UPDATE Un pasager a fost arestat în Indonezia, după o aparentă încercare de a deturna un avion de tip Boeing 737 aparţinând companiei Virgin care a aterizat pe un aeroport din Bali, relatează BBC News online.
Un avion de pasageri al companiei Virgin Blue ar fi fost fost ținta unei deturnări în timp ce efectua un zbor dinspre Australia, fiind forțat să aterizeze pe aeroportul Denpasar, în insula indoneziană Bali, a anunțat armata aerului indoneziană, conform AFP și Reuters.
„Am primit informații potrivit cărora Boeing 737-800 provenind din Brisbane (Australia) și îndreptându-se spre Bali a fost deturnat”, a declarat postului de televiziune MetroTV un purtător de cuvânt al forțelor aeriene indoneziene, Hadi Tjahjanto.
Un alt oficial indonezian a declarat pentru un post de televiziune local că un pasager a încercat să intre în cockpitul echipajului avionului Virgin Blue.
Poliţia a declarat pentru televiziunea indoneziană că pasagerul a încercat să pătrundă în cabina piloţilor şi să preia controlul asupra avionului, dar că a fost arestat ulterior.
În acest moment nu se știe câți pasageri se aflau la bord și nici din câte persoane era compus echipajul.
Un oficial din cadrul companiei Virgin a declarat, citat de televiziunea indoneziană, că pasagerul era beat, iar avionul nu a fost deturnat.