Teodosie s-a închinat degeaba, de două ori, la instanță

Tribunalul Constanţa a respins, vineri, apelul formulat de arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, împotriva hotărârii Judecătoriei prin care nu a fost acceptată contestaţia arhiepiscopului cu privire la decizia de carantinare.

IPS Teodosie rămâne în carantină la sediul Palatului Arhiepiscopal.

Joi, 27 ianuarie Judecătoria Constanţa a respins contestaţia arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, vizând decizia de carantinare dispusă de Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, hotărârea fiind atacată.

Pe 25 ianuarie, IPS Teodosie a contestat, la Judecătoria Constanţa, decizia de carantinare a sa dispusă de Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti după ce arhiepiscopul fusese plecat în perioada 16 – 20 ianuarie în Iordania, acesta cerând suspendarea efectelor respectivei decizii, cât şi anularea acesteia.

Argumentul lui Teodosie în instanță: „NU EXISTĂ”

Pe 24 ianuarie, arhiepiscopul Tomisului a fost amendat de trei ori de poliţişti, cu câte 1.000 de lei, pentru că, potrivit IPJ Constanţa, „pe numele său este instituită măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs”, după ce a oficiat o slujbă religioasă în Catedrala arhiepiscopală, a participat la un eveniment în aer liber cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române şi, ulterior, cu aceeaşi ocazie, a fost prezent la o conferinţă desfăşurată la Centrul Eparhial Tomis.

Începând cu 25 ianuarie, IPS Teodosie a intrat în carantină la sediul Palatului Arhiepiscopal.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

34 de Comentarii

  1. Teo-dosul trebuie sa se retraga la manastirea din Dorna Arini,altfel il ajung toate dosarele din urma.

  2. Daca popchimea nu e pusa la punct, la vara iesim cu paparude sa aducem ploaia la cat imbecilitatea primim si inca ne mai prostesc

  3. Un exemplu de luptător neînfricat cu gloata globalistă și cozile de topor neomarxiste. In rest cine se crede fără de păcat să ia piatră și să arunce!

  4. Sa stiti si voi dragii moshului ca romanii au supravietuit in istorie datorita unor preoti neconformisti ca Teodosie.
    Cand dadea firman sultanul sa facem ceva, acesti confrati de-ai lui Teodosie ziceau: ,,Nexa, noi facem cum vrem noi. Puneti mana pe furci si topoare”!
    Pana au inteles is sultanii ca nu-i de joaca cu romanii din cauza ca mamaliga explodeaza si ne-au lasat cu ale noastre.
    Mie mi-e simpatic Teodosie. Are personalitate.

  5. Cine a judecat, vreun Danilet pensat cu trotineta ?
    Ce bataie de joc !

  6. domnu a luat, n-a dat ! Cred ca era Raul ‘mniezeu de serviciu, nu Bunul. Pacat, amenzile alea-s platite cu bani de la buget !!!

  7. satana lucreaza pe toate caile posibile in slabirea credintei. frica este de la diavol. cu Dumnezeu inainte !

  8. Altă lucrătură ! Nu s-a gasit unul să se apropie de el și să-i zică frumos un avertisment de genul : preasfinte abeți grijă vă rugam ca uite ce și cum la noi figurați pt carantină și o fi ea ziua unirii da’ aveți alte opreliști în cale … Au lucrat în ascuns de asta s-au ferit să semneze PV. Mai mult, trei amenzi succesive, pt aceiași faptă, într-o singură zi eu știam că nici la soferi în trafic nu se poate da. Oricum, D-zeu e Sus și e Mare, iar numele ticăloșilor e scris demult în Cartea Vieții și a Morții. Habar n-au ei ce mare păcat si-au facut singuri cu mina lor cea strîmbă. Da-le Doamne duoa fapta lor cea miselească ! Amin !

  9. Marius Pavel Dar cei care nu cred in povesti cu mnezeu nu pot sta cu mana in san sa vada cum va prostesc popii.

  10. E treaba fiecaruia in ce crede.

    Deci marsh la glory hole-ul tau unde si scuteste-ne de schizofrenia ta paranoica.

