Supărare, dar nu divorț: „Avem o obligație”

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, vineri, că, „în mod evident”, relaţiile liberalilor cu social-democraţii „nu traversează o perioadă fastă”

De B C
Supărare, dar nu divorț: „Avem o obligație”

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, vineri, că, „în mod evident”, relaţiile liberalilor cu social-democraţii „nu traversează o perioadă fastă”

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat că, „în mod evident”, relaţiile liberalilor cu social-democraţii „nu traversează o perioadă fastă”, menţionând, însă, că menţinerea coaliţiei de guvernare este o „obligaţie angajată şi asumată public în faţa românilor”, chiar dacă discuţiile în cadrul acesteia „aproape că nu mai există”.

„În mod evident că relaţiile cu social-democraţii nu traversează o perioadă fastă. În mod evident că tensiunile din ultima vreme şi-au pus amprenta asupra relaţiei pe care, din păcate, o mai avem în foarte puţine privinţe cu social-democraţii. Avem o obligaţie, în schimb, atât noi, cât şi ei, să terminăm această guvernare, să asigurăm funcţionalitatea şi stabilitatea unei guvernări, lucru care, probabil, se va mai întâmpla, chiar dacă cu sincope şi dificultăţi două luni de zile, până când românii, practic, vor restabili prin vot cine este în măsură a conduce această ţară. Opţiunea noastră este evident pe zona de dreapta”, a afirmat Stroe, la sediul PNL, după şedinţa Biroului Politic Naţional al formaţiunii.

El a susţinut că menţinerea acestei coaliţii este „obligaţia angajată şi asumată public în faţa românilor”. „Nu cred că vreun partid îşi poate permite ca în decursul ultimelor două luni de guvernare să inducă această instabilitate sau haos politic”, a adăugat purtătorul de cuvânt al PNL.

Stroe a subliniat că acest lucru va fi făcut „în cu totul alţi termeni” decât cei în care s-a lucrat aproape trei ani.

„Recunoaştem, sunt tensiuni, sunt situaţii extrem de dificile, discuţiile în cadrul coaliţiei aproape că nu mai există, dar există o obligaţie şi trebuie să o onorăm”, a completat Ionuţ Stroe.

Distribuie articolul pe:

19 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.