În timp ce debitorii aşteaptă sugrumaţi o gură de aer din partea politicienilor, aflăm că „nu sunt întrunite condiţiile procedurale” pentru convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare, scrie Bursa.
La o săptămână după ce deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir i-a solicitat în scris preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să convoace o sesiune parlamentară extraordinară în vederea adoptării Legii dării în plată, reprezentanţii cabinetului Tăriceanu ne-au spus că şeful Senatului nu a convocat nicio astfel de sesiune:
„În acest moment nu este vorba despre vreo sesiune extraordinară. Cererea domnului deputat Zamfir (n.r. Daniel Cătălin Zamfir, iniţiatorul Legii dării în plată) nu îndeplineşte condiţiile procedurale.
O sesiune parlamentară extraordinară pentru dezbaterea Legii dării în plată poate fi convocată doar de preşedintele României, de Biroul Permanent al Senatului – iar la Biroul Permanent nu există o astfel de solicitare – sau de o treime din deputaţi. De asemenea, dacă se întrunesc cinci membri ai Biroului, pot cere o sesiune extraordinară şi chiar şi domnul preşedinte Tăriceanu poate solicita Biroul Permanent pentru o astfel de sesiune, dar nu există nicio cerere de acest gen, nici din partea domnului Tăriceanu, nici de la Biroului Permanent. Domnul preşedinte (n.r. Călin Popescu Tăriceanu) a spus, zilele trecute, că intenţionează să discute cu liderii de grup pe această temă”.
Ieri, Călin Popescu Tăriceanu a declarat: „Eu am făcut o tatonare la nivelul Biroului Permanent al Senatului pentru a vedea dacă colegii consideră că este oportună convocarea unei sesiuni extraordinare. Nu am primit răspunsuri pozitive în acest sens şi, din acest motiv, aştept reluarea sesiunii ordinare şi sigur că, la reluarea sesiunii ordinare, cererea de reexaminare va fi luată cu prioritate în consideraţie”.
Se pare că parlamentarii îşi vor începe anul electoral după vacanţă.
Săptămâna trecută, deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir i-a solicitat, în scris, lui Călin Popescu Tăriceanu să convoace o sesiune parlamentară extraordinară, în vederea adoptării reglementărilor care presupun ştergerea întregii datorii odată cu cedarea locuinţei puse garanţie într-un contract de credit.
„Domnul Tăriceanu poate convoca o sesiune parlamentară extraordinară. Totul depinde de voinţa politică. Dacă se va întruni, sesiunea se va desfăşura pe comisii. Astfel, legea va fi dezbătută în comisiile juridică şi de buget din Senat, urmând să fie aprobată în plenul Senatului, după care va fi reanalizată într-o singură comisie din Camera Deputaţilor”, ne-a explicat domnul Zamfir.
Deputatul ne-a precizat că este dispus să adauge în textul legislativ un criteriu care să-i delimiteze clar pe cei care vor beneficia de această lege. Daniel Cătălin Zamfir ne-a mai spus că aceasta este cea mai importantă problemă semnalată de preşedintele Klaus Iohannis, care a retrimis legea în Parlament, şi că ea poate fi rezolvată.
Iohannis consideră că actele normative trebuie să fie clare şi lipsite de orice echivoc, doar astfel putând fi realizat scopul avut în vedere de legiuitor.