Trei sportive din România, Irina-Camelia Begu (locul 38), Simona Halep (locul 42) şi Monica Niculescu (locul 47), sunt clasate în primele 50 de jucătoare din lume, în ierarhia WTA dată publicităţii luni, după finala femninină de la US Open.
Begu (foto) a urcat patru locuri şi, cu 1288 de puncte, se află pe poziţia 38, cea mai bună din carieră. Jucătoarea în vârstă de 21 de ani, eliminată în primul tur al turneului de la US Open, competiţie la care a debutat în acest an pe tabloul principal, este în acest moment cel mai bine clasată româncă în ierarhia WTA.
Ea este urmată Simona Halep, care ocupă locul 42 , cu 1234 de puncte, după un salt de 11 poziţii faţă de ierarhia anterioară, graţie prezenţei în turul secund al Grand Slam-ului american, unde a învins-o în prima manşă pe chinezoaica Na Li, câştigătoare la Roland Garros şi finalistă la Australian Open. Halep se află de asemenea la cea mai bună clasare din carieră.
Monica Niculescu, acum pe poziţia a 47-a, cu 1183 de puncte, a avut, dintre româncele din Top 100, cea mai importantă urcare – 21 de locuri – în clasamentul WTA.