Surse politice: Cătălin Cîrstoiu, retras din cursă

După săptămâni întregi în care s-au întâlnit pentru a stabili candidatul comun, coaliţia PSD – PNL ar fi decis că medicul Cătălin Cîrstoiu nu este potrivit pentru Primăria Capitalei, spun surse Observator. 

Social-democraţii ar fi făcut propunerea de retragere a sprijinului politic, iar liberalii, care iniţial înclinau pentru păstrarea medicului în lipsa unei variante mai bune au fost de acord cu propunerea PSD pentru a nu crea tensiuni în coaliţie, spun sursele. PSD şi PNL mai au la dispoziţie doar opt zile pentru a depune candidatura, în condiţiile în care 30 aprilie este termenul limită pentru depunere.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat luni că, în cazul în care Cătălin Cîrstoiu nu va mai candida pentru funcţia de primar al Capitalei, aceasta va fi decizia lui, iar alianţa PSD – PNL va merge în continuare cu un candidat comun.

„Este, cred, în cea mai mare măsură, decizia domnului Cîrstoiu, având în vedere presiunea uriaşă la care a fost supus şi tot ceea ce s-a întâmplat – lucruri care pentru cineva care nu e din zona politică sunt foarte greu de dus. Din păcate, dacă se va ajunge la concluzia ca domnul Cîrstoiu să nu mai meargă înainte, şi cred că decizia trebuie să îi aparţină, vom pierde un foarte bun om care ar fi decis să lase o carieră prodigioasă şi să intre în politică. Ne plângem la tot pasul că nu avem oameni de calitate în politică şi atunci când vin constatăm că avem o „mare problemă” – că un pacient a mers dintr-o parte în alta, uitând de nişte zeci de milioane date fără licitaţie, de amenzi plătite din banii primăriei în loc să le plătească primarul”, a precizat Romaşcanu, la Parlament.

Potrivit acestuia, în cazul în care Cătălin Cîrstoiu decide să se retragă, nu va fi o chestiune de costuri referitor la publicitatea acestuia, deşi este un aspect care va trebui explicat, într-un fel sau altul, dar este „o oarecare amărăciune”.

„Pentru mine este o oarecare amărăciune, pentru că nu am apucat până la urmă să vorbim despre viziunea domnului Cîrstoiu, despre Bucureşti, despre viziunea contra candidaţilor. Am discutat foarte mult despre foarte puţin. O să vedem. Eu sper să nu fie cazul, dar…”, a adăugat Romaşcanu.

Întrebat dacă va exista în continuare un candidat comun al coaliţiei, senatorul social-democrat a spus că „toate declaraţiile conducerii celor două partide au fost în sensul unui candidat comun”.

„Şi acesta este şi sensul acestei alianţe, cel puţin la nivel central. Nu are rost să avem listă comună, să avem candidaţi comuni la sectoare şi să nu avem candidat comun la Capitală. Deci eu cred că se va merge pe un candidat comun, care poate fi domnul Cîrstoiu, încă nu s-a luat nicio decizie. (…) Pentru cineva care intră pentru prima oară într-o asemenea competiţie lucrurile sunt cu totul noi şi probabil că dinamica pe care o fi simţit-o ca necesară domnul Cîrstoiu a fost diferită de cea din teren. Poate că puteam face mai mult, cu certitudine facem mai mult, lucrurile erau în prindere de viteză, acum să vedem care este rezultatul. (…) Mandatul este pe masa coaliţiei, dar în acest moment cred că este primul care trebuie să spună dacă merge sau nu înainte, pentru că toată presiunea şi tot ce s-a întâmplat s-au revărsat asupra dumnealui, în primul rând. Sigur că va fi împreună cu dumnealui o discuţie în coaliţie, dar eu totuşi înclin să cred că decizia îi aparţine”, a explicat parlamentarul social-democrat.

El a adăugat că „lucrurile nu vor decurge cu uşurinţă”, dar „pot decurge spre un rezultat bun al lui Cătălin Cîrstoiu la Bucureşti”.

„Lucrurile sunt foarte complicate. (…) Mult, foarte mult a fost dedicat atacul împotriva domnului Cîrstoiu, iar ceilalţi doi candidaţi şi-au văzut de treabă şi au fost promovaţi aşa cum probabil ar fi trebuit să fie toţi. A fost o lipsă de balans pe care am văzut-o, nu acuz pe nimeni, iar acest lucru sigur că are şi repercusiuni în ceea ce înseamnă opinia publică”, a menţionat Romaşcanu.

