Temperaturi neobișnuite pentru prima lună de iarnă

Deși mai sunt doar două săptămâni până la Crăciun, meteorologii prognozează temperaturi care vor ajunge chiar și la 13 grade C.

Norii își vor face apariția temporar în est și în sud, iar în rest va fi mai mult noros. Nu lipsesc precipitațiile în vestul, nordul și parțial în centrul teritoriului și pe alocuri în rest. La muntwe, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Izolat, se va depune polei, mai ales în nord-est și în centru.

Minimele termice se vor încadra între -4 și 7 grade. Îndeosebi dimineața și noaptea, pe alocuri se va forma ceață.

În Capitală, temperatura maximă va fi de 9…10 grade. Cerul va avea înnorări temporare, însă probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura minimă va fi de -2…0 grade.

De miercuri,vremea se schimbă radical

Conform meteorologilor va ploua pe arii extinse în vest, centru și nord și cu caracter local în restul teritoriului.

Pe suprafețe mici, în centru și nord-est, vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane, în sudul Banatului și pe litoral.

Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 13 grade, iar cele minime în general între 0 și 8 grade (cu cele mai scăzute valori -atât ziua, cât și noaptea- în nordul Moldovei).

În special la începutul zilei, se va semnala ceață pe alocuri în regiunile extracarpatice și pe arii restrânse în centrul țării.

În București, cerul va fi mai mult noros, la începutul zilei va fi ceață, apoi vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 9 grade și minima va fi de 1…3 grade.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. Nu e nimic neobisnuit. In fiecare an, in luna decembrie, sunt cateva zile caldute. Se cheama ” vara Sfantului Martin „. Dupa care, ” loveste viscolul ” cum se exprima televiziunile de pubela.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.