Cerealele furate de ruși din Ucraina se află deja în Mediterană, spun serviciile de informaţii ucrainene.
„Cea mai probabilă destinație este Siria”, a spus sursa citată, conform căreia rușii „continuă să exporte alimente furate din Ucraina pe teritoriul Federației Ruse și în Crimeea ocupată”, notează CNN.
Serviciile de informaţii ucrainene au precizat că într-una dintre principalele zone producătoare de cereale – în jurul orașului Polohî din regiunea Zaporizhzhia – se pregătesc cereale și semințe de floarea-soarelui aflate în depozit pentru a fi transportate în Rusia.
O coloană de camioane rusești a părăsit orașul Enerhodar, care se află tot în regiunea Zaporizhzhia, sub paza militarilor ruși, a afirmat aceeași sursă.
Destinația finală a coloanei a fost Crimeea, a precizat aceasta.
De asemenea, s-au furat cereale în regiunea Harkov, iar din satul Mala Lepetîha, regiunea Herson, 1.500 de tone de cereale au fost duse în Crimeea.
Săptămâna trecută, Ministerul Apărării a declarat că aproape o jumătate de milion de tone de cereale ucrainene au fost deja furate.
Păi și ce rău în asta? Ucrainenii au o grijă că nu încasează contravaloarea mărfii. Ar putea să stea mai relaxați, statul lor oricum va fi desființat.
Felicitari pentru Rusia sa le i a totul la nazistii ucraineni ,Victorie pentru Rusia care lupta impotriva nazistilor NATO
Acum vreo 2-3 săptămâni, Cotidianul zicea ca România a ajutat Ucraina sa își vândă cerealele prin portul Constanța.
Jelensky a mulțumit României pentru ajutor.
Acum vreo 2 săptămâni, șeful Asociației Transportatorilor a declarat ca ZILNIC intră in Ucraina cca 700 de TIR-uri românești ca sa preia producția agricolă, in scopul de a ajuta Ucraina sa își vândă cerealele.
Portul Odessa care are terminale specializate pentru cereale este blocat, iar Mariupol nu este specializat pe cereale.
Ar fi cazul ca Jelensky sa tacă, fiindcă s-a încurcat in minciuni.
Nu prea cred ca au ajuns in siria, daca era asa, este imposibil sa nu fi dat stire pe tv strainez in strainezia sau ceva barfa. Mai curand ar putea fi depozitate chiar in rusica pentru schimburi economice bazate pe santaj. Nu cred ca boabele de cereale au cip-uri sa poata fi localizatte si gasite cu aplicatia prin satelit.
Toti useristii sorosisti distribuie aceleasi texte identice. Cine vi le compune, seful cu ranga?
Asta au facut aceste bestii in toti anii de ocupatie militara a tarilor est-europene. Pe toti ne-au jefuit. Le convenea situatia din cauza ca tarile noastre alcatuiau sitemul lor colonial pe care puteau sa-l jefuiasca discretionar. Numai Romania stie cat a fost jefuita.
Acum duc dorul refacerii URSS, dar si al refacerii vechiului sistem alcatuit din statele slugi pe care sa le jefuiasca din nou.
UE si NATO le incurca rau aceste planuri. De aici decurge inversunarea dementului kremlinez impotriva UE si NATO. De aici decurge si marele sprijin pe care il are Putin din pasrtea poporului lui de hoti, criminali si talhari, ptr ca bunastarea lor de atunci se datora jafului practicat de URSS in tarile ,,lagarului” socialist. Acum simt lipsa fostelor colonii.
Ieri am vazut la TV un Tir-izoterma incarcat cu cadavre de rusi pe care armata rusa nu vrea sa-i preia de la ucraineni si sa-i redea familiilor lor din Rusia. La un singur talhar de parasutist rus gasisera cca 0,5 kg de bijuterii din aur jefuite de la ucraineni: inele, lantisoare, brose, etc.
Acestia sunt nemernicii trimisi de Putin in Ucraina. Sa ne mai miram ca le fura si granele?
Este ca in povestea cu haiducii: iau de la bogati si dau la saraci. Rusii nu au ce lua la schimb din Siria.
Urit din partea rusilor ! Iau grinele Ucrainei fara sa dea nimic la schimb ! Si cind ma gindesc cu nostalgie ca marile „democratii” vestice (Anglia, Franta, Spania, Olanda, etc , statele Unite au ajuns mai tirziu la „impartirea bucatelor”, dar au folosit alte mijloace, printre care datul cu bombardeaua) lasau pe acolo pe unde ajungeau, la bastinasi, ba niste margelute, ba niste oglinjoare ! … Ia uitati-va la toate coroanele regale, la toate sceptrele si „bijuteriile coroanei” din aceste tari specialiste in expeditii de jaf … pardon, de crestinare si civilizare, cum credeti ca sint facute ?
