Tăriceanu: „Un demers electoral”

Parlamentul nu este o jucărie cu care Alina Gorghiu să-şi atingă scopurile electorale, a declarat la RFI președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, după ce preşedinta PNL a anunţat că e dispusă să vină în campania electorală la Parlament, pentru o sesiune extraordinară, în care să se dezbată legea salarizării unitare, pentru ca aceasta să se aplice începând cu 1 ianuarie 2017.

„Dacă n-ar fi evident vorba de un demers electoral, atunci sigur că am putea să discutăm serios această treabă. Având în vedere însă că PNL-ul ne-a promis în ultima perioadă majorări de 100% la salarii, înţelegem care este esenţa demersului doamnei Gorghiu, după ce cu multă inabilitate s-a opus când Parlamentul a majorat salariile medicilor şi profesorilor cu 15%, acum încearcă să recupereze capitalul pierdut. Parlamentul nu-i o jucărie în mâna doamnei Gorghiu, cu care ea să-şi atingă scopurile electorale”, a declarat în replică copreședintele ALDE.

„Parlamentul nu poate să fie instrumentul cu care un politician disperat vrea să-şi atingă anumite obiective. Eu am încercat să dau instituţiei Parlamentului o altă dimensiune, o dimensiune de seriozitate şi responsabilitate. Nu în acest fel vom arăta românilor mai multă seriozitate din partea noastră, responsabilitatea pe care ei o aşteaptă în exerciţiul funcţiunii de la parlamentari”, a adăugat Tăriceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.