Mai multe sute de oameni s-au reunit sâmbătă la Lyon (centru-est), pentru a protesta faţă de organizare unui miting ce ar urma să fie susținut de premierul turc Recep Tayyip Erdogan, în turneu european înainte de alegerile prezidențiale la care și-a anunțat participarea, informează AFP, potrivit Agerpres.
La apelul Federației Uniunii minorității Alevi din Franța (FUAF), circa 500 de manifestanți, potrivit poliției, 1.000 potrivit organizatorilor, s-au regrupat în apropiere de gara de lângă prefectură, unde Erdogan urmează să fie primit de autoritățile locale, după ce s-a întâlnit cu președintele Francois Hollande, vineri, la Paris.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.