Tezaurul furat. Raluca Turcan lăuda că expoziţia s-a realizat „într-o perioadă foarte scurtă”

Raluca Turcan era ministrul Culturii la momentul deschiderii expoziţiei „Dacia! Regatul aurului şi argintului”, găzduită începând din iulie 2023 de Muzeul Drents, din Olanda, jefuit acum.

Ce spunea ea atunci?

Turcan afirma la acel moment că a fost o plăcere să se afle în Drenthe, „regiune a Olandei despre care Vincent van Gogh spunea că e atât de frumoasă încât îl copleşeşte” şi aprecia „generozitatea” cu care şi-a deschis porţile unul dintre „cele mai vechi şi mai prestigioase muzee olandeze, Drents Museum, din oraşul Assen. Raluca Turcan lăuda organizarea expoziţiei într-o perioadă „foarte scurtă de timp, în şapte luni, neobişnuit pentru expoziţiile internaţionale cu bunuri de o asemenea valoare”.

„M-am aflat ieri într-unul dintre cele mai vechi şi mai prestigioase muzee olandeze, Drents Museum, din oraşul Assen, care şi-a deschis porţile, cu generozitate, pentru un extraordinar tezaur românesc –  expoziţia „Dacia! Rijk van goud en zilver” / „Dacia! Regatul aurului şi argintului”. Este un eveniment de înaltă ţinută, prin care comori arheologice româneşti de origine geto-dacică ajung să fie cunoscute publicului olandez”, nota pe Facebook, în 10 iulie 2024, ministrul Culturii de la acea vreme, Raluca Turcan.

Ea îi mulţumea pentru invitaţie şi în special pentru organizarea acestei expoziţii directorului Muzeului Drents, Harry Tupan, şi directorului Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberländer-Târnoveanu, precum şi echipelor lor.

„Dacia a fost într-adevăr un regat al aurului şi argintului, lăsându-ne o moştenire culturală impresionantă, pe care România e dornică să o împărtăşească Europei şi lumii. Salut prin urmare această frumoasă dovadă a dialogului intercultural dintre România şi Ţările de Jos prin intermediul artei antice de pe teritoriul ţării noastre. Ca ministru al Culturii, vreau să felicit din inimă Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul Drents pentru colaborarea în realizarea acestui act cultural! Meritul colaborării este cu atât mai mare cu cât expoziţia a fost realizată într-o perioadă foarte scurtă de timp, în şapte luni, ceea ce e neobişnuit pentru organizarea expoziţiilor internaţionale cu bunuri de o asemenea valoare. Când două muzee se bazează însă pe încredere şi profesionalism, câştigă cultura şi publicul iubitor de cultură”, afirma Raluca Turcan.

Ea preciza că expoziţia curatoriată de Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul Drents cuprinde elemente ce provin din colecţiile a 18 muzee româneşti şi mulţumea managerilor şi profesioniştilor din aceste instituţii.

”Cele aproape 700 de piese fac parte din peste 50 de tezaure şi constituie cea mai reprezentativă selecţie de bunuri din metale preţioase ale vechii Dacii descoperite până acum în România. Este o premieră expoziţională în mediul cultural olandez, fiind pentru prima dată când obiecte arheologice unicat provenind din patrimoniul naţional al României sunt prezentate într-o expoziţie aici, în Ţările de Jos. Sunt sigură că cele şase luni de zile ale acestei expoziţii vor fi prilej de încântare pentru vizitatori şi ocazie pentru mai buna cunoaştere a comorilor antice ale României”, spunea Turcan.

Fostul ministru al Culturii prezica atunci că a fost o plăcere să se afle în Drenthe, în această „regiune a Olandei despre care Vincent van Gogh spunea că e atât de frumoasă încât îl copleşeşte”.

„Mulţumesc directorului Muzeului Naţional de Istorie a României, domnul Ernest Oberländer-Târnoveanu pentru conceperea şi realizarea acestei expoziţii. Este un om care ştie să adune în jurul lui profesionişti şi împreună să îmbogăţească şi să valorifice patrimoniul cultural românesc. Mulţumesc gazdelor şi prietenilor noştri olandezi – Marco Out, primarul oraşului Assen şi Harry Tupan, directorul Muzeului Drents – precum şi E.S domnului Lucian Fătu, ambasador al României în Regatul Ţărilor de Jos şi scriitoarei olandeze de origine română, Mira Feticu, pentru susţinere şi doresc să continuăm acest dialog intercultural”, îşi încheia Raluca turcan postarea pe pagina de Facebook, la momentul respectiv.