Întrebat ce scenariu va urma în cazul în care se va retrage din cursă Cătălin Cîrstoiu, purtătorul de cuvânt al PSD a arătat că „strategia coaliţiei este de a-l înlocui cu un alt candidat cu şanse, acelaşi pentru coaliţie”. „Eu l-am văzut pe domnul Rareş Bogdan, care are diverse opţiuni şi solicitări din partea Madridului, Londrei şi Parisului. Eu aş zice să fim un pic mai serioşi, să ne luăm lucrurile aşa cum trebuie pentru această campanie. Nu pot să vă zic acum cum se va termina această şedinţă, cu certitudine alianţa va avea un candidat unic – ăsta este un fapt şi este menţionat de ambii preşedinţi”, a transmis Lucian Romaşcanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

19 Comentarii

  1. Și-un sac de cartofi de-ar propune Partidul Comasat Român, eu tot îl voteZ !
    PeCeRe = PeZeDe + PeNaLe = ❤
    Iar pe tov. IliciEscu, pur și simplu îl ador. Cum a „curățat” el Piața Universității cu „minerii”. Și a plantat și panZelutZe, măR😜g
    ●)RumburKK- PeZeDea TL & TM -RumburKK(●

  2. Am scris că nu are șanse conform datelor personale. Singur, atâta de singur și marginalizat total.

  3. „spun surse Observator”

    Voi publicati ce spune televiziunea Varanului, patronul partidului PUSL, seful lui Popescu-Pinoccio ? Se dau bani pentru asta ?

  4. Aceste două partide PSD și PNL ,dacă se votează pe bune vsi nu este măsluită voința poporului,nu mai fac împreună nici 15% pentru care motiv ai mai alege aceste cancere,despre ong unchiul Gyuri usr și pmp îmi și este greața să mă vb

  5. Mai Romascanule,motivatiile voastre/tale sint precum c..vele cu prajina!Pai daca motivezi ca,vezi Doamne sint presiuni uriase(?!)asupra doctorului de genunche(expresia lui R.Bogdan)atunci dupa ce mama drakului ati comandat orchestrei sa cinte ceardasul unguresc si voi sa dansati turca intr-un picior?Iar daca bucurestenii (deh elita RO)atita pot produce la Primarie un chelner dubios ori sa mentina un aiurit matematician,atunci sa va spalati pe cap cu ei.Piedone..urmeaza Old Satherland,WinetouD’Artagnon,,in Consiliul Primariei Capitalei!Trist,pe scaunul pe care a stat Alex.Odobescu-primar-sa se aseze Piedone!

  6. Scuipa-n sin , zi-i ” bogdaproste c-am scapat” d-le doktor .

    Cine dreaq te-a indemnat pe dumneata = om sanatos la cap si corp – sa te bagi in mlastina cu crocodili , serpi , rinoceri si vipere , cu likele si lingai – cu totii politici ?

    In actuala Politica din Romania NICIUN OM INTEGRU – NU REUSESTE .

    Numai o „javra ” periculoasa sprijinita ocult si puternic poate face cite ceva .

  7. Cirstoiu spunea ca el nu se retrage oricum. Chiar l-as vota daca nu s-ar retrage, desi USL nu il mai sprijina…sa fie un fel de Grindeanu 2.

  8. Halucinant!
    Impostorii astia ne aburesc cum „coalitia pentru stabilitatea Romaniei” PSD-PNL face si drege, iar ei, amaratii, NU au un candidat demn sa candideze(nu sa castige!!) la Primaria CAPITALEI Romaniei si cu care sa nu le fie rusine!!
    Or sa-l retraga, probabil, pe Carstoiu asta dupa ce aproape 3 saptamani s-au facut de kko cu el si SIGUR vor gasi alt „Carstoiu”, pariez cu oricine!!!!
    S….r!!

  9. PNL-ul, aceeași poveste. Nu sunt în stare să aibă un candidat viabil pt București. Acum i-au prostit și pe PSD. Dacă vă luați după ei… așa pățiți. Și dacă vă luați și după greaca roșie…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.