
Care sunt perspectivele pentru bursele globale până la final de an și în 2022? Vine sau nu Marea Corecție pe burse? Acestea au fost întrebările pe care casa de brokeraj XTB România le-a adresat, în cadrul unui sondaj, către 11 analiști, investitori și cunoscători ai piețelor de capital din România. Deși părerile sunt împărțite, sunt anticipate scăderi pe bursele internaționale între 10% până la finalul acestui an și până la peste 20% în 2022, din cauza creșterii inflației, a scumpirii energiei și a problemelor din lanțul de aprovizionare. Aceștia îndeamnă la prudență și la investiții diversificate, în baza unor strategii bine gândite, inclusiv imobiliare, companii ce produc materiale, energie, bănci, bunuri de consum.
„Optimismul investitorilor e aparent de nezdruncinat: dacă nici recrudescența cazurilor în Europa, criza logistică, inflația sau unele surprize la nivelul raportărilor de profit nu au oprit trendul ascendent al burselor, ce ar putea-o face? Întrebările care fac paralele istorice au o relevanță limitată: trecem printr-o perioadă diferită, fără echivalent perfect în trecut. Cu toate acestea, tensiunile generate de direcția unică, anumiți indicatori de participare și sentiment și chiar și posibilitatea vânzărilor de acțiuni Tesla (potrivit sondajului de pe Twitter) sugerează un risc peste medie al unor corecții de peste 10% înainte de finele anului”, este de părere Claudiu Cazacu, consulting strategist în cadrul XTB România, casă de brokeraj pe bursele internaționale.
„În primul rând, ignorarea riscului legat de inflație ar putea fi o greșeală. Creșterile anterioare ale ratei inflației s-au aliniat cu perioade de creștere economică mai slabă, corecții bursiere sau chiar crahuri. Creșterea costului vieții este un subiect fierbinte la nivel global pentru ultimul trimestru al anului 2021. Este inflația un efect temporar al redresării după pandemie sau este un fenomen de durată? Răspunsul pentru ambele întrebări ar putea fi pozitiv, diferențele apărând în funcție de sector. Unele sectoare vor înregistra creșteri temporare ale prețurilor cauzate de problemele cu lanțurile de aprovizionare și de alte blocaje. Când operațiunile revin la normal, prețurile s-ar putea normaliza. Dar factori precum costul energiei și disponibilitatea șoferilor de camion vor avea un efect pe termen lung asupra unor sectoare precum industria siderurgică consumatoare de energie și sectorul de retail dependent de logistică. Costurile ridicate susținute vor fi în mod inevitabil transferate asupra consumatorilor. De asemenea, tranziția energetică ar putea duce la creșterea prețurilor pe termen lung.
Taxele pe carbon și costul conformării cu noile reglementări vor majora costul aprovizionării și, din nou, consumatorii vor plăti. În 2022, se așteaptă o încetinire a creșterii economice la nivel extins, pe măsură ce realitatea se instalează după un impuls inițial post-Covid. Nivelurile datoriei naționale sunt ridicate, problemele legate de ofertă și logistică persistă, iar inflația este în creștere. În următoarele luni, atenția se va orienta asupra băncilor centrale pentru a vedea modalitatea de răspuns. După ce Rezerva Federală din SUA a anunțat începutul procesului de reducere a programului de achiziții de obligațiuni, investitorii anticipează că banca centrală va recurge la o majorare a ratei până în iulie anul viitor. Acest aspect ar putea fi extrem de important pentru evoluția piețelor, întrucât continuarea mișcării ascendente actuale sau chiar dezvoltarea unei perioade de consolidare ar putea fi condiționate de menținerea unor politici monetare relaxate, care să ofere destulă lichiditate pentru piețe”, consideră și Radu Puiu, financial analyst în cadrul XTB România.
„În urma analizei mele sunt șanse foarte mari ca începând cu februarie 2022, piața de capital să anticipeze problemele care se vor agrava, probleme ce țin de întreruperea lanțurilor de aprovizionare și de creșterea accelerată a inflației. Consider că februarie va accelera tapperingul și în lunile iulie-august vom putea avea o primă intervenție pe creșterea dobânzii de politică monetară, ceea ce va duce la o creștere a dobânzilor la credite și la un impact pe companiile neprofitabile, care se bazează pe un credit ieftin. În concluzie, da, vom avea o corecție care se va întinde pe câteva luni începând cu februarie si continuând cu martie-aprilie-mai, după care va urma o consolidare la nivelul de jos , atins in urma corecție, după care în noiembrie-decembrie 2022 vom reveni pe creștere”, crede, la rândul său, Valentin Dragu, fost investment banker, actualmente investitor in piața de capital și consilier în investiții, creatorul Grupului de Facebook – Investitorul Corporatist.
