Tăriceanu: Miza alegerilor, stat de drept sau mafiot

Electoratul trebuie să cunoască și să înțeleagă opțiunile pentru alegerile parlamentare din acest an, a spus Călin Popescu-Tăriceanu.

Potrivit copreședintelui ALDE, miza scrutinului se rezumă la „stat de drept sau stat mafiot”, o tabără fiind a forțelor democratice, iar cealaltă a forțelor oculte patronate de președintele Iohannis, a precizat acesta pentru Agerpres.

„Mai sunt doar câteva luni până la scrutinul crucial care va decide direcția pe care o să meargă România în următorii ani. De aceea, pe lângă programul politic și de guvernare la care lucrăm în aceste zile și cu care ALDE se va prezenta în campania electorală, cred că este oportun ca electoratul să cunoască și să înțeleagă care sunt opțiunile, care e miza cea mare a alegerilor parlamentare: stat de drept sau stat mafiot”, se arată în declarația politică a copreședintelui ALDE.

Călin Popescu-Tăriceanu susține că lupta politică se va duce între forțele democratice „care militează pentru revenirea la statul de drept” și cele „oculte”, care doresc să rămână la putere pentru a-și ascunde „fărădelegile săvârșite în ultimii 12 ani”.

El susține că ALDE se află de partea forțelor democratice, cu perspectiva reală de a forma o viitoare majoritate parlamentară și o coaliție guvernamentală împreună cu PSD.

„De partea cealaltă se află PNL, un partid-remorcă al președintelui Iohannis, un partid care și-a pierdut identitatea liberală și al cărui drum este dictat din laboratoarele oculte care operează împotriva Constituției și a legilor, sub patronajul Cotrocenilor”, afirmă Popescu-Tăriceanu.

Acesta a precizat că numele său sau cel al ALDE nu va fi asociat în vreo construcție politică cu Traian Băsescu.

El mai arată că alianța dintre PNL și PMP „este aproape naturală”. „Separarea dintre Băsescu și Blaga, dintre Băsescu și PDL-iștii care controlează azi PNL s-a produs datorită Elenei Udrea și nicidecum din motive doctrinare”, mai spune copreședintele ALDE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.