UPDATE: Ioana Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, a declarat joi că măsura nu se aplică pentru pensiile contributive.
„Acelaşi proiect de lege în primă lectură astăzi în şedinţa Guvernului prevede încetarea detaşărilor funcţionarilor publici, ale personalului contractual, într-un termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a legii şi introduce posibilitatea realizării transferurilor în interesul serviciului într-un termen de maximum 30 de zile. În situaţiile de reorganizare a instituţiilor publici, atunci când există mai mulţi funcţionari publici aflaţi în situaţii similare, se introduce posibilitatea organizării unui examen cu mecanism transparent, echitabil şi meritocratic de selecţie”, a precizat Ioana Dogioiu.
Știrea inițială
Proiectul de lege mai prevede că persoanele care beneficiază de pensie specială sau militară pot rămâne în activitate doar dacă renunță la 85% din pensie. Astfel, aceștia ar urma să încaseze salariul întreg și 15% din pensie.
Există, însă, și excepții de la această prevedere. Este vorba despre aleșii locali și cei care ocupă funcții pentru care mandatul este stabilit prin Constituție. Mai exact, despre: deputați și senatori (4 ani), președintele României (5 ani), judecătorii de la Curtea Constituțională (9 ani), consilierii de conturi (9 ani), Avocatul Poporului (5 ani), președintele CSM (1 an) și membrii CSM (6 ani).
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Cea mai mare pensie din Justiție ajunge la 70.000 de lei. Partea specială e de 50.000 de lei. Cum arată top 10
De asemenea, și profesorii din instituțiile care realizează formarea inițială sau profesională continuă a magistraților și profesorii din învățământul militar și juridic superior vor fi exceptați.
De asemenea, proiectul de lege mai stipulează că prevederile acestuia sunt cu aplicare temporară. Mai exact, reglementările mai sus menționate ar urma să fie valabile până la data de 31 decembrie 2027.
il schimba pe Bolojan, schimba guvernul, daca se atinge cineva de banetul lor.
Vom face 500 miliarde imprumuturi, decat sa piarda specialii, macar 5 bani!
In primarii,cj-uri,ministere, deconcentrate, agenții „lucrează” numai afini, fini,frați,surori,părinți,mătușa Tamara,mana sunt eu etc! Până nu se da cu piciorul la mușuroiul de furnici construit in 36 de ani nu vom.avea democrație! De ce tipa primarii? Nu știe pe cine sa dea afara, da in unu tipa 3! Trăiască p.c.r.!
„La vremuri noi, tot noi!” și „Legea e o barieră pentru boi.Leii sar peste iar cățeii trec pe dedesubt”.Vă sunt cunoscute aforismele PCR(pile, cunoștințe, relații)? Esența democrației originale asta este.N-am auzit ca Ungaria să fi dat vreun comunicat „vitejesc”asemănător și nici să fi aruncat voturi pe toate deșeurile post Kadar și urmașii lor. În schimb,G.Șerban a fost copios înjurat de idioți incapabili dar și lipsiți de abilitatea de a gândi.
„La vremuri noi, tot noi!” și „Legea e o barieră pentru noi.Leii sar peste iar cățeii trec pe dedesubt”.Vă sunt cunoscute aforismele PCR(pile, cunoștințe, relații)? Esența democrației originale asta este.N-am auzit ca Ungaria să fi dat vreun comunicat „vitejesc”asemănător și nici să fi aruncat voturi pe toate deșeurile post Kadar și urmașii lor. În schimb,G.Șerban a fost copios înjurat de idioți incapabili dar și lipsiți de a gândi.
@ Deci, Constituția reglementează un singur fel de pensii, fără a face discriminări între pensionari ?
@ Cei interesați pot contesta funcția de super-special, că nu este reglementată de Constituție, deci este o ,,expresie neconstituțională” ?
@ Deci, la Parlament sunt ”repetiții” la ,,Moftangii, de IL Caragiale” ?
@ Deci, auziți și voi mofturi la ăștia, că sunt ,,super-speciali”, păi ce vin din alte galaxii, ca ai lui Superman ?
@ Auziți și voi mofturi la ăștia, că sunt superspeciali, păi ce vin din alte galaxii, ca ai lui Superman ?
@ A dezbătut careva public proiectul ăsta de lege, conform legii, ca să voteze așa ceva ?
Europa trebuie să fie mai agresivă față de Trump și maimuțoii din jurul lui, încât republicanii mai zdraveni la cap să înceapă să li se opună în Congres. În toamnă oricum vor pierde Camera Reprezentanților și Trump va intra în procedură de demitere. Dacă până mai ieri, SUA era cea care salva democrațiile din Europa, acum e timpul ca europenii să le dea un „impuls” americanilor.
„Când a fost manevra cu soldații din R43/ Toți trăgeau la hanul ei/ Generali,colonei/ caporali/ plutonieri/ Toți trăgeau la hanul ei”. Fiindcă ea,fiindcă ea mai avea și altceva!