Taberele de refugiați din Siria încep să devină adevărate focare de radicalism islamic, unde sunt antrenați sute de tineri europeni, a arătat coordonatorulpentru antiterorism al UE, Gilles de Kerchove. El a precizat că este vorba despre 500 de europeni jihadiști. ’’Nu sunt neapărat niște radicali la început, însă se radicalizează la fața locului. La reîntoarcerea în țările de origine, ei vor reprezenta o amenințare serioasă.’’ Potrivit lui Kerchove, cele trei țări care au furnizat cei mai mulți jihadiști sunt Franța, Irlanda și Marea Britanie.
Situația pare similară cu cea înregistrată după invazia Afganistanului și cea a Irakului. Judecătorul francez Marc Trevidic vorbește despre o atracție pentru un jihad considerat legitim împotriva unui dictator care își masacrează populația. Condamnarea unanimă în Occident al regimului al-Assad, sprijinul, inițial la nivel mediatic, mainifestat față de rebelii sirieni și apoi promisiunile de înarmare a rebelilor de către Occident au condus către legitimarea implicită a jihadului. Alți experți francezi vorbesc doar despre o nerăbdare a tinerilor de origine arabă de a-și afișa solidaritatea față de o revoltă împotriva unui regim, revoltă care este susținută de Occident.
Dacă brigăzile jihadiste provenind din Occident sunt deja o realitate, nu există încă nicio brigadă internațională, sprijinită de liderii statelor democratice, care să lupte pentru o tranziție democratica la Damasc.