Cotidianul publică un serial privind amendamentele depuse în grupul de lucru de la Guvern care discută Legile Justiției. În episodul de față, este vorba despre amendamente care privesc legea privind organizarea judiciară. Mai exact, este vorba despre modificarea completurilor de judecată.
Guvern
Cel mai mare partid din Bulgaria refuză propunerea șefului statului să formeze un nou guvern. Bulgaria tocmai ce a aderat la zona euro în prima zi a anului 2026.
„Doamne, mă rog în mod special pentru domnul prim ministru al țării noastre… Doamne, niciun om nu poate sta în picioare prin propria înțelepciune. De aceea te rog așa de mult să pui peste dânsul înțelepciunea care vine de sus”, a spus pastorul în rugăciunea lui.
„Prea mult am ascultat de politicieni care aruncă cu etichete precum „soroșiști”, „extremiști”, „drogați”, „pleava societății” sau orice alt apelativ menit doar să ne întoarcă unii împotriva altora.”
„Chiar dacă aparent o inflație mare poate părea tentantă pentru guvern, deoarece ajută la creșterea artificială a veniturilor bugetare, în realitate inflația este profund dăunătoare pentru economie și pentru veniturile cetățenilor și firmelor și compromite perspectivele de creștere economică pe termen mediu și lung”, a explicat Orban.
„Aștept și eu numirea unei noi conduceri”, a declarat Daniel David pentru HotNews.
Pentru o locuință pentru care impozitul era 200 de lei în 2025, unii bucureșteni ar putea ajunge să plătească până la 500 de lei, conform Profit.ro. Între timp, aplicația pe care se pot achita aceste taxe, Ghișeul.ro, a picat pentru a doua oară în 2026.
La final de an, premierul Ilie Bolojan s-a gândit să facă și câteva urări românilor, însă efectul nu a fost cel scontat
De la taxe mai mari până la sancțiuni internaționale, carburanții par prinși într-un lanț de scumpiri fără sfârșit.
„Cred că se vor găsi metode pentru ca aceia care nu au nici o scuză să plece sau să plătească”, a declarat Irineu Darău la RFI.
Ordonanța „trenuleț” se rezumă simplu: dă și ia în același timp, potrivit proiectului de act normativ consultat de Cotidianul.
Ascund toate evenimentele din aceste zile direcționate pe destabilizarea Justiției niște elemente de infracționalitate la adresa ordinii publice, a Constituției și a Statului de Drept?
Ministrul a spus că se mai gândește dacă să rămână sau nu în fruntea Educației românești. David a spus că nu poate „face predicții” referitor la demisia sa, dar că va lua decizia înaintea negocierii bugetului.
Astfel, antreprenorii vor avea o jumătate de an la dispoziție pentru a menține salariile la nivelul actual. Mai apoi vor fi obligați să ajusteze salariile la nivelul stabilit prin lege. În total, creșterea va fi de 275 de lei brut, ceea ce înseamnă aproximativ 175-180 de lei net. Ultimele creșteri ale salariului minim au avut […]
„Nu cred că PSD își va modifica comportamentul, sunt incapabili să înțeleagă situația în care se găsește România și mai ales să-și schimbe năravurile, vechile năravuri”.
Guvernul schimbă regulile pentru locuințele de serviciu. Pensionarii și foștii angajați din sistemul public vor trebui să le elibereze.
„Prin economiile realizate și printr-o gestionare mai riguroasă a cheltuielilor publice, Guvernul reușește să intervină în domenii prioritare, pentru stingerea unor datorii acumulate”, spune ministrul Alexandru Nazare.
Ministrul spune că după reformele şi măsurile fiscal-bugetare, care au salvat salariile şi bursele în 2025, e timpul pentru stabilizare şi creştere.
Românii vor afla mai ușor dacă blocul în care vor să se mute rezistă la cutremur.
Ministrul Sănătăţii spune că această decizie corectează un necesar care nu a fost anticipat şi previne apariţia unor blocaje cu impact direct asupra oamenilor.
Liderii AUR lansează un atac dur la adresa Guvernului Bolojan, acuzându-l că lovește în persoanele vulnerabile.
Sindicatele acuză lipsa dialogului și politicile de austeritate și anunță o manifestație menită să forțeze deschiderea negocierilor la cel mai înalt nivel. Salariile, puterea de cumpărare și condițiile de muncă sunt mizele protestului.
Premierul Ilie Bolojan analizează reducerea impozitului minim și confirmă continuarea Programului Rabla după discuții cu industria auto.
Guvernul populist al lui Andrej Babiș a fost investit în Republica Cehă, consolidând influența dreptei europene.
Presa germană scrie că Bulgaria și România nu reușesc să facă o schimbare fundamentală prin alegeri
Salariile angajaților Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) vor fi reduce cu 30% începând cu 1 ianuarie 2026.