Țările cu cei mai mulți credincioși – unde se află România

Două treimi din populația lumii este religioasă, însă în Europa de Vest procentul scade la sub o treime, arată un studiu realizat de Gallup International pe un eșantion de 64.000 de persoane din 65 de țări, studiu citat de The Telegraph.

În fruntea țărilor cu cei mai mulți locuitori care se consideră credincioși se află Thailanda, cu un procent de 94%. Aici doar 1% dintre locuitori s-au declarat atei. Urmează două țări cu populație creștină – Armenia și Georgia – și Marocul. La polul opus se află China – aici 61% dintre locuitori se declară atei, în timp ce doar 7% sunt credincioși. În topul ateismului urmează Japonia, Suedia (59% atei) și Cehia (45% atei).

Studiul demonstrează că religia nu înregistrează un recul in lume: două treimi dintre subiecții cu vârste de sub 34 de ani se consideră credincioși, în timp ce la celelalte categorii de vârstă procentul celor ce se consideră religioși este în jur de 60%. ”Vedem că numărul persoanelor care se consideră religioase este într-adevăr unul mare. Mai mult, tendința tinerilor este de a fi din ce în ce mai credincioși și putem considera că numarul celor care se văd astfel va crește constant”, arată autorii studiului.

Rezultatele studiului arată că persoanele credincioase sunt majoritare în toate categoriile sociale. Procentul celor credincioși este însă mult mai mare în rândul celor cu educație și venituri mai precare.

Europa de Vest este regiunea cu cel mai mare procent de atei din lume. Aici credincioșii reprezinta 43%, aproape la fel ca în Oceania (44%). Franța, țară laică prin constituție, se încadrează în medie, cu 40% dintre subiecți declarându-se religioși. Situația se modifică profund în Marea Britanie, Spania, Germania, Olanda sau Suedia, unde numărul ateilor este covârșitor.

Regiunea cea mai religioasă este Africa, cu 86% dintre subiecți declarându-se credincioși. În fruntea clasamentului se afla Marocul, cu 93%, urmat de Algeria, cu 90%, și de Kenya, cu 86%. Africa este urmată de Orientul Mijlociu, unde media credincioșilor este de 82%. În Europa, țările cu procentul cel mai mare de credincioși sunt Armenia, Georgia, Polonia, Macedonia și Kosovo. Urmeaza România (77%), Serbia (72%) și Grecia (71%). Vecinii bulgari au un procent al credincioșilor de doar 52% – cel mai mic din rândul țărilor majoritar ortodoxe. Studiul nu include Ungaria.

Studiul Gallup este realizat după cel al Pew Research Center care estima că islamul va deveni religia cu cei mai numeroși adepți din lume în jurul anului 2100. Acest ultim studiu mai arăta că ateismul va suferi un declin în întreaga lume, mai puțin însă în Europa de Vest.

Un sondaj similar a fost realizat de Gallup în 2012. Rezultatele indicau că persoanele religiase reprezinta 59% din populație, în timp ce ateii doar 13%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.