  11. Pentru orice roman care gandeste este clar ca Arhiepiscopul Tomisului doreste ca prin cazul sau personal sa rezolve pentru totdeauna situatiile similare in care se afla zeci de mii de romani obligati a achita amenzi ilegale de niste guvernanti incompetenti si servitori. Justitia va trebui sa le faca dreptate acestor zeci de mii (poate sute de mii daca incepem cu mizeriile lui Vela) de oprimati si nicidecum Parintelui Teodosie. Presiunea mafiei securiste care domina intregul aparat de stat este deci uriasa asupra judecatorilor care se vor ocupa de acest caz care capata dimensiune nationala. Pana acum nu am citit reactii din partea unor profesionisti publici de calibru care sa se solidarizeze cu actiunea intemeiata si necesara a IPS Teodosie. Dar nici din partea unor jurnalisti neintimidati.

  12. @anti si Piperea si altii ce zic? Nu cred ca stiti cine este popa asta Teo-dosul. Se vede cat de „crestini” sunteti. Aparati un impostor, dar nu il aparati pe Domnul de acest popa. Asta daca intr-adevar aveti un dram de credinta. Toti nebunii au impresia ca au fost alesi de mnezeu,tocmai ei. Si vezi ca schizofrenia si depresia o gasesti in randul traitorilor. Care vad ingeri sau demoni peste tot. Nu am nevoie de imagini sau inchipuiri pentru a crede in ceva. Am incredere in mine ,stiu ce doresc de la viata si gandesc liber. Nu constrans ca ma vede nus ce inger inchipuit sa ma piedepseasca. Hai canta la dramba si nu-ti imputi viata cu lucruri ce nu au existat.

  13. Singurele inchipuiri sunt cele pe care le ai tu cu Covrigul, pentru care iti acoperi mutra cu 4-5 masti si te intepi de 100 de ori intr-un an. Deci hai MARSH!

  14. „Hotărârea instanţei nu este definitivă, urmând să fie atacată cu apel, ”
    -Doamne apara-l pe Teodosie la apel!

  15. @anti Poti argumenta ceva ? Ba inapoiatule,vrei sa-ti mai repet? Cand s-a nascut Dumnezeu, stii? Din tata ? Ca femeile sunt ponegrite de popii vostri.

  16. Si apropo, vaccinul este ceva real, dovedit,experimentat de cateva sute de ani. Mnezeul tau nu poate fi dovedit, nu a facut bine nimanui ,dar nici rau evident. Ca doar e un inchipuit.Vaccinul a salvat multe vieti tandala. Numai niste popi inapoiati si enoriasi pupatori de moaste isi inchipuie ca unui vaccinat ii cresc aripi. Ce, va temeti ca facem concurenta ingerilor ? Dar apropo, ce este un inger,ai vazut macar unul?

  17. Stati linistiti la locurile voastre! Dumnezeu nu actioneaza imediat ci cel putin dupa 14 zile precum vaxinul! Judecatorul va lua un copac in brate sau ii va cadea un turture de gheata in cap. A,la Constantia e mai cald si aerul e incarcat cu salinitate/sare si apa nu ingheata dar minunile se intampla cand nu te astepti!

  18. credinciosu Ce Dumnezeu rautacios care lucreaza cu intarziere. Cat de idioti sunteti voi astia pupatori de moaste. De asta nu ati reusit in viata prostilor. Ati asteptat sa pice din cer totul. Ca doar domnul da.

  19. DOAMNE AJUTĂ pe IPST-UL TEODOSIE.
    DUMNEZEU îl ajută pe IPST-UL TEODOSIE.
    DUMNEZEU nu ascultă la vorbele unor dobitoci și exaltați.
    Stați liniștiți că DUMNEZEU nu lasă de izbeliște pe creștinii LUI.

  20. DUMNEZEU nu se lasă așteptat, ci vă lasă pe voi vorbe goale și trei minciuni ca să fierbeți în sucul propriu și la urmă vă arată PUTEREA și SLAVA SA, DOAMNE AJUTĂ !

  21. DUMNEZEU nu se lasă așteptat, ci vă lasă pe voi vorbe goale și trei minciuni ca să fierbeți în sucul propriu și la urmă vă arată PUTEREA și SLAVA SA, DOAMNE AJUTĂ !

  22. Românul Asteapta tu pe Dumnezeu si nu fa nimic. Face el pentru tine. Stai pe ajutor social si sa te feresti de vaccin,ca e de la diavol. Daca mori te duci in rai.

  23. „De asta nu ati reusit in viata …”

    Nu fi rautacios, abia reusesc sa sta cu parintii on-line si sa cheltuie pensia bunicii !

