Tarife: UE trebuie să se salveze de ea însăși, nu de Trump

Amenințările cu tarife și apoi răzgândirile președintelui Trump creează un spectacol în care se pierd detalii ale relațiilor comerciale europene. În primul rând, președintele Trump este văzut ca ”omul rău” cu Europa prin definiție, uitând că președintele Biden a menținut pentru aproape jumătate de mandat tarifele de 25% pentru oțelul și aluminiul din Europa (impuse în primul mandat Trump). Reducerea dezechilibrelor comerciale este o politică bipartizană în SUA, nu doar a administrației Trump.

În al doilea rând, amenințările SUA cu un război comercial între cei mai mari doi parteneri comerciali din lume (comerțul SUA-UE este de circa o mie de miliarde de dolari anual) sunt folosite pentru a ascunde barierele comerciale și reglementările excesive care împiedică comerțul chiar în interiorul UE. ”Uitați de SUA, Europa își impune sieși tarife”, scrie Mario Draghi, fost președinte al Băncii Centrale Europene, într-un articol publicat de Financial Times. Draghi citează un raport FMI care arată că barierele interne din UE și taxele tot mai mari aplicate au efecte similare cu tarife de 110% în sectorul serviciilor și de 45% în sectorul industriei europene. Procentul de 110% în domeniul tech este usturător pentru economia UE, pentru că serviciile reprezintă 70% din PIB-ul UE (mai mult decât în cazul Chinei și Statelor Unite, principalii competitori economici). Draghi arată că doar aplicarea regulamentului european pentru protecția datelor în mediul digital a redus profiturile companiilor europene mai mici din acest domeniu cu cel puțin 12%. Economistul Daniel Lacalle scrie că Asociația Camerelor de Comerț din UE estimează costurile suprareglementării in UE la cifre mult mai mult decât costul tarifelor cu care Trump amenință acum Europa.

Ursula von der Leyen și Donald Trump ar fi salvat comunitatea transatlantică printr-o convorbire telefonică avută duminică. Administrația Trump nu va impune tarife de 50% pe importurile din UE începând cu 1 iunie, ci va lăsa loc pentru negocieri, până pe 9 iulie. Mai rămâne însă ca Europa să se salveze de ea însăși, de reglementările excesive, birocrație și bariere comerciale interne.

Această amânare nu garantează încetarea conflictului comercial. Donald Trump dorește să deschidă piața UE pentru mașinile americane și carnea din America. UE a stabilit standarde care îi protejează industria și agricultura de concurența externă. Sunt bariere tarifare, dar sunt și foarte multe bariere netarifare, în special sub forma standardelor europene. Dacă discuțiile vor eșua, administrația SUA va impune tarifele anunțate, iar UE ar putea riposta. Poate urma o ripostă americană, prin tarife prohibitive pentru vin, șampanie și automobile europene. Din nou, nu trebuie uitat că amenințări similare au fost lansate de o parte si de alta și în timpul administrației Biden.

La început a fost vorba despre tarife americane de 10%, apoi de 20%, iar apoi de 50%. Tarifele de 10%, anunțate în așa-zisa Zi a Eliberării, la început de aprilie, ar fi fost ușor de suportat, fiind mai degrabă o taxă impusă consumatorilor americani care ar fi trebuit să suporte o creștere a prețului produselor europene. Însă un tarif de 50% se aseamănă mult un cu un embargo.

Într-un articol publicat de UnHerd, jurnalistul Wolfgang Munchau scrie că starea de spirit de la Bruxelles arată că UE nu dorește să se conformeze solicitărilor lui Trump, considerând că SUA vor bate în retragere. Raționamentul Comisiei Europene se bazează pe doua argumente: 1. Trump a cedat când a venit vorba despre creșterea masivă a tarifelor impuse Chinei și 2. Statele Unite se tem că această politica tarifara agresiva poate duce la prăbușirea piețelor obligațiunilor.

Primul argument al Bruxellesului este valid, însă doar în relația China-SUA, nu și în relația comerciala UE-SUA. Se spune că, dacă datorezi băncii o suma mică, atunci ai probleme, dar, dacă datorezi o suma foarte mare, atunci banca are probleme. În relația Beijing-Washington, SUA sunt banca: China este un mare exportator de produse și materiale critice, iar o bună parte din produsele made in China sunt fabricate de companii americane de top, care avea de suferit mult din cauza tarifelor. În relația cu UE, Bruxellesul joacă rolul băncii care va avea probleme: exportă în Statele Unite în special produse considerate de lux, iar companiile americane care produc în Europa sunt mult mai puține decât cele produc în China. În schimb, ca urmare a sancțiunilor impuse Rusiei, Europa a devenit dependentă de gazele lichefiate din SUA, ceea ce oferă Washingtonului o pârghie de presiune pe care nu o are asupra Chinei. UE poate riposta taxând suplimentar serviciile digitale oferite de SUA, însă asta ar fi o măsură nepopulara, pentru că Europa nu poate importa servicii digitale decât din SUA și China. Pe de altă parte, americanii nu au nevoie urgentă de Porsche, de Audi sau de poșete Gucci. Poate că au nevoie de utilajele germane, însă pot găsi alternative bune în Coreea de Sud și Japonia, scrie Munchau.

Concluzia este că Europa este mai dependentă de comerțul cu SUA decât viceversa, în vreme ce China este șeful în relația comercială cu America.

 

Cât privește argumentul că dezechilibrele pe care le va produce pe piețele financiare îl vor face pe Donald Trump să bată în retragere în fața Europei, trebuie spus ca Franța sau Italia au datorii raportate la PIB  mai mari decât SUA și se estimează că și datoria Germaniei va crește, în vreme ce creșterea economica a țărilor europene este mult mai mică decât cea a Americii. În aceste condiții, Europa ar avea cel puțin la fel de mult de suferit ca și SUA în urma unui cutremur pa piața datoriilor suverane.

Concluzia economistului spaniol Daniel Lacalle este că ”negociatorii UE nu sunt interesați să îndepărteze barierele comerciale din UE, preferând să le mențină cu orice preț, chiar dacă economiile multor țări membre au de suferit. Negociatorii par mai preocupați de cum să-i mulțumească pe birocrați și cum sa găsească un țap ispășitor american pentru stagnarea UE decât să ajungă la o înțelegere care să aducă beneficii și pentru SUA, și pentru UE”.

”Dacă europenii ar gândi strategic, l-ar lăsa pe Trump să fie Trump, nu ar riposta și în schimb s-ar concentra pe problemele interne: ar deschide Piața Unică, ar reduce birocrația și ar reduce taxele pentru afaceri. Barierele interne sunt mai mari decât orice tarife interne impuse de Trump. Însă nu aceasta este viziunea Bruxellesului în acest moment. Ei sunt gata de luptă”, scrie Wolfgang Munchau.

”Vor să se lupte cu Trump pe frontul de vest și cu Vladimir Putin pe frontul de est. Ei cred că sunt pe cale să obțină o mare victorie în Ucraina și că îl vor pune pe Trump la locul lui și-i vor face pe alegătorii americani să priceapă ce eroare mare au făcut alegându-l pe Trump. Opinia mea este că scopul politicilor lui Trump este scindarea Europei. De exemplu: ce consecințe pot avea asupra relațiilor comerciale UE-Marea Britanie tarifele mari impuse de Trump pentru UE și cele mici impuse Marii Britanii? Dacă aceste este scopul, probabil că Trump va reuși”.