Televiziuni: fotbalul a bătut emisiunile patriotarde

Site-ul paginademedia.ro a publicat audienţele televiziunilor din ziua de 1 decembrie. Conform datelor prezentate, cei mai mulţi telespectatori s-au înregistrat la cele două meciuri de fotbal din Europa League în care erau angrenate echipe româneşti şi la principalele jurnale de ştiri ale PRO TV şi Antena 1. Realitatea TV, România TV şi B1 TV nu […]

Televiziuni: fotbalul a bătut emisiunile patriotarde

Site-ul paginademedia.ro a publicat audienţele televiziunilor din ziua de 1 decembrie. Conform datelor prezentate, cei mai mulţi telespectatori s-au înregistrat la cele două meciuri de fotbal din Europa League în care erau angrenate echipe româneşti şi la principalele jurnale de ştiri ale PRO TV şi Antena 1. Realitatea TV, România TV şi B1 TV nu […]

Site-ul paginademedia.ro a publicat audienţele televiziunilor din ziua de 1 decembrie. Conform datelor prezentate, cei mai mulţi telespectatori s-au înregistrat la cele două meciuri de fotbal din Europa League în care erau angrenate echipe româneşti şi la principalele jurnale de ştiri ale PRO TV şi Antena 1.

Realitatea TV, România TV şi B1 TV nu au prins top 20

Toate televiziunile s-au întrecut pe 1 decembrie în emisiuni care mai de care mai patriotarde. S-a apelat la toată recuzita: transmisii în direct de la principalele manifestări organizate în Bucureşti şi Alba Iulia şi multe talk show-uri cu invitaţi din toate domeniile care să explice semnificaţia zilei de 1 decembrie, istoricul zilei, cine sunt românii cu care trebuie să ne mândrim etc. Toate aceste emisiuni nu au avut priză la telespectatori. De exemplu, Realitatea TV, România TV (ex-RTV), B1 TV nu au avut nicio emisiune în top 20 al audienţelor pe 1 decembrie, deşi au fost campioane la emisiuni patriotarde. TVR şi Antena 3 au prins topul (locul 10, respectiv 20) cu emisiuni în care au avut transmisii directe de la Arcul de Triumf şi Alba Iulia, dar nicio poziţie la talk show-urile dedicate zilei de 1 decembrie.

Schalke 04 – Steaua, regina zilei

Meciul de fotbal din Europa League,, Schalke 04 – Steaua, transmis în direct de ProTV, a fost evenimentul cel mai urmărit al zilei: 1.196.000 telespectatori (rating – 10,3). Reamintim, meciul a fost transmis în intervalul orar: 20.00 – 21.50. Un alt meci de fotbal, FC Vaslui – Lazio Roma, din aceiaşi competiţie, a ocupat locul 3 în transmisiile zilei: 976.000 telespectatori (rating – 8,4). Transmisia a avut loc în intervalul orar 22.00 – 23.50. ştirile ProTv de la orele 19.00 şi cele ale Observatorului Antenei1, tot de la orele 19.00, s-au clasat pe locurile 2, respectiv 4 în topul audienţelor zilei.

Amza Pellea, lider la orele prânzului

Analizând topul audienţelor din 1 decembrie, observăm că pe tronsonul orar 14.00-16.00 lider de audienţă, cu 656.000 de telespectatori (rating – 5,6), s-a clasat una dintre comediile de referinţă ale cinematografiei române, „Nea Mărin miliardar”, transmis de PRO TV. Filmul care îl are ca protagonist pe Amza Pellea s-a clasat pe locul 7 în top 20 al audienţelor zilei.

Mai este de menţionat că pe locul 2 (după meciul Vaslui – Lazio), pe tronsonul orar 22.00-23.00, s-a aflat concertul aniversar al lui Benone Sinulescu (transmis de TVR 1). 426.000 de telespectatori au urmărit pe acest clasic al muzicii populare româneşti, concertul lui Sinulescu clasându-se pe locul 16 în top 20 audienţe.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.