@ putina sparta + alte nume: Din moment ce ai probleme psihice agravate de pastilele luate cu zaibar,in momentele lucide cauta pe internet dovezile la ceea ce spui,altfel nu vad de ce esti pe aici aruncand kkt peste tot.Militarul AFU: „Când ne retrăgeam, aveam ordin să bombardăm așezările și să tragem în case obișnuite. Cei care au refuzat au fost uciși. Au înflorit jafurile, cei care trăiau prost au trimis acasă bunurile jefuite. Puteam să luăm liber un purcel, pentru că trebuia să mâncăm ceva. O bunică și-a ucis toate gâștele. Au fost cazuri, voluntari, care erau înflăcărați – fete violate”.Sunt sute de declaratii ale soldatilor ucrainieni pe care tu, din rea vointa sau necunostinta le treci sub tacere. si vii cu aceasi placa in fiecare zi. alta treaba nu ai?
Foarte corect procedat de rusi,Siria are mai multa nevoe de aceste cereale comparativ cu tarile unde ar fi vrut Zelenski sa le exporte.
Ptr un Editat ca tine, este foarte corect sa primesti ceva furat si sa te bucuri de asa ceva.
Cine stie ce Editat ai fost in tineretea ta, daca ai o asemenea mentalitate!
Foarte bine ,ce Siria nu are nevoe sa manince ,sint acolo oamenii mult mai saraci comparativ cu tarile unde ar fi vrut Zelenski sa trimita cerealele.
Desigur ca sirienii nesimtiti pot sa manance din furturile produselor facute din munca ucrainenilor.
In mod sigur si tu te simti f bine cand te umfli din ce furi.
Un om cu demnitate ar refuza sa primeasca in tara lui ceva furat de la altii. Nu e cazul slugoiului Assad.
Cretinilor, le vinde clovnul ala care isi omoara poporul, ca sa cumpere fiarele vechi „donate” de vest!
Imi explicati si mie cum vand rusi cerealele ukronazi cand cea mai mare acumulare de nave e langa Odesa?
„furati” Rusiei sunt doar o micuta parte din sumele necesare reconstructiei Ucrainei.
Adica ce vreti voi tavarasci, sa bombardati, sa violati, sa omorati, sa bagati in crematorii dar sa plateasca altii?
Ai spart un geam, platesti. Nu mai merge ca in Evul Mediu!
In Ukraine, there are 20 million tons of grain in storage. We are now trying to figure out how to get them out of the country. It will lower prices worldwide – Biden
Deocamdata Vestul a furat Rusiei 300 de miliarde dintr-un foc. In vazul lumii, nu povesti cum vedem in articol. Deci ciocu’ mic, lingailor!
E clar. Floarea soarelui e cereala, iar grâul oleaginoasa. Urmează sa aflam ca rusii le-au furat copiilor bicicletele, iar progresistilor trotinetele electrice și rucsacuri pline doldora cu buletine de vot trimise ajutoare de către Clotilda. Suntem convinși ca vor urma episoadele: Răpirea sabinelor si Răpirea din serai cu variantele : Răpirea din ucrai și Răpirea zelinskelor.
Soldatul rus fura si WC-ul din curte. Armata rusa fura si jefuiesc tot ce apuca. De la rusul de rand pana la oligarh aceleasi methene, numai ca unii in relatii mai apropiate decat altii sus la Kremlin si FSB.
putina sparta – Iar ai uitat sa iti iei pastilutele pt. nervi astazi !
Captură de război ukranilor… Hoți sunteți voi care dețineți teritorii furate de la țările vecine.
Astia au coloane de TIR-uri la iesirea din Ucraina spre Moldova pe stanga si dreapta soselei, pe km, toate cu destinatia Giurgulesti langa Galati, au autorizat exportul a mai tot ce e cereala din zona Odessa, Nikolaev si Zaporozie… dar schelalaie ca Rusia are control pe ce a ocupat. In toamna, cand o sa inceapa sa guitze de foame, o sa spuna ca e Holodomor 2.0
“Make the lie big, make it simple, keep saying it, and eventually they will believe it.”
Nimic nou sub soare! Asta stiu, asta fac! Au facut vreodata altfel?
Daca fiecare bob de griu din asa-zisele „rezerve furate de catre rusi” ar reprezenta un euro sau un dolar din banii rusesti din banci occidentale, furati de catre Occident, si tot n-ar ajunge !
ceas, davai palton, davai grau. Asa parinti, asa fiii si nepoti.
Pai ce sa vezi, petrolul irakian dupa (!!) ocuparea Irakului a ajuns in … SUA.
„Imagini puțin obișnuite pe coastele Texasului, un semnal pentru economia mondială”
https://www.cotidianul.ro/imagini-putin-obisnuite-pe-coastele-texasului-un-semnal-pentru-economia-mondiala/
Și nu numai în SUA, ci și la alți participanți la viol,in special Marea Britanie, care își face plinul la titei iraqian la Badira, Free of Charge. Asta evident ca nu este furt. Este parteneriat, yankeii și britsii le iau țițeiul la schimb echitabil cu bombele distruse de anglo-saxon în cele doua războaie defensive ale NATO contra lui Saddam. Și nu fu numai Iraqul. Și din Libia, azi se fura țițeiul de către Marele Alb, Marea Britanie, Marea Italie. Marile Democratii ale Lumii fura fără jenă țițeiul libian, unul din cele mai bune titeiuri din Lume. Despre aceste jafuri care durează de mulți ani și vor dura pana în vecii vecilor, de ce nu scrie nimic Presa Deontoliaga din Gubernia Rumanistan???