milioane de pasageri, dintre care aproape 300.000 de minori. Toate cele 17 aeroporturi din România, administrate de Ministerul Transporturilor sau, după caz, de autorităţi publice locale, au fost evaluate pentru pregătirea infrastructurii şi au fost găsite soluţii de adaptare a situaţiei organizatorice în contextul generat de aplicarea integrală a acquis-ului Schengen”, adaugă ministrul.

Predoiu precizează că eforturile pentru aderarea şi cu frontierele terestre sunt continue şi pe multiple canale diplomatice, precum şi prin munca din teren a Poliţiei de Frontieră şi a celorlalte structuri din Ministerul Afacerilor Interne.

„Sunt eforturi programate şi structurate care se desfăşoară în bune condiţii. Relaţiile de cooperare cu ministerul omolog austriac sunt foarte bune, la fel şi cu comisarul european şi celelalte ministere de interne din statele membre ale UE. Menţinem o comunicare continuă cu toţi partenerii noştri strategici pentru a sprijini eforturile de aderare completă la Schengen. Perspectivele celei de a doua etape depind însă şi de factori care nu sunt în sfera de intervenţie diplomatică a ţării noastre, de evoluţii şi conjuncturi politice externe. Decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică, la fel ca şi decizia privind Air Schengen. Dar, în egală măsură, sunt convins că procesul este ireversibil şi că realizarea lui completă nu poate întârzia prea mult”, completează ministrul de Interne.

El mulţumeşte tuturor celor care au jucat un rol real în acest proces, adăugând că fiecare efort, fie că a venit din partea instituţiilor statului, a partenerilor internaţionali sau a cetăţenilor, a contribuit la acest succes comun.

„Suntem gata să ne asumăm rolul şi responsabilităţile care vin odată cu statutul de stat membru Schengen, suntem gata să contribuim la securizarea frontierelor UE, să contribuim cu expertiza noastră şi să continuăm îmbunătăţirea cadrului legislativ UE privind migraţia şi azilul. Mulţumesc tuturor şi împreună să continuăm să construim o Europă unită şi puternică, spre binele fiecărui stat membru, spre binele României şi al cetăţenilor români!”, spune Predoiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

23 de Comentarii

  1. Sa nu cumva sa le vina in minte o alta mizerie: o hârtie în care ești obligat să bifezi ce ai in bagaje! Nimic grav, pe baza acestui cartonaș, caută droguri, arme, bani, dar pot amenda cetățenii că au alte produse. Sper sa nu se întâmple că în Irlanda, Spania, Australia sau chiar Austria. Sa nu spuneți că nu am atras atenția!

  2. Mamentam am întrat în Shengen doar cu peștii și pasaricilor. Trist este ca vom sta asa, în depărtat, pana o sa ne doara picooarele printre ele.

  3. Ne-au luat de fraieri,ca de obicei,iar noi am pus botul ! În ce kkt de ”schengen” suntem noi ”cu un picior” ??!!

  4. Suntem de fapt cu un picior in groapa:
    – datorii de peste 160 miliarde euro (care cresc) plus dobanzi;
    – industria (ce a mai ramas din ea) si agricultura detinuta in mare parte de straini;
    – resursele naturale exploatate de straini pentru redevente minuscule;
    – in cei peste 10 ani de cand trebuia sa intram in Schengen am pierdut din cauza neintrarii peste 100 de miliarde de euro, bani pe care conducerea tarii NU ii solicita celor din cauza carora pe nedrept nu am intrat in Schengen (de fapt nici acum nu am intrat);
    – apartenenta la UE ne-a adus directive si recomandari impotriva intereselor Romaniei, insa aplicate cu sarg de conducerea tradatoare a tarii;
    – apartenenta la NATO nu doar ca ne baga mana anual dupa cateva miliarde bune de euro, dar suntem si foarte aproape sa fim aruncati intr-un razboi in care Romania nu are nimic de castigat, ci numai de pierdut, iar asta pentru a apara cauza unei tari neprietene a Romaniei, care detine pe nedrept teritorii ale Romaniei si in care drepturile romanilor sunt din ce in ce mai limitate;
    – conducerea tarii este capusata de interese straine, tot ce se face este pentru interesele altor tari, de la inchiderea economiei autohtone pana la acapararea terenurilor de catre straini si la implementarea unor tehnologii nucleare experimentale pentru care tot noi romanii urmeaza sa dam banii de cateva ori mai mult decat face.

  5. Profesoara:
    – Copii, suntem cu un picior in socialism si cu unul in comunism.
    Bula:
    – Tovarasa si cat o sa mai stam asa, cracanati?

  6. Este o RUSINE si o UMILINTA, ca Romania sa considere un „mare succes”!?,aceasta asa zisa „Aderare la Schengen” !
    MENOROCITA de Austrie este unul din „MARII DUSMANI” politici ai Romaniei,iar guvernantii de azi sunt TRADATORI !.

  7. Nu mai dai buletinu la militian. Dar cand cumperi biletul il dai. Si ti se face poza fara sa stii. Apoi intra programul de recunoastere faciala si localizarea si ascultarea telefonului. La bagaje tot te controleaza.