„Având deja o inflație de 5.4% pe SUA (core: 4%), respectiv 2.5% in UE, cel mai probabil anul 2022 vine după el cu o inflație destul de mare, în special dacă o raportăm la ultimii ani. Astfel, n-ar fi o idee rea dacă am analiza diverse investiții potențiale, respectiv instrumente financiare care pot profita de un context inflaționist: imobiliare, companii ce produc materiale, energie, bănci, bunuri de consum, etc.”, spune și Bogdan Dinu, consultant în private banking, capital markets, wealth management și investitor pe piețe de capital și imobiliare.
„După un an 2021 foarte bun (cel puțin până în acest moment, 1 noiembrie 2021) ne pregătim să intrăm într-un an 2022 plin de incertitudini. Dacă în a doua jumătate a anului 2020 și la început de 2021 direcția a fost destul de ușor de anticipat, și anume creștere economică și o inflație în creștere, pentru 2022, direcția este mult mai greu de identificat. Vom avea inflație tranzitorie sau am intrat într-o perioadă mai lungă inflaționistă? Criza medicală va trece sau va reveni în noi și noi valuri? Va reuși economia să regleze problemele din lanțurile de aprovizionare și cele legate de scumpirea energie sau problemele se vor acutiza? Sunt prea multe întrebări care în acest moment își așteaptă răspunsurile. Consider că cea mai bună abordare a anului 2022, din punct de vedere investițional, este una prudentă, cu un portofoliu diversificat și cu ceva cash pregătit pentru eventuale corecții”, opinează Valentin Nedelcu, Investitor, Fondatorul comunității Stiințabanilor.
„După un an 2021 foarte bun pentru piețele de capital, cu creșteri de peste 10% pentru majoritatea burselor piețelor dezvoltate, anul 2022 poate aduce o continuare a acestui trend însă cu așteptări de creștere mult mai scăzute si cu volatilitate. Fundamente economice bune, venituri în creștere pentru companii, costuri mici ale capitalului și sume mari de bani disponibile pentru investiții pot oferi suport acțiunilor, însă riscuri precum un dezechilibru între cerere și ofertă (cererea mult mai mare decât oferta), intensificarea blocajelor în aprovizionare, creșterea foarte mare a prețurilor la energie și mâncare și o încetinire a economiei Chinei pot genera volatilitate crescută. Totodată, deciziile luate de băncile centrale din întreaga lume vor avea impact asupra piețelor, decizii eronate ale acestora putând aduce noi valuri de volatilitate. Creșterea cea mai mare a pieței de acțiuni s-a întâmplat deja, perioada următoare fiind o perioada de întoarcere către medie. Anul 2022 trebuie privit cu prudență, strategia de a investi în tranșe, cu suplimentări ale sumelor investite în perioadele de corecție, poate fi o strategie câștigătoare, pentru investitorii pe termen lung”, este de părere Mihai Constantinescu, coach financiar și trainer.
„Corecții au tot fost și vor mai fi. Important este să ne concentrăm asupra strategiei. Pe termen lung, companiile bune vor face profit și vor crește indiferent de poza de moment”, consideră, la rândul său, Sarkany Istvan, investitor cu peste 8 ani experiență.
„În acest moment este foarte dificil de anticipat evoluția burselor în anul viitor. Deocamdată indicii americani încep luna noiembrie cu câștiguri YTD de 18%-23%, după un plus de 8% în octombrie (devenită astfel cea mai bună lună din an, venită imediat după cea mai slabă, respectiv septembrie), într-un an pe parcursul căruia au stabilit până acum valori record în foarte multe sesiuni de tranzacționare (NASDAQ de 40 ori, DJIA de 41 iar pentru S&P500 tocmai am consemnat al 61-lea maxim istoric în 2021). Cred însă că este foarte puțin probabil să se repete și anul viitor creșterile puternice de pe Wall Street din acest an. Din contră, 2022 poate fi un an dificil pentru bursă, deoarece FED se pregătește să facă o schimbare de politică monetară și sunt șanse să fie forțată să majoreze ratele dobânzilor mai devreme decât se aștepta (în 2023) în contextul în care șocul inflaționist din acest an a dus la o creștere a prețurilor mărfurilor, ceea ce va face și mai dificil pentru banca centrală să evite schimbarea politicii anul viitor, cumva de la pro-creștere la anti-inflație. Evident că nu poate fi scoasă din calcul o corecție de (minim) 20%, care poate avea loc însă în mai multe moduri, de la o prăbușire în gol ca cea din februarie-martie anul trecut până la o evoluție laterală ușor descendentă pe parcursul unei perioade mai lungi de timp”, spune Cătălin Chivu, realizator FeelTheMarkets.ro.
