SURSE UPDATE Dosarul Cuc: Fostul ministru, arestat preventiv, în dosarul mitei în rate

Potrivit unor surse judiciare, omul de afaceri pe care l-ar fi ajutat Răzvan Cuc ar fi promis că va da mita în rate. Fostul ministru al Transporturilor a fost arestat preventiv.

De (R.C.)
SURSE UPDATE Dosarul Cuc: Fostul ministru, arestat preventiv, în dosarul mitei în rate

Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor FOTO Facebook Răzvan Cuc

Potrivit unor surse judiciare, omul de afaceri pe care l-ar fi ajutat Răzvan Cuc ar fi promis că va da mita în rate. Fostul ministru al Transporturilor a fost arestat preventiv.

Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, a intrat în vizorul procurorilor, fiind suspectat de complicitate la mită, la mijloc fiind un contract-cadru estimat la 23 de milioane de lei, potrivit surselor Cotidianul. Conform surselor citate, Răzvan Cuc ar fi intermediat întâlnirea dintre un om de afaceri, Cătălin Daniel Bușe, și directorul general al RAR, cu intenția de a-l convinge pe director să încheie un contract-cadru pentru achiziția, întreținerea și service-ul unor echipamente de diagnoză, un contract estimat undeva la 23 de milioane de lei. De asemenea, potrivit surselor citate, Răzvan Cuc i-ar fi dat asigurări directorulului de la Registru Auto Român că va primi un comision de șase procente din valoarea acestui contract. Așadar, puțin peste 1.300.000 lei.

update

Fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, conform unor surse judiciare citate de Știri pe Surse. Decizia aparține Tribunalului București. Aceeași măsură a fost luat și pentru omul de afaceri Cătălin Daniel Bușe.

 

Potrivit unor surse judiciare, omul de afaceri pe care l-ar fi ajutat Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, ar fi promis că va da mita în rate.

„Totodată, numitul Cătălin Daniel Bușe a arătat faptul că modalitatea de remitere a sumelor de bani cu titlu de mită către Mihai Alecu ar urma să se efectueze periodic, în tranșe, la intervale de timp de aproximativ 3-5 luni. Nu în ultimul rând, din discuțiile purtate între cei doi a rezultat faptul că numitul Alexandru Răzvan Cuc nu ar avea o implicație financiară în atribuirea contractului, însă acesta i-a acordat sprijin moral lui Cătălin Daniel Bușe în sensul că și-a asumat faptul că va purta discuții cu Mihai Alecu pentru a ”rezolva” problema atribuirii contractului către Euro Quip International SRL”, au precizat sursele.

Cuc ar fi vrut să-l ajute pe Bușe pentru că acesta din urmă ar fi fost „disperat”

Fostul ministru al Transporturilor ar fi spus că vrea să-l ajute pe afacerist pentru că era disperat.

„A mai precizat Alexandru Răzvan Cuc faptul că a luat hotărârea inițială de a-l ajuta pe Cătălin Daniel Bușe în obținerea acestui acord-cadru, apelând la numitul Mihai Alecu, întrucât i-a părut rău de Cătălin Daniel Bușe, acesta fiind ”disperat” și având probleme de sănătate la acel moment.”

CITEȘTE ȘI

Cuc. Cât? Cui? Șpagă de peste 250.000 euro. Fost ministru, reținut

Afaceristul ar fi vrut să le dea recompense angajaților de la RAR.

„Cu ocazia întâlnirii care a avut loc la data de 19.11.2025 pe raza mun. București între Mihai Alecu și Cătălin Daniel Bușe, a fost antamat subiectul semnării iminente a viitorului acord-cadru (procedura fiind urgentată și finalizată într-un timp scurt de către autoritatea contractantă), iar în perioada premergătoare sărbătorii Crăciunului ar urma ca numitul Cătălin Daniel Bușe să-i dea lui Mihai Alecu o parte din banii promiși cu titlu de mită, pentru ca cel din urmă să-i „recompenseze” pe angajații din cadrul Registrului Auto Român care au participat la realizarea procedurii de achiziție publică și de atribuire a acordului-cadru către Euro Quip International SRL.”

Procurorii DNA ar avea ca probe împotriva fostului ministru și împotriva omului de afaceri „procese verbale de cercetări și investigații calificate, procese verbale de consemnare a activităților de supraveghere tehnică, înscrisuri, planșe fotografice, suporturi optice tip CD/DVD, declarații martori”.

Fostul ministru ar fi garantat directorului RAR că omul de afaceri e de cuvânt și va da procentul din contract.

„Alexandru Răzvan Cuc i-a garantat lui Mihai Alecu faptul că numitul Cătălin Daniel Bușe ar fi un om de încredere și că își va ține promisiunea, în sensul că îi va remite procentul de 6% din valoarea totală a viitorului contract (aproximativ 30 milioane lei).”

Răzvan Cuc a fost ministru al Transporturilor în mai multe guverne. Prima dată a fost în Cabinetul Grindenau. Apoi a fost preluat și de Mihai Tudose în Executivul său. Nu în ultimul rând, Cuc a mai fost ministru în ultimele luni ale guvernării Dăncilă.

CITEȘTE ȘI

Cine este baronașul PSD săltat de DNA. A încercat să țină avioane la sol pentru salvarea lui Dăncilă

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Cum a depus motiunea contra lui Bolovan, cum a venit DNA sa-l intrebe cate ceva pe muzica de catuse…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.