  8. …Cu o singură obiecție: ROEXIT&OUT NATO !!! Muzicanții de pe „Titanic” cântă tot mai tare !!! Unii nu știu că rambursarea datoriei de 10 MLD cu care Ceaușel a construit ENORM ( cu tot cultul personalității care ar trebui iertat față de MAFIOȚII ACTUALI INTERNI și EXTERNI ) a fost îngreunată de MARIREA DOBANZILOR ( unii zic că chiar de 3 ori ) chiar de către ” our democracy ” care ne plângea cu lacrimi de crocodil și acu ‘ au acaparat GRATUIT tot ce a construit socialismul !!! PROSPERITATE cu peste 175 MLD EURO DATORIE EXTERNĂ !!?? Doar drogații și descreierații pot visa la așa ceva !!! …Chiar acu’ ” convinge” pe un TW- ceu o zdreanță cum trăim ” bine ” cu ” rămânerea în activitate ” până . .la moarte !!! Ei , ” SPECIALII ” ( NEO- FANARIOȚII) pensionați la 45 ani cu peste 15.000lei ( 3000 EURO !!! ) pe lună și iobagii până la minim 70 de ani ! Și zdreanța se forțează ( de data asta nu mai are in piept o floare roșie cat scăfârlia ei goală ) să explice , și iar sa explice cat ” de bine ” le va fi celor ce vor munci până crapă !!!…VIN RUȘII ! ( nu este păcăleală , mâine este 1 aprilie ) !!!

  9. La procentul foarte mare de inaripati pe care ii are Romania, putem spune mai curand ca suntem cu o aripa in Shengen……[Rumburak]

  10. Domnule ministru Predoiu suntem deja de 20 de ani cu un picior în prăpastie și nu se sperie nimeni din cei care ne conduc. Piciorul din Schengen e mai sus decât piciorul din prăpastie adică centrul de greutate e deasupra prăpastie. Alianța și Guvernul din care faceți parte ocupați-vă să scoateți piciorul din prăpastie. Ca dacă ne prăbușim nu ajută la nimic piciorul cândva în Schengen.

  11. PREDOIU MARIAN CATALIN GARANTEAZA PENTRU AFACEREA CU PRAFURI DIN ROMANIA! PLEACA NAIBII ACASA CA NU ESTI BUN DE NIMIC! DE FAPT, NICI ACASA NU ESTI BUN! PLEACA PE PUSTII!

  12. DA CU-„HĂLA DE LEMN TĂNASĂ”! ȘI LA CE ȚI-O FOLOSI? ȘI NU NE-O LĂMURIT „STRUCTURILE” CE SE FAC „ȘOMAJAȚII-VAMAGII ȘI POLIȚIȘTI”?

  13. Occidentul nu ne vrea. Prapadul pe care l-au facut hoardele de zigoineri din rromania, i-a speriat groaznic pe occidentali care, cand aud ca esti din rromania intorc capul instantaneu. Asta-i adevarul, e simplu. Asa ca hai mars astora cu politicali corect! I-ati pacalit pe romani dar s-a terminat, rezultatul dezastruos al politicii impuse de voi se vede de la o posta, si in tara si afara.

  14. Consiliul European compus din șefii de stat și de guvern ai statelor membre,care ne-o propune pe Ursula von derLeyden a ramas o interfata ,un nimic pt”politici generale”adevarata putere fiind a Parlamentului,Consil.UE si Com europeana-propusa Ursula.Cu ajutorul CJUE, comisia si Cons.UE ei propun si fac „legislatia” aprobata de Parlamentul european.
    Consiliul European nu a fost capabil sa urmareasca proiecte „majore”
    Initial UE a respectat Tratatele,dar prin interventia lui Walter Hallstein (CDU)-1965,si cu ajutorul CJUE,cei 3 aratati mai sus si-au intarit puterea si rolul,comisarul pe agricultura nu a mai avut dreptul sa spuna veto pe orice politica agricola ce ar fi lezat st.membre.Prin Jacques Delors pol.francez, președintele Comisiei nu mai reprezenta o poziție de „primul între egali” ci era liderul necontestat al comunității,ceea ce vrea acum PPe si cut oata Ue sa faca din Ursula.
    Ea va fi „sefa”,aberatiile din agricultura,pol.monetara,relatia cu Ucraina sau mai ales Schengen arata ca individa este o globalista desavirsita ,in coada SUA .Romania si Bulgaria aveau dr.la Schengen de la aderare,acum se lauda si ea si sluga C.Predoiu,cite daune au provocat tarii a anchetat cineva?Incompetenta,corupta,exprima politica PPE contra intereselor statelor membre,in orice domeniu ,federalizarea fiind obiectivul lor de baza.Un nou lagar, digital,antiuman,razboinic si corupt actioneaza impotriva St.Nationale,tinute fortat si in opresiune cu ajut.uneltelor interne.

  15. Mda. Daca cu celălalt și cu tot restlui corpului național nu am fi în cacao pânä peste urechi am avea cu ce să ne lăudăm. Dar așa?

  16. Parafrazandu-i pe PARAZITII: „Tara noastra pe viitor cred unii / Axis Mundi o sa treaca prin closetul Uniunii.”

  17. În locul vostru nici nu aș aduce aminte de Schengen,mă refer aici de (BC). Umilință mai mare ca asta nici că există pentru o țară membră (zice-se) UE. Numai o țară condusă de prostocrați vorba maestrului Marga,se poate bucura de primire în spațiu limitat,ca niște ciumați.Rușine să va fie ăstora ce vă ziceți conducătorii României !

  18. Cu un picior in Fecala UE , celalalt e deja in hazna! Ce aveti voi ba de la UE ? Amaritul de roman stringe bani sa plece cu autobuzul la munca de 2 bani si sa vina bolnav si mai sarac decit a plecat! Ce diaree aveti voi de la UE?
    Cind o sa va puna pielea pe bat o sa va treziti din visare si promisiuni!
    Dezbinarea o sa va duca la pieire! Nepasarea in cosciug! Asta vreti, asta aveti!

  19. Suntem fraierii Europei, e o rușine pt România, aici nu e nimeni, doar noi și bulgarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.