Testele de salivă, împărțite de urgență în şcoli

Primele teste de salivă comandate de statul român au ajuns în țară cu întârziere. Lotul a fost livrat joi, cu o întârziere de o zi, iar testele sunt distribuite de urgență în teritoriu.

Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, la finalul ședinței din Parlament în cadrul căreia Guvernul Ciucă a primit votul de învestire.

„S-au semnat două ordine de distribuire a testelor în teritoriu, astăzint distribuite 6,5 milioane de teste”, a explicat Cîmpeanu.

Testele fac parte dintr-un total de 12 milioane contractate pentru primul lot. Următorul lot de teste va ajunge în România în prima parte a lunii decembrie.

Potrivit regulilor stabilite de autorități, testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se va realiza în prima și în a patra zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs;

Testarea se va efectua în sala de clasă sau în alte spatii, sub îndrumarea cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unității de învățământ, dar și la domiciliu, sub îndrumarea părinților.

Persoanele responsabile din cadrul unităților de învățământ vor fi instruite privind colectarea testelor cu rezultat pozitiv, acestea fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Se desfășoară tunul cu testele. După ce se va constata că nici testarea nu este eficientă se va reveni la vacginare completată cu îmbulinare, buline tot de la balșoifarma!

  2. La ce ajută testele de gripă concret ,un părinte nu știe când are copilul bolnav ? Ba voi sunteți duși cu sorcova rău de tot … știm o să fir câteva milioane de asintomatici (adică eu ma pot considera asintomatic de Diabet , deși beau 4 litri de cola ??) Așa zice testul si incepe nebunia de închiderea școlilor sistematic pentru a forța vaccinarea asta este ticăloșenia testelor plus niște sume de bani cheltuite aiurea …pentru ce ?

  3. Are nevoie de urgenta Sile Camataru de niste milioane de cocostarci.
    Daca as fi copil acuma as trage cele mai verzi flegme pa testele lor.
    Oricum copiii vor face asta, sunt sigur ca o sa iasa circu’ da pa lume in scoli, mi-amintesc cum eram noi cand eram copii, era circul cat scoala la fiecare ocazie d-asta mai ciudata.

  4. Circul cretin al groazei prin școli, pe la locurile de munca, nu va înceta până la Boicotul General sau Revolta generală a cetățenilor mințiți, manipulați, sabotați,sărăciți de clanurile politicienilor care au construit statul paralel in slujba intereselor străine! Tinerii Revoltei confiscate din 1989 au crezut și au luptat pt un viitor mai bun!Au pierdut… Tinerii de azi mai pot crede, mai pot lupta pentru viitorul lor în România?

  5. rocada securimii la „investitii”… au inceput astia cu „testele”…ce testati bhai? praful de pe toba? mijloace de obisnuinta a celor mici cu controlul si dictatura. cu frica si slugarnicia. cu lupsa curajului si a gandirii. ROMANIA TREZESTE-TE!

  6. Cand te vom prinde la inghesuiala, Campene, nici Sile Camataru nu te mai scoate broscoi intreg.???
    Desigur, ma refer la un proces civilizat, echitabil. ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.