Țara în care niciun demnitar nu e mai presus de lege

După aproape doi ani de anchete și audierea în șapte rânduri a premierului Benjamin Netanyahu, poliția israeliană a publicat concluziile în ce privește cele două anchete care îl au în centrul atenției pe șeful Guvernului, preconizând „inculparea sa pentru corupție, fraudă și abuz de încredere“.

Acuzația este pe cât de documentată, pe atât de severă: pentru anchetatori, el a acționat „împotriva interesului public“, acceptând  „mită“, arată ziarul parizian „Liberation“. Potrivit AFP, Reuters și ziarului amintit, „poliția a precizat că a obținut suficiente probe pentru inculparea sa în două dosare.“

„Afacerea țigărilor și șampaniei roze“

În cazul primului, „Dosarul 1000“, numit de presa locală „afacerea țigărilor și șampaniei roze“, premierul, soția lui  Sara și fiul lor Yair ar fi primit cadouri scumpe (călătorii în străinătate, bijuterii și chiar locuri la un concert al celebrei interprete Mariah Carey) din partea a doi miliardari- magnatul de la Hollywood Arnon Milchan și australianul James Packer- în schimbul unor servicii politice. Cotidianul citat mai adaugă că Milchan, cetățean israelian, ar fi obținut grație lui Netanyahu o nouă viză pe 10 ani pe care SUA i-o refuzau, după ce „omul de afaceri s-ar fi dovedit  a fi un fost spion al Mossad“.

Producător, între altele, al filmelor „Pretty Woman“ și „Fight Club“, ar fi beneficiat astfel de crearea unei generoase nișe fiscale pentru expatriați ce se reinstalează în Israel și de sprijin în mai multe dosare industriale. Presa scrie că familia sa nu neagă că ar fi primit cadourile,  țigări de lux, sticle de șampanie și bijuterii în valoare de un milion de șekeli (circa 230.000 de euro), totul în decurs de de zece ani, dar susține că era vorba de „dovezi de prietenie între apropiați“.

„Dosarul 2000“

În cazul celei de a doua afaceri, „Dosarul 2000“, Netanyahu este suspectat că ar fi încercat să încheie un acord cu Arnon Mozes, proprietarul marelui ziar Yediot Aharonot (cel mai popular cotidian din țară, multă vreme lider al presei israeliene), ca acesta să-l trateze favorabil. În schimb, „Bibi“ Netanyahu s-ar fi angajat să facă astfel încât principalul concurent al ziarului Israel Hayom, finanțat de americanul Sheldon Adelson (un mare donator de fonduri pentru campaniile lui Trump și Netanyahu), să aibă o circulație restrânsă. Culmea ironiei, din toată presa israeliană Yediot Aharonot este azi cel mai ostil premierului în funcție.

Potrivit legii, decizia de a da curs recomandării poliției revine procurorului general al țării, Avichai Mandelblit, cosilier juridic al guvernului, care uneori s-a opus cabinetului. El nu este legat în mod expres de recomandările poliției și, după cum arată experiența, o atare decizie ar putea fi luată în câteva luni.

Până atunci notăm că „Bibi“ a declarat în câteva rânduri că nu va demisiona, iar șefii partidelor coaliției guvernamentale pe care o conduce, cea mai de dreapta din istoria țării, îl susțin astfel încât el ar putea depăși recordul lui David Ben Gurion, unul dintre părinții fondatori ai statului Israel, în fruntea guvernului. Evident, nu același lucru îl face opoziția, care i-a cerut demisia imediată, reamintindu-i declarația făcută de el în 2008, când predecesorul lui, Ehud Olmert, era suspectat de corupție: „Un prim-ministru băgat până în gât în anchete ale poliției nu mai poate lua decizii cruciale pentru țară.“ Acum, pe lângă Netanyahu, poliția mai recomandă în mod logic și inculparea celor doi bogătași, Milchan și Mozes. Dar în dosar apare în mod ciudat și numele liderului centrist Yair Lapid. Fost ministru al Finanțelor, el este azi unul dintre martorii-cheie ai poliției.

De cine îi este frică

Un alt fapt evidențiat de presa internațională este acela că Roni Alsheikh (foto), omul care îl face pe Netanyahu să tremure, a fost numit șef al poliției chiar de premierul în funcție. Acesta condusese și înainte brigada Lahav 433, autoritățile nutrind  speranța că ea își va relaxa investigațiile în cazul oamenilor politici. Or comandantul a făcut exact invers, cerându-i să-și dubleze eforturile. Rezultatul îl evidențiază săptămânalul francez „Le Point“, care scrie că deputatul partidului Likud, David Bitan, șeful coaliției parlamentare, despre care se credea că e de neatins, suspectat azi de corupție în forme agravate, a trebuit să demisioneze.

Același Alsheikh recomandă acum inculparea lui „Bibi“, iar presa scrie că pentru partidul Likud este un adevărat blestem să vadă cum cei pe care i-a instalat în posturi de mare răspundere și pe care-i credea devotați lui nu fac azi niciun cadou celor care i-au numit. Unul dintre ei este și Roni Alsheikh. Iar nuanța respectivă trebuie subliniată cu  deosebire!

Cum spuneam, va trece destul timp până când procurorul general  al țării, Avichai Mandelblit, 54 de ani, va lua o decizie. Și el a fost numit tot de Netanyahu, având un CV ireproșabil. Cu studii juridice, a condus în 2009 justiția militară cu gradul de general. În 2003 a devenit secretar al guvernului. Ulterior, fiind convins de loialitatea lui, „Bibi“ l-a desemnat procuror general.

Reputat pentru acribia cu care examinează fiecare capitol dintr-un dosar, a declarat în numeroase rânduri: „Un act de acuzare contra premierului respins de Curtea Supremă ar fi o lovitură de grație pentru serviciul procurorului statului“. Așadar, pentru examinarea concluziilor raportului poliției, Mandelblit va avea nevoie de câteva luni, dar presa  notează că acesta „cunoaște perfect toate detaliile afacerii, dat fiind că este cel care a supervizat anchetele de la A la Z.“

Până atunci trebuie notat că, așa cum subliniază presa internațională, „Israelul este o țară care nu ezită să trimită după gratii cei mai înalți demnitari ai săi“, amintind cazurile președintelui Moshe Katsav, al premierului Ehud Olmert, ale miniștrilor Avraham Hirschson și Haim Ramon, cât și faptul că un alt președinte al Israelului, Ezer Weizman, unul dintre eroii acestei țări, a fost silit să demisioneze din cauza unei afaceri de corupție.

Cu alte cuvinte, în Israel nimeni nu este mai presus de lege, indiferent de funcția ce o deține în stat, iar în acest fapt rezidă unul dintre pilonii țării, care are un statut special, dat fiind că, de la proclamarea sa, în mai 1948, se află în stare de război.