„Evoluția piețelor pentru 2022 rămâne una incertă, cu 3 mari semne de întrebare mai ales pentru zona Euro. Va putea fi inflația ținută sub control? Se va adânci criza energetică din Europa? Va reuși imunizarea în masă și vaccinarea să stabilizeze criza medicală provocată de COVID-19? Încă nu avem răspunsuri clare la aceste întrebări. Dar din experiența ultimilor 13 ani am învățat că băncile centrale s-au obișnuit să reacționeze rapid la problemele care ar putea pune economia mondială în pericol. Din punctul meu de vedere, 2022 nu va fi lipsit de corecții pe piețele de capital. Totuși, probabilitatea ca marea corecție să apară, este destul de mică,” crede investitorul Răzvan Mihai, CFTe (Certified Financial Technician).
„Cu excepția unei situații excepționale cum a fost cea de anul trecut când a debutat pandemia si am experimentat o corecție semnificativa pe burse, de obicei sunt câteva semnale timpurii care ar putea indica o depreciere majoră in piețele financiare. Primul si poate cel mai important ar putea fi percepția si sentimentul investitorilor vis-a-vis de evoluțiile viitoare și mă refer aici la gradul de atractivitate al emitenților (cât de scumpă este piața), indicatori economici precum rata inflației și rata șomajului, valori mai in ambele cazuri fiind un important semnal de alarmă. Nu in ultimul rând, nivelul si traiectoria dobânzilor de politică monetară si eliminarea in viitorul apropiat a programelor de achiziții de active (tapering) ar putea aduce indicii privind încetinirea și poate apariția unor scăderi pe parcursul anului viitor”, este de părere Tiberiu Porojan, realizator FeelTheMarkets.ro.
„Trebuie să recunosc că îmi lipsesc în totalitate aptitudinile de prezicător. De aceea, de fiecare dată când investesc, am în vedere ambele scenarii posibile: atât cel favorabil (în care piața evoluează în direcția investiției mele), cât și cel nefavorabil (în care lucrurile merg fix pe dos). Și îmi construiesc strategia de investiții în conformitate cu aceste scenarii. Cât despre o „mare corecție” pe burse, abia am avut în 2020 una de vreo 35%. Corecțiile de asemenea mărime au loc, în medie, cam o dată la 10 ani, cel puțin așa arată statisticile pentru bursa din SUA. Deci puțin probabil să avem încă una în 2022. Tot ce pot spune, însă, este că o astfel de corecție ar fi o oportunitate excelentă de a cumpăra active valoroase la prețuri de „Black Friday”. Adică exact cum a fost și in 2020. Pe de altă parte, cred că în anul 2022 ne vom confrunta cu un alt fenomen: inflație la nivel global. Iar aceasta este mai mult decât o simpla predicție, pentru că această inflație deja își face simțită prezența foarte clar,” consideră, la rândul său, Dan Sulica, fondatorul comunității IdeiSiBani.ro.
De cate ori inunda Trezoreia SUA piata mondiala cu fabrica de bani,de atatea ori creste inflatia in tari care,ca Romania ,nu au treaba cu dolarii!Sa traiasa Mos Manole aghentu de serviciu al SUA!
Atenție ! Cad imobiliare ! ⬇️
anal-istii astia vorbesc sa nu taca, altii care au facut facultateta de experti. Gasiti inversul la tot ce au spus ei si aflati viitorul !
Obligatoriu trebuie sa vina! Prin 2017 era publicitatea vizibila pe uriase panouri in aer liber(am scris despre asta), cu sloganul in nemturiana: „votati pilonul II de pensii sa intre in afaceri pentru ca nivelul de trai al cetatenilor sa creasca”! Am vazut si citit uriasele panouri care candva erau pentru lesbiene si homosexuali, au fost acoperite cu poza betivului de la comisua europeana, cel cu pantofii diferiti, sub pantofi era scris mare in nemturiana „interzis in functii decizionale, u.e. asa nu”, apoi in 2017 au fost inlocuite cu sloganul de mai sus! Ce s-a intamplat? Betivul a cazut din functie! Nu s-a votat sloganul cu pilonul II si nici preturile nu au crescut, viata e normala ca inainte de expunerea sloganului pe acele uriase panouri publicitare! Este realitate, nu bascalie! O sa va spun mai multe dar nu acum.
