Călin Popescu Tăriceanu a declarat că, în urma deciziei CCR, se pune problema dacă „preşedintele Băsescu odată reîntors la Cotroceni va mai avea credibilitatea necesară, va mai avea legitimitatea şi autoritatea necesară să deţină responsabilităţile”.
„Problema care se pune este simplă şi clară. Această decizie este o decizie luată, ca să spunem aşa, la masa judecătorilor şi stau şi-mi pun întrebarea firească pe care cred că şi-o pun foarte mulţi români, pe care şi-o pun mulţi analişti politici, ţinând cont de votul covârşitor, categoric împotrivă care a avut loc la referendum, dacă preşedintele Băsescu odată reîntors la Cotroceni va mai avea credibilitatea necesară, va mai avea legitimitatea şi autoritatea necesară să deţină responsabilităţile. Chiar dacă Curtea Constituţională dă o soluţie juridică, această soluţie juridică, se consideră practic votul popular şi pot să spun că sigur există prevederi constituţionale care să asigure modalitatea de funcţionare a unui guvern de o altă culoare decât a preşedintelui, dar cunoscând obiceiurile preşedintelui de mulţi ani şi am avut din păcate şi o experienţă personală timp de patru ani cât am fost prim-ministru, îmi imaginez că se va întâmpla din nou ce s-a întâmplat în decursul perioadelor când preşedintele şi-a exercitat atribuţiile în afara prevederilor constituţionale şi a dus mereu la crearea de crize politice”, a declarat la România TV Călin Popescu Tăriceanu.