„Purtătorul de cuvânt este un membru important al noii mele echipe de la minister. Am încredere că experienţa diplomatică şi cea de comunicator a domnului Lucian Rosenfeld vor contribui la dezvoltarea relaţiei cu presa şi la o mai bună informare a publicului privind activitatea Ministerului Afacerilor Externe”, a declarat presei, la numire, ministrul Teodor Baconschi.
Lucian Rosenfeld – scurtă biografie profesională
Diplomat de carieră, a fost director de cabinet al ministrului Afacerilor Externe până la momentul numirii sale ca purtător de cuvânt.
A fost coordonator al campaniei de diplomaţie publică şi coordonator al operaţiunilor media pe perioada organizării şi desfăşurării Summit-ului NATO de la Bucureşti.
În perioada 2006 – 2007, a lucrat la Ambasada României la Washington, acoperind dosare precum relaţia transatlantică, Orientul Mijlociu şi relaţia misiunii diplomatice cu think-tank-urile şi ONG-urile locale.
A fost consilier la cabinetul ministrului de externe (2005 – 2006, 2009) şi la cabinetul secretarului general al MAE (2008 – 2009). A mai lucrat ca referent în cadrul Direcţiei Planificare Politică (2009) şi a îndeplinit, temporar, funcţia de director al Direcţiei Balcanii de Vest şi Cooperare Regională (2009).
A intrat în Ministerul Afacerilor Externe, prin concurs, în 2004, în cadrul Oficiului Purtătorului de Cuvânt, Relaţia cu Mass-Media şi Relaţii cu Publicul.
A fost distins de Preşedintele României cu medalia „Meritul Diplomatic”, clasa II (în 2007).
Este licenţiat în ştiinţe politice – relaţii internaţionale şi administraţie publică (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, 2002) şi a urmat cursuri post-universitare în domeniul studiilor de securitate (The Harold Hartog School of Government and Policy, University of Tel Aviv, 2003 – 2004).
Este vorbitor fluent al limbilor engleză şi ebraică.
Este născut la 16 martie 1978 şi este căsătorit, a publicat MAE.ro.