  24. Nu trebuie sa demonstrez nimic pentru ca eu nu impun nimic. E treaba ta in ce crezi si in ce nu crezi. Nu ma intereseaza.

    Dar poate un neterminat ca tine sa demonstreze eficienta unui vaccin care E IN FAZA EXPERIMENTALA PANA IN 2023? Poti tu sa demonstrezi ca persoanele care s-au vaccinat ar fi murit de covid? Vei plati tu din buzunarul tau pentru efectele adverse ale vaccinului?

    Ca mai toti habarnistii, iti place sa vorbesti despre „stiinta”. Uite ca sunt multi oameni de stiinta gen Luc Montagnier si Robert Malone care contrazic pe talibanii vaxxinisti ca tine. Montagnier e laureat al premiului Nobel si Malone e pionier in cercetarea medicamentelor cu ARN mesager.

    Hai, vino si spune-mi ca si Montagnier si Malone sunt „habotnici” si ca tu esti mai destept decat ei.

  25. @costi/Tu vorbesti inchinator de dat cu capu-n pietre, hai siktir la toata tarla ta.

  26. @antiPSD, alias Se Garcea , alias tomlin, alias costi,

    Bai loaza antihristica cu personalitate multipla, voi nu ati invatat la gradinita ca nu mor caii cand vor cainii?

    @I.C.,
    Tu la ce demon te inchini, satanistule?

  27. Prostia ingroapa Romania Voi nici nu meritati bagati in seama. Adevaratii crestini dupa teorie ar trebui sa fie inofensivi. Dar voi nu sunteti crestini, ci cretini. Ipocriti. Dar si prosti de bubuiti. Sa crezi in demoni si zei in secolul 21,cand tehnologia si stiinta iti arata cat de prosti au fost tinuti crestinii cele 2 mii de ani. Voi sigur ati trecut prin scoala sau v-a invatat popa sa urati tot ce nu e pe intelesul vostru?

  28. Un defazat isteric, intolerant și agresiv. Popa asta nu inspiră nici credință, nici respect față de biserică, nici considerație. E doar un fluieră-vânt jalnic, urmat de o turna de obnubilați. La propriu.

  29. bei Editat usrlgbt, pe oamenii cinstiti nu-i intereseaza practicile voastre .
    chiar trebuie sa va masturbati mereu cand apare ceva scris despre vreun popa ?
    va arde la mate prostia ,prea v-ati tampit din Editat antipsd & comp.

  30. Te uiti la aceste excremente care jignesc ierarhii unui cult si credinta unor oameni,drept inscris in constitutie, si ti se face greata .
    Daca omul s-a transformat din maimuta ,ce-mi pasa de ce cred altii ? Pot sa creada in elefanti zburatori ,in martieni,klingonieni,etc.Dar de ce sa-i jignesc pe altii ?
    Tre sa fii bolnav mintal sa faci asa ceva. Dar,,Cainele moare de drum lung si prostul de grija altora,,.

  31. @antipsd&comp Ce-am mai ras. Iti traduc ,popa e popa si atat. Un nea lautar de biserica ce va face de bani in numele domnului. Mai bine vezi-ti de mnezeu daca e de acord cu acesti popi. Tu nu ai citit in viata ta vechiul testament.

  32. Ce e preacrestinilor?
    Ati terminat de bagat agheazma la sticle si v-a pus prealacomitu sa silabisiti pe internet.
    Sa improcati crestineste cu laturi sfintite?
    Vedeti-va de pocaiala voastra. Dar nu pe banii nostri.
    Cand nu te duce capul, platesti. La popa. La politicieni.
    Cu bani si cu voturi.
    Agresivitatea neputintei este vizibila.
    Nici progeniturile voastre nu sunt de acord cum va manifestati. Ei sunt in secolul 21. Voi niciodata.

  33. Iar iti schimbi nickul? Toate lumea si-a dat seama ca tu esti aceiasi lepra de la USR care sta toata ziua pe internet si injura ca un oligofren pe toti.

    Probabil ca tu esti acelasi dezaxat care injura lumea si pe youtube pe canalul de la Latrina 3.

    In ceea ce-i priveste pe crestini, Iisus nu a fost deloc inofensiv cand i-a dat afara in suturi pe schimbatorii de bani din templu.

    Vad ca te freaca grija ca popii sunt platiti din „banii nostri”. Uite ca tot din banii nostri sunt platite si dozele de vaccin, desi majoritatea romanilor nu au cerut asa ceva.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.