Taximetriştii independenţi se pregătesc de proteste

Sindicatul Naţional al Taximetriştilor Independenţi (SNTI) şi Asociaţia Naţionala a Transportatorilor şi Taximetriştilor Independenţi (ANTTI) intenţionează să organizeze în Capitală, în data de 1 noiembrie 2011, un miting şi un marş de protest, pentru eliminarea ilegalităţilor existente în activitatea de transport în regim de taxi. „În anul 2008, primarul general şi-a asumat anumite obligaţii faţă […]

Taximetriştii independenţi se pregătesc de proteste

Sindicatul Naţional al Taximetriştilor Independenţi (SNTI) şi Asociaţia Naţionala a Transportatorilor şi Taximetriştilor Independenţi (ANTTI) intenţionează să organizeze în Capitală, în data de 1 noiembrie 2011, un miting şi un marş de protest, pentru eliminarea ilegalităţilor existente în activitatea de transport în regim de taxi. „În anul 2008, primarul general şi-a asumat anumite obligaţii faţă […]

Sindicatul Naţional al Taximetriştilor Independenţi (SNTI) şi Asociaţia Naţionala a Transportatorilor şi Taximetriştilor Independenţi (ANTTI) intenţionează să organizeze în Capitală, în data de 1 noiembrie 2011, un miting şi un marş de protest, pentru eliminarea ilegalităţilor existente în activitatea de transport în regim de taxi.

„În anul 2008, primarul general şi-a asumat anumite obligaţii faţă de transportatorii autorizaţi să execute serviciul de transport în regim de taxi pe raza municipiului Bucureşti prin contractele de gestiune delegate a serviciului de Taxi încheiate între municipallitate şi aceştia. Până în prezent, nici primarul general şi nici măcar una dintre direcţiile aflate în subordinea acestuia nu au intervenit în niciun fel în legătură cu reglementarea serviciului de transport în regim de taxi, corespunzător prevederilor legii în vigoare”, se arată într-un comunicat al celor două organizaţii sindicale.

Potrivit sursei citate, au fost avizate „nejustificat şi ilegal scăderi ale tarifelor de distanţă”, din cauza cărora majoritatea gestionari de autorizaţii taxi se confruntă acum, cu imposibilităţi de plată a taxelor aferente desfăşurării activităţii, restante şi dobânzi la creditele contractate şi nu în ultimul rând apare imposibilitatea întreţinerii parcului auto deţinut sau efectuarea plăţilor legate de salarii sau taxe aferente acestora. „S-a permis altor taximetre neautorizate de către PMB, să funcţioneze pe raza municipiului Bucureşti cu toate că prevederile legii în vigoare interzice acest lucru, punându-se astfel în pericol situaţia economică a transportatorilor bucureşteni cărora nu le sunt protejate investiţiile şi nici nu se pot bucura de un cadru concurenţial loial”, se menţionează în document.

De asemenea, reprezentanţii taximetriştilor acuză un cost al dispecerizării exagerat de mare, faţă de prevederile legale în vigoare, dar şi nesemnalizarea sau neamplasarea corespunzătoare a staţiilor de taxi. ” Reclamăm pasivitate, incompetenţă şi abuz în serviciu datorită cărora s-a reuşit în momentul de faţă falimentarea serviciului de transport în regim de Taxi, într-o capitală ce doreşte a fi europeană”, se arată în comunicat.

Cele două organizaţii solicită „o întâlnire de urgenţă”, cu primarul general al Capitalei.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.