Testarea în şcoli, un „insucces major”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus, duminică, pe pagina sa de Facebook, faptul că în 8 săptămâni de școală, începând din 8 februarie, au fost folosite mai puțin de 2% din numărul total de teste antigen rapide puse la dispoziție pentru testarea în școli.

Acest „insucces major” a fost cauzat, potrivit ministrului, de lipsa de personal medical sau de indisponibilitatea acestuia pentru administrarea testelor antigen rapide și de faptul că acest tip de teste sunt considerate de foarte mulți părinți ca fiind „invazive”, deci traumatizante pentru copii, mai ales pentru cei de vârstă mică.

„Drept urmare, părinții nu și-au dat acordul pentru testarea în acest fel”, spune Cîmpeanu, care este de părere că soluția este utilizarea unor teste non-invazive care înlătură cele două neajunsuri (nevoia de administrare de către personal medical și reticența părinților cu privire la exprimarea acordului absolut necesar pentru elevii minori).

Testele antigen rapide rămase, adică peste un milion, ar putea fi redirecționate pentru testarea adulților.

„Achiziția acestor teste non-invazive trebuie făcută de entități cu competență în domeniul medical. Ministerul Educației nu are competențe și atribuții pentru achiziția niciunui tip de test medical. De aceea, mizăm foarte mult pe sprijinul Ministerului Sănătății (ca autoritate guvernamentală în domeniul sănătății) pentru implicare în vederea asigurării unei protecții sanitare corespunzătoare în școlile din România”, spune Cîmpeanu.

Astfel, Ministerul Educației va putea propune, la finalul lunii mai – începutul lunii iunie, reluarea cursurilor cu prezență fizică pentru toate școlile, fără scenarii diferențiate, dacă vor fi întrunite simultan patru condiții.
Ministrul Sorin Cîmpeanu enumeră cele patru condiții:

1. Respectarea regulilor de protecție sanitară în școli. Aceste reguli se respectă mai riguros în școli decât în cele mai multe locații (purtare mască de protecție, respectare reguli de igiena, distanțare adecvată, aerisire spații);

2. Susținerea continuării campaniei de vaccinare a personalului din învățământ. În acest moment, personalul din învățământ este cea mai numeroasă categorie socio-profesională din perspectiva numărului de persoane vaccinate – echivalent deja cu aproape 50% din totalul celor 350.000 de angajați din sistemul național de învățământ.

3. Testele non-invazive să fie disponibile în școli în data de 4 mai, la revenirea din vacanță/reluarea cursurilor conform scenariilor verde/galben/roșu pentru toți elevii (cu excepția claselor terminale care vor reveni la școală în data de 10 mai);

4. Confirmarea ipotezei specialiștilor epidemiologi cu privire la trendul descendent al ratei de infectare în luna mai.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

5 Comentarii

  1. Sa va spun ce s-a intamplat la Lidl! Cred ca erau vreo 10-12 oameni care asteptau afara sa intre, dar inauntru, desi e ditamai hangarul de magazin, erau maxim 15-20 clienti! Pana cand am vociferat dur ca nu suntem peste 4-5-7% si nici paznici pentru hangar nu suntem! Am venit sa ne aprovizionam cu cele necesare, nu sa dormim, si, daca nu acceptati, boicotam magazinul! Nu e nicio problema! In germania si elvetia nu s-a intamplat asemenea magarii la aceasta firma(si-au adus aminte ca i-am apostrofat in iunie anul trecut si mai mereu cand luau temperatura)! Poate nu credeti, spontan a spus dar incet: intrati toti! si a plecat de la usa! Si cu scoala, personal nu pot sa inteleg bataia asta de joc la adresa elevilor si a tot ce inseamna viata, afaceri, si tot ce se misca in economie! Am deja 2 tari prin care pot face comparatie reala cu Romania! Nimic nu coincide, nimic nu se leaga, nimic nu creste, nu performeaza in afara de aroganta, de prostie, minciuni, manipulari si absolut tot ce este rau si urat pentru tara si natiunea romaneasca! Lateaii mincinosi urlau: copii in loc sa mearga la scoala, merg la camp cu parintii sau cu animalele la pascut, negand situatia alarmanta privind saracia! Acum ce vedem, efectiv, copii sunt calcati in picioare din toate punctele de vedere!

  2. Mai nene, cei de la CNA chiar nu vad că reclama de la picătură este dementa de te baga in morți! Huuo handicapaților care distrugeți creierii cum așa distrugea Sante cu maia covid! Niste fasciști!

  3. E măgărie, nu e testare. Unde o fi avut testarea de masă, în România, un succes fulminant. Ministrul USR al sănătății se plimba prin Parlament fară mască că cică el s-a testat.

    Afară jandarmii folosesc violența fizică împortiva unor oameni că n-ar fi purtat mască. Că măștile vândute oficial multe au fost falsuri, se mai și miră de numărul îmbolnăvirilor.
    Testare pentru cine și-a făcut la privat, ca să umfle conturile laboratoarelor private.

    Nu e hoție.
    Ei statul refuză testarea invazivă, neinvazivă, pe tineri, bătrâni, nu contează.
    Dar e hoție.

  4. Sunt profesor. După ce am fost în contact cu elevi descoperiți ulterior pozitivi, am întrebat-o pe doamna asistentă a școlii dacă mi-ar putea face un test rapid. (În farmaciile în care căutasem, nu găsisem.) Doamna asistentă mi-a răspuns că nu e posibil, atâta timp cât nu am simptome. Motivul nefolosirii testele rapide din școli nu e, iată, neapărat că nu există cadre medicale, ci faptul că se aplică și în cazul testelor rapide condiția existenței simptomelor. Nu sunt testați nici profesorii, nici elevii care intră în contact cu persoane pozitive în școală, dacă nu prezintă simptome de infecție. Descoperirea celor pozitivi se face și în cazul celor implicați în procesul de învățământ prin mijloace proprii, adică fiecare își face testul pe banii lui.
    Poate că domnul ministru al educației ar trebui să dea ordin să se permită folosirea testelor, în loc să se lamenteze că nu are cine să le facă. Sau să-i ceară ministrului sănătății să dea un ordin de felul ăsta, dacă numai el are dreptul să o facă.

  5. testele sunt cancerigene. deja guvernul Canadei cere stoparea oricaror teste „antigen” de tip pcs si altele de ordin invaziv, intrucat contin substante periculoase si cancerige pentru organism! se lucreaza intens la imbolnavirea nostra. la sterilizare si in final ucidere. securicii investitori in „accesorii” covrig, mai toate din china, pierd bani! ieftinirea acestor orori de control al populatiei este primul semn. TREZITI-VA!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.