Băiatul lui Laurențiu Istrate s-a stins la vârsta de numai 22 de ani, în Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală, la două săptămâni de la incendiul din clubul Colectiv.
„Sunt total dezamăgit. Nu aș vrea să spun și descurajat, dar dezamăgit profund pentru tot ce s-a întâmplat în perioada asta, pentru că băiatul meu a murit din cauza infecțiilor. Asta scrie negru pe alb în hotărârea judecătorească. În sfârșit, au scris-o ei așa, un pic voalat, dar ideea este că, după Colectiv, am avut cele mai bune intenții și dorința de a participa la orice proiect legat de subiectul ăsta. Din păcate nu s-a putut pentru că așa sunt legile în România, așa sunt oamenii care conduc destinele Sănătății. Nu au acceptat niciun fel de suport, nici de afară, nici din interior și, din păcate, nu s-a făcut nimic”, reclamă Istrate.
Cele mai banale lucruri care puteau fi făcute, nici măcar pe acelea nu le-au făcut, mai spune omul. Nu ar fi fost vorba de investiții sau cheltuieli majore, erau niște proceduri simple și rigurozitate în menținerea igienei în locurile critice din spitale, crede el.
Aceeași dezamăgire profundă o are și în ceea ce privește investițiile. Nicio investiție în noi centre, deși erau imperios necesare, într-o țară mare, precum România, în care, din nefericire, astfel de incidente se întâmplă.
,,În România, din punctul meu de vedere, nu ai unde să-i tratezi pe cei cu arsuri grave, nu există o clinică, un spital, un salon, un departament de mari arși unde să poată fi tratați civilizat și fără riscuri de infecție. Cred că nici măcar medicii nu sunt foarte bine instruiți în ceea ce privește toate aspectele tratamentului unui mare ars. Comparând cu ce se întâmplă în străinătate, nu pare că noi avem, după zece ani de la Colectiv, expertiza să tratăm un mare ars”, consideră Laurențiu Istrate.
„Ni s-a spus că, dacă hotărâm să-l transferăm în străinătate, o facem pe riscul nostru, și noi o să-l omorâm”
Decizia de a pleca în străinătate imediat ar fi putut face diferența dintre viață și moarte, în cazul fiului său, Bogdan Istrate. Dacă ar fi știut în urmă cu zece ani că băiatul ar fi avut șanse mai mari în afara țării, ar fi plecat negreșit. Laurențiu Istrate spune însă că a fost încurajat să-l lase pe băiat în spitalul din România de către oficialii care au declarat pe toate canalele că au tot ce le trebuie aici.
„Ni s-a spus că, dacă hotărâm să-l transferăm în străinătate, o facem pe riscul nostru, și noi o să-l omorâm”, dezvăluie bărbatul.
„Am investigat și am întrebat și medici de la ATI, și pneumologi, și medici de la boli infecțioase. A existat o fereastră și în cazul copilului meu de 48-72 de ore în care ar fi putut rezista la un transfer în străinătate. Aș fi făcut-o fără să mă gândesc la consecințe.
Din păcate am fost încurajat să-l lăsăm acolo, că lucrurile merg spre bine și că ne asumăm riscul dacă îl transferăm. A fost așa, nu neapărat o amenințare, dar un transfer criminal al responsabilității, din punctul meu de vedere, în care ni s-a spus că, dacă hotărâm să-l transferăm în străinătate, o facem pe riscul nostru, și noi o să-l omorâm.
Vă dați seama, când o echipă de medici îți spune așa și nu ești în temă cu ceea ce se întâmplă în spitalele respective și nu știi nici diferența dintre cum e tratat aici și cum e tratat într-o clinică adevărată de specialitate, într-un spital de mari arși, e cam greu să iei decizia asta.
Nu ne-a spus nimeni nici măcar că poate fi transferat. Am aflat asta după cinci zile, când a fost transferat primul pacient din salonul lui. După cinci zile nu prea se mai putea pleca, dar între 24 și 72 de ore se putea pleca.”
Pentru autoritățile din România are un singur mesaj: „ar trebui să nu inventeze roata”.
„Să nu facă compromisuri și să ia <<the best practice>> de la alții care știu cel mai bine ce e de făcut, să ia un model de sistem de sănătate care funcționează și să-l implementeze, începând de la tratamentul pacienților și până la comunicarea cu pacienții și cu aparținătorii pacienților, să spună adevărul, să accepte a doua opinie. Nu numai să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce fac, dar să facă spre binele pacienților, nu spre alte interese dintr-o agendă ascunsă pe care noi nu o cunoaștem.”
