Tensiuni la INS! Care-i motivul

Angajaţii INS cer demisia conducerii din cauza situației salariilor.

Joi, la ora 13.00 salariaţii s-au întâlnit din nou în faţa instituţiei pentru 15 minute, conform calendarului de proteste, pentru a atrage atenţia asupra a ceea ce numesc discriminări salariale la care sunt supuşi şi lipsa de acţiune şi susţinere a conducerii, potrivit unui comunicat remis de Cartel ALFA.

„Sindicatul din Institutul Național de Statistică București – SINSB, membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, ca urmare a situaţiei salariale discriminatorii la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică (INS) de o perioadă lungă de timp, trataţi ca o categorie inferioară de funcţionari publici şi ca urmare a ignorării totale a numeroaselor notificări şi acţiuni de protest de către factorii decidenţi, solicită de urgenţă:

Demisia conducerii INS, respectiv a preşedintelui Tudorel ANDREI şi a vicepreşedinţilor Marian CHIVU şi Beatrix GERED, pentru: lipsa de interes şi implicare faţă de discriminarea salarială la care sunt supuşi salariaţii INS; gestionarea deficitară a resursei umane, fapt ce a condus la un deficit de personal şi migraţie către alte instituţii publice; lipsa implicării şi asumării pentru uniformizarea salarială în interiorul instituţiei, unde există o grilă salarială internă deficitară cu mai multe variante de salarii pentru aceeaşi funcţie şi gradaţie, ca urmare a măsurilor şi procedurilor interne aplicate incorect şi care au creat frustrări şi discriminare în rândul angajaţilor; delegarea constantă de atribuţii de către conducerea INS pentru a fugi de răspundere, fapt ce a condus în ultimii ani la blocaje în desfăşurarea normală a activităţii INS.

Mai exact, actuala conducere a institutului nu a întreprins niciun demers asumat la întâlnirea din luna ianuarie 2022, prin care trebuia evidenţiată situaţia financiară şi impactul bugetar generat de aplicarea pentru salariaţii INS a legii unitare de salarizare, această solicitare a fost transmisă şi de către conducerea Secretariatului General al Guvernului, care în întâlnirea amintită, şi-a manifestat disponibilitatea de a sprijini demersurile organizaţiei sindicale, în interesul membrilor pe care aceasta îi reprezintă.

În timp ce alte categorii de salariaţi din instituţii ale administraţiei centrale sunt susţinuţi, în prezent, de către conducerea instituţiilor în care îşi desfăşoară activitatea, prin promovarea unor acte normative pentru majorarea salariilor, deşi multe dintre acestea sunt la nivelul maxim din grilele legii, colegii noştri din Institutul Naţional de Statistică sunt amăgiţi în continuare, doar prin promisiuni că munca depusă va fi remunerată corespunzător importanţei doar la o viitoare rectificare bugetară.

În aceste condiţii, SINSB va declanşa procedurile de întrerupere a activităţii, cu implicaţii incomensurabile, având în vedere rolul extrem de important al INS, măsurile economice şi sociale ale  Guvernului neputând fi luate fără indicatorii şi analizele furnizate de INS. Totodată, blocarea activităţii va conduce la nerespectarea termenelor de transmitere a datelor către Eurostat şi alte organisme internaţionale.

Conform calendarului de proteste stabilit, şi în această săptămână, salariaţii din INS se întâlnesc, timp de 15 minute, în faţa instituţiei, urmând ca luni, 06.06.2022, să organizeze următoarea formă de protest, greva japoneză pe durata întregii zile„, se mai arată în comunicatul citat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Asa vă trebuie ,eu vă luam din salarii pentru minciunile aruncate pe piață!!!..

  2. În loc să tăiați frunze la câini prin fața instituției, mai bine mergeți pe teren și recenzați populația. Am văzut că se plătesc 7 lei pe interviu – e puțin, nu? și că este lipsă de recenzori.

  3. institutiile autohtone sunt sociocentriste: sefii si angajatii exagereaza importanta activitatii pe care o desfasoara ca sa primeasca fonduri si salarii din ce in ce mai mari .

  4. Ati facut jocul mincinosilor si v-au tras teapa? Ia spuneti-le ca veti face publice statisticile reale, sa vedeti cum ies cu banii,

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.