Ce mai spune Turcan acum?

”Vorbim despre un furt, ca atare Olanda are datoria să identifice hoţii şi să redea României piesele de tezaur furate. Sunt absolut convinsă că la nivelul cooperării poliţieneşti există o mobilizare maximă pentru prinderea hoţilor. Exponatele au ajuns la muzeul din Olanda în baza unui proiect iniţiat de Muzeul Naţional de Istorie a României, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor. Expoziţia este parte a unui efort amplu de diplomaţie culturală, derulat de muzee româneşti, care a început cu ani în urmă prin expoziţia de la Madrid (2021), urmată de cea de la Roma (2024)”, a declarat Raluca Turcan.
Ea a subliniat că pregătirea a implicat un efort semnificativ din partea a 18 muzee din România şi a Muzeului Drents (pentru Olanda), unul din cele mai vechi şi prestigioase muzee din Europa.
”Muzeul Drents a avut obligaţia contractuală de a asigura măsuri speciale de securitate, care au fost implementate conform standardelor internaţionale în domeniu. Fac precizarea că Ministerul Culturii nu decide cu privire la conţinutul colecţiilor prezentate în expoziţii. Orice aprobare de export temporar de bunuri culturale (expoziţii în străînătate) se face doar cu avizul specialiştilor din Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor”,  spune Turcan.
Fostul ministru afirmă că astfel de proiecte sunt frecvente în spaţiul cultural european, România fiind, de asemenea, beneficiara unor expoziţii de o valoare excepţională aduse de instituţii culturale din străînătate, ultimul exemplu fiind expoziţia “Luminile lui Caravaggio”, încă în desfăşurare la Muzeul de Artă din Timişoara.
Recomanda 3
Author

17 Comentarii

  1. Nici nu stii cui sa mai ceri demisia..
    La presedinte pleaca in mai, Turcanu nu mai e la Sie nu e nimeni la Sri nu e sef aia din novele culturale Donotero e cu iuzii… Doamne ajuta suntem ciobanu singuratic in care daca au mancat lupii 2 3 oite canii ciobanesti ling si ei restul de oase acum ce sa mai facem macar sa mance si ei ce a mai ramas…

  2. Scrie asta in contract. Citez: „Vorbim despre un furt, ca atare Olanda are datoria să identifice hoţii şi să redea României piesele de tezaur furat.”…NU SCRIE ba dimpotriva olandezii acuza romanii ca si-au furat singuri tezaurul…Si tezaurul probabil la sinagoga.

  3. Ai organizat pe scurtatura,penalo PeDeLepra,cu faultarea legii si cu priceperea specifica impostorilor lui Petrov!

  4. ‘ai bre, le stricați madamelor și madamilor implicați, tot cheful.Numai ce se pomădaseră între ei și se felicitară reciporc cu omologii holenderi de aveau impresia că se luase praful dă ștaif și pă ei-ele(e la mare modă pronounu’ prin gaylanda) și hop și voi, le stricarăți chefu’.Atâta s-au muncit să se laude cu originalele de-au rămas făra ele dar pătrunși că i-a băgat în seamă țara aia cât trei județe de-i dădea până mai ieri peste bot României cu șenghenu ei via blegologii guvernamentali cu ouă de prepeliță, ba chiar și mai mici și mai fragile dar cu buzunare ca găurile neagre.

  5. Salteluta PNL trebuie sa raspunda penal pt. ca toata povestea asta cu furtul tezaurului Dacic, are legatura cu persoane foarte importante ,hotii au fost doar executantii ordinelor primite .

  6. Cânti FALS după urechea bleagă cum ai deprins la USR-ea . Având tu plată $oro$i$tă la postare , sau la cuvinte sau la silabe , te ^agăți , de orice cracă pt. a-ți satisface stăpânii .Noi suntem foarte afectați de ACEST DEZASTRU , săvârșit cu COMPLICITATEA NEMERNICILOR pe care-i slujești și tu încă le ^cauți în SUBSOL ?Eshibiționisto , FĂ-O CÂT VREI DAR NU ÎN PUBLIC , s-a terminat cu LBTG-eaua.#Trotinetisto :persoanele care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit. pot reproduce un text, dar nu îl înțeleg ,recunosc semnele grafice , dar conținutul de idei nu este înțeles , sunt ….. funcțional , coană Lilicoană , Lascoană .