@Vox clamantis in deserto …DIMPOTRIVA
in cazul inflazie si-al tiparirii massive de FIAT MONEY vor creste NOMINAL enorm preturile in care se va „fugii” din calea imenentei devalorizari a banilor …prin infaltia lor cu bani OUT OF THIN AIR !
(in econimie-s expert-expert … nu dau eu consultatii aici insa … NU E VIZIBIL … ce palavragesc mai sus ?
NU e ca toti vor sa fuga din NUMERAR cand numerarul se umfla ? … mi-e ca unii chiar vor sa-i ia de prosti pe ceilalti !
Un economist stie ca … nu poate creste AURUL daca nu crsc si imobiliarele … un expert stie si de e asta !
Totusi cum e cu Matzu Stoian … a murit din COMORBIDITATI sau mai traia daca nu se lasa vaccinat ???
Mi-e foarte important raspunsul de accea intreb 🙂 !
😛
@tomlin asa e !
daca vrei sa sti ce e … fa invers decat te sfatuiesc EXPERTII inorice domeniu daca …acesti experti castiga ceva din sfaturile lor (direct sau indirect)
Tine minte ceva … de la un expert batran si uns cu toate alifiile morale si imorale ale lumii :
1. Un expert vorbeste doar daca direct sau indirect are ceva de castigat din pengtru ce-si raceste gura
2. Un expert iti da sfaturi doar daca indirect sau direct castiga din ele
si COROANA RATIONALA:
3. Un expert nu-ti va da niciodata un sfat care sa-l faca sa nu cstige ceva sau Doamne-Feri sa chiar piarda ceva …indiferent de caszigul sau NE-castigul tau !
Pentru cei mai saraci cu DUH-ul … le recomand ca om cu IQ>145 …sa se gandeeasca in orice afacere, indifeent de afacere si /sau parteneri … c-ar fi in piata de vechituri !
Personal am recomandat studentilor mei … lungi sid ese voiaje PSIHOLOGIC OBSERVATORII in pietele de vechituri … pot spune ca doar ce-i care au inteles PIATA ACEEA SIMPLA si aparent TALAMBA …au inteles mai apoi PIATA „MARE” ( structural aceeasi desi la alte dimensiuni si cu alte „formalitati” … la fel PSIHOLOGIC exact aceleasi ambele ! )
:*
( de ce va spun toate astea desi-s un EXPERT ? Pentru ca-s plictisit ! 🙁 „nu mai am chef!” 🙁 )
:*
Cred ca sti ca … firmele profitoare din castig trebuie sa imparta cu „ceilalti” si ca
TAXELE rezolva o parte din „lipsa de lichidiate” de acum cateva luni …ETC:
Nu-i cred pe toti …naivi … pe cei ce tac ! Unii chiar sunt reali experti (in multe cele) !
Fi atent ca spatamana asta va fi scadandal la Bruxelles ! 😉 Doar fi pe faza!
:*
De 12 ani bursa creste…Probabil cea mai lunga ascensiune din istorie. Poate sa cada oricand sau poate Caritasul o sa mai mearga un an, doi…
Bula hîrtiei igienice amerloce se apropie, călare pă portavioanili Flotey the Sexth ot Bahrayn…
De-i mai dau și Kina, Rusia și Prazilia un brînci financiar, renunțînd la $ de că..t, vom vedea un krach cace-l din ’29…
Păi, evident, de ești prost și orb, calci mereu in străchini și orice ghiulea prostească te plesnelte. Ai o soluție stabilă, care ar trebui s- o vezi,. Nu mai cumpăra Bitcoin, ci cumpără forintul maghiar, căci cu siguranță in scurt timp va sălta spectaculos..
desfiintati bursele pt ca sint inutile! o sa fie liniste.
@Marele Urs … daca ai avea datele mele nu ai mai fi asa sigur de morala alora-n spatele monedelor ULTRA-FIAT-MONEY !
