Perechea formată din românii Andrei Filimon şi Elizabeta Samara a cucerit titlul suprem la Campionatul European de tenis de masă la dublu mixt pentru seniori de la Istanbul.
În finală, reprezentanţii noştri au câştigat cu scorul de 4-2, după ce au fost conduşi cu 2-0 de cvadruplii campioni europeni Aleksandr Karakasevic (Serbia) şi Rita Paskauskiene (Lituania).
În semifinale, Filimon şi Samara au câştigat cu 4-0 (2, 10, 9, 5) în faţa perechii româno-turce Adrian Crişan/Hu Melek, care au primit medaliile de bronz, iar în sferturi au dispus cu 4-2 (7, 7, -6, 8, -5, 7) de cuplul sârb Zsolt Pete/Gabriela Feher.
Şapte români au participat la competiţie.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.