  7. Tezaurul furat este de o valoare inestimabilă. Pentru asta ar trebui să luăm Olanda, TOATĂ! Și uite așa România își face ieșire la Marea Nordului.

    Cine e capu’ la armată?

  8. In spatele Ateneului Roman, pe strada C. A. Rossetti este Muzeul Theodor Aman, in casa pictorului.
    L-am vizitat in 2015, trebuie sa suni, e afis la poarta: „SUNATI”!
    NU era nimeni, doamna Greta Suteu, curator al muzeului s-a „minunat” ca 2 pensionari din Ardeal au venit la Bucuresti sa viziteze muzee… sunt zile cand muzeul NU are nici 1 vizitator, „tinerii din Bucuresti prefera Centrul Vechi”, ne-a spus cu mahnire in suflet dna Suteu..
    Iar noi, 2 pensionari veneam in luna August pe jos, admirand arhitectura din Bucuresti, veneam pe jos de la Muzeul Zambaccian, o minunatie si ala(casele din Primaverii sunt bijuterii)…
    Am vizitat aproape toate muzeele din Bucuresti, pacat ca sunt aproape goale… iar aici pe site vad atatia „specialisti” comentatori….
    Cand am vizitat MNAR eram catevaa persoane la intrare, iar pe parcurs am mai intalnit doar o pereche(un domn si o doamna din Scotia, domnul avea kilt), foarte interesati de exponate…
    Restul au „disparut” nu au rezistat ore in sir sa viziteze salile MNAR….
    Cititi pe site-ul fiecarui muzeu din Romania cati vizitatori are in fiecare an… jenant…

  9. @goguta fara z: Muzeul asta „obscur din Olanda”(cum scriu unii!) a avut în 2023, aproape 180.000 de vizitatori. Comparativ cu Muzeul Național de Istorie din București, care a strâns în 2023, 85.000 de vizitatori, Muzeul nostru National de Istorie fiind casa tezaurului dacic.
    Asa că. Înainte de a va da cu presupusul, de a face pe deștepții, informati-va.

    Stiti cati vizitatori a avut in 2023 Muzeul National de Arta al Romaniei(MNAR), cel mai mare muzeu din Romania?!
    15 ian. 2024: „Potrivit răspunsului oferit la solicitarea curatorial.ro, MNAR a înregistrat anul trecut 151.375 de vizitatori, dintre care 75.500 au fost plătitori de bilete. Restul a fost reprezentat de vizitatori care au avut acces gratuit fie în prima miercuri din lună, fie la vernisaje sau alte evenimente speciale.”

    Hai, comentati!

  10. Se pare că-s mai multe femei, ce nici nu prea seamănă-ntre ele, ce ni le perindă sub numele de Raluca Turcan. De fiecare dată-i alta.

  11. Vedem cu mânie că până și această instituție, Muzeul Național de Istorie a ROMÂNIEI , a încăput pe mâna unui länder, care de data aceasta nu mai este New ci Ober. Se adeverește pe zi ce trece cā toate instituțiile cheie ale statului Român condus de marele patriot german sapă cu sârg la rădăcinile Țării pentru aneantizarea și destrămarea acesteia. Singurul remediu: toate drepturile omenești naturale pentru minoritari dar nicio funcție de la un anumit nivel în sus. În toate trebuie să existe o limită. Siguranța Națională a României nu poate fi riscată dând-o pe mâna alogenilor.

  12. Turcano , tu o să vezi luminile lu Carabageac la expoziția de la Tărșor , iar ăia de la Cultură( toți in corpore) vor fi la PORUMB LA agricultură – dar nu 2 zile ca pe vremea lu Nea Nicu ci 7 din 7- unghe e ministeru misterios , se face seră , ca aia holandeză unghe ați ezpus tezaurul la copt ca pe tomate( cănd s-a copt , s-a cules) . Iar Huhurezii/ Orezele și alelalte arzoiaice vor vedea luminițele Odobestii de la capu tunelului la terasamente pe Valea RAHOVEI .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.