Surprize, cu Marcel Ciolacu: „Nu, nu se poate!”

În continuare, el a zis că este posibil să existe un proiect de lege privind amânarea alegerilor. „Este posibil să…

De (C.T.)
Surprize, cu Marcel Ciolacu: „Nu, nu se poate!”

În continuare, el a zis că este posibil să existe un proiect de lege privind amânarea alegerilor. „Este posibil să…

UPDATE Deputatul independent Adrian Dohotaru a anunţat că a depus, la Senat, un proiect de lege prin care propune amânarea alegerilor parlamentare pentru data de 14 martie 2021.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, consideră că nu se pot organiza alegeri parlamentare în această perioadă, anunțând că s-ar putea să existe un proiect de lege în acest sens.

Întrebat, joi seara, la Antena 3 dacă, în opinia sa, se pot organiza alegeri parlamentare în condiţiile în care există un record naţional al infectării cu noul coronavirus, Ciolacu a spus: „Nu, nu se poate. Dar nu-i interesează altceva decât să se ţină alegerile, să înjure PSD-ul”.

„Cum să ieşi tu, preşedintele României, în conferinţă de presă, când ai cel mai mare grad de infectare – încă nu s-a propagat cel de la alegeri, după două săptămâni vedem ce se întâmplă – are obsesie cu PSD – şi la sfârşit să spui românilor să respectaţi regulile, adică să vă spălaţi pe mâini, să purtaţi mască. Toate ATI-urile sunt pline. Lumea va avea o lehamite să meargă, mai ales după aceste imagini, Lumea va avea o lehamite să mai vină la vot, fiindcă nu mai contează ce votează ei, contează cine decide să fie la putere şi care este structura Parlamentului. Plus numărul de infectări, şi părerea mea este că vor depăşi 2.500, vor merge spre 3.000”, a adăugat liderul PSD.

În continuare, el a zis că este posibil să existe un proiect de lege privind amânarea alegerilor. „Este posibil să facem acest lucru. Este posibil să fie depus un astfel de proiect de lege. Am văzut mai mulţi lideri, eu nu am cerut până acum, care au cerut acest lucru. Lideri din Parlament, nu din PSD”, a spus Ciolacu, întrebat dacă partidul său va face un proiect de lege ca să amâne alegerile.

El a adăugat că trebuie „învăţat din greşeli” şi că „democraţia are costuri”, dar totodată există şi „responsabilităţi faţă de români”.

„Dar avem şi responsabilităţi faţă de români. (…) Specialiştii au început să iasă şi să ne atragă atenţia că vom rămâne izolaţi în toată Europa. Pandemia e clar că nu este în acest moment controlată şi bine gestionată de către Guvern. Vom vota amânarea alegerilor”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Potrivit deciziei CCR de săptămâna aceasta, Parlamentul poate decide data organizării alegerilor parlamentare. Data acestor alegeri a fost stabilită pentru 6 decembrie.

Distribuie articolul pe:

24 comentarii

  1. Să-l compari pe bolșevicul in geacă roșie cu regele Ferdinand sau cu regina Maria este ca si cum ai pune pe picior de egalitate un doctor cu un infractor doar pentru că au aceeași naționalitate. Că sa fiu in logica ta, as putea spune că și Hitler vorbea limba germană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.