Pe scurt
Un grup de bancheri de la doua banci mic au pornit afacerea cryptomonedelor in Asia …si …c-un relatv capital mic ( exact ca Stoica schema Ponzi CARITAS)
la inceput au hranit ei crestera dintr-un fond 😉 cu care i-au plati pe cei care au testat un timp terenul …au fost un tim p in pierdere 300 de milioane de bani necrypto …insa si-au rtevenit cand subteran a intrat in joc o mare banca franceza
etc.
sa-ti mai spun ?
Inca ceva …sa-ti mai spu si cand e programata, exact can cazul CARITAS (demionstratia studentului ala 😀 ), vremea ultimei RECOLTE … 😀 !
Esti prea mic ca sa intelegi boloboroselile unia cu IQ>145 … insa … nu ma indoiec ca cei cu IQ>130 ma inteleg !
+
Si
nu e exclus ca unii care chiar au habar sa nu fie mirati …de anumite chestii in zicerule de mai sus !
Toate cele bune !
🙂
ce fosnd ar trbii sa ai ca sa pornesti o „afacere” de tipul cryptomonezilor …exact ca-n cazul schemei Ponzi !
Sstiun ca uni-s neincrezatorim la inceput si … multi isi vor scoate rapid castigul o vreme …hehehe
cat eventual trebui sa-i palatesti in pierderea ta …pe toti o vreme …pana-i castigata increderea „investitorilor”(=fraierilor) …deci cateva zeci de milioane la inceput … pe urma 2.3 aute de milioane o vreme pentru a echilibra … puseurile de neincredere …si … pe urma lasata afacerea sa se „intretina singura” … pana vremea RECOLTEI (mereu ante premeditat-temporal-calculata in „afaceri” debazate pe doar incrderea unor dispusi sa riste pentru a castiga „pe val” …hehehe)
sa nu crezi ca in subsolul COTIDIANULUI sau intalnit hotul cu fraierul !
(unul cu IQ>145 … gandeste mereu surprinzator …chiar si atunci , mai ales atunci cvand pare cel mai mare naiv 😉 Tine minte asta ! )
PS: Atentie la 24 martie …ziua ca partidul democrat vse va trezii dureros din „visul american” (devenit COSMAR !)
Nu pati face bine cu forta populatie ..si s-o mai si minti sub pretextul moral ca-i faci bine prin asta !
😀
= V-om vedea ! :*
Intebarea de baraj, departajare a istetilor :
– … a cui e banca franceza care-a sprijinit LA NEVOIE BITCOIN-ul …si ce au proprietarii ei in comun cu … Macron ?
😀
[mai e de ras ce stiu/spun 😉 ?]
inca ceva @Marele Urs
desi castigul unora o sa fie ENORM din schema CRYPTOMONEDEI (a la Ponzi, a la CARITAS)
pierderea CUMULATA a altora o sa fie GIGANTICA … 😉
(ti-am spus ca-s experti in multe cele ? … iti mai spun ceva : Nu trebuie sa ai (si) un doctorat-pe-bune in matematici speciale pentru a intelege ce-ti spun … 😀 … un IQ>145 si matematica de liceu ajung ! )
:*
Intebarea de baraj, departajare a istetilor :
– … a cui e banca franceza care-a sprijinit LA NEVOIE BITCOIN-ul …si ce au proprietarii ei in comun cu … Macron ?
😀
[mai e de ras ce stiu/spun 😉 ?]
in privinta „24 martie” …ne-increazatorilor …pe bune neincrezatorioor in predictiile mele , retroactiv-demne de-un PROFET BIBLIC
doar atat:
Nici REPUBLICANII nu m-au crezut (Edelweiss Ivori stie :D) cand le-am prezis exact saptamana aia de ROCADA cand vor incepe sa piarada …PUNCTUAL exact cand a luat loc „evenimentul Minneapolis” …straniu punctual anteprezis si strania decadenta a puterii trumpiste 😉 😀
A sti multe … te face trist ! 🙁
mishteaux e … chiar e …SPECIAL ! nu i-as dorii nimanui sa stie punctual-adevaracios cate ulterior dovedit ante-stie 🙂 ! :*
(de adevarul celor de mai sus se poate convinge oricine …ca e mister cum am putut sti e de-nteles …cum mister va fi cum pot anticipa de pe-acumc ce va urma-n 24 martie 2022 !
hehehe
@Edel … mai gasesti arhivata predictia aceea de … mandra pomina ?
Me autorizas a subirlo en mi foro. Muchas gracias Saludos