Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) avertizează că astăzi şi mâine vremea va fi călduroasă în toată ţara. Pe arii restrânse temperaturile vor ajunge la 36 de grade Celsius în vest, sud şi est, iar după-amiza indicele de confort termic va depăşi pragul critic de 80 în zonele de câmpie.
Indicele de confort termic coroborează temperatura aerului cu umiditatea relativă pentru a determina o temperatură aparentă, cea resimţită de corpul uman. Atunci când indicele de confort termic depăşeşte pragul normal, populaţia trebuie să se protejeze adecvat.
Medicii recomandă ca în zilele caniculare oamenii să bea multe lichide, să facă duşuri cât mai des, să consume alimente bogate în fructe şi legume şi să evite expunerea prelungită la soare la orele prânzului.
Temperaturi ridicate, de peste 30 de grade Celsius, se vor înregistra în următoarele două săptămâni pe timpul zilei, iar în timpul nopţii nu vor scădea sub 15-18 grade şi vor fi asociate cu umiditate foarte mare, dar şi cu intensificări de vânt şi cantităţi mari de precipitaţii în timp foarte scurt, anunţa, duminică, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu.