„Când a venit la putere, în aprilie anul trecut, premierul Ungariei, Viktor Orban, le-a spus alegătorilor că au realizat o revoluţie acordând partidului de dreapta Fidesz mai mult de două treimi din mandatele parlamentare. De atunci, el a privat Curtea Constituţională de prerogativa de a analiza bugetul, a atacat Banca Naţională a Ungariei, ultima mare instituţie care nu era controlată politic, iar acum s-a întors împotriva jurnaliştilor. O nouă autoritate media are puterea de a impune amenzi usturătoare pentru relatările neechilibrate, imorale sau care „aduc atingere demnităţii umane”. Populaţia ar trebuie să se gândească ce fel de revoluţie este aceasta”, se arata într-un articol de opinie publicat de „The Guardian”.
Problemele Ungariei sunt acum şi ale Europei. Ca deţinătoare a preşedinţiei rotative a UE pentru următoarele şase luni, Ungaria are multe responsabilităţi: să încheie procesul de aderare a Croaţiei la UE, să aducă România şi Bulgaria în Schengen, să discute despre integrarea romilor şi să ajungă la un acord asupra guvernanţei economice în UE.
Ca un populist de dreapta care a provocat deja iritarea Germaniei, Cehiei, Luxemburgului şi OSCE din cauza legii presei, domnul Orban este ultima persoană din Europa potrivită pentru a conduce, fără a mai vorbi de a găzdui, oricare dintre aceste negocieri. Singura sa contribuiţie în sfera europeană a fost aducerea la viaţă a fantomelor trecutului, prin acordarea cetăţeniei pentru 3,5 milioane de etnici maghiari din ţările vecine, refuzând însă propunerea incendiară a neofasciştilor din gruparea Jobbik de a le acorda acestora drept de vot.
Este necesar de luat în seamă moştenirea economică dezstruoasă a fostei guvernări din Ungaria. Poate cea mai apropiată paralelă pentru revoluţia patriotică a domnului Orban este guvernarea eşuată a gemenilor Kaczynski din Polonia. Dar, spre deosebire de Polonia, Ungaria este o ţară mică-una a cărei economie este dependentă de investiţiile germane, fără de care acest castel de cărţi de joc s-ar prăbuşi.
Domnul Orban a respins deja FMI-ul, insistând că Ungaria poata găsi bani pe pieţele financiare. Însă el s-a trezit că a calcat pe degetele unor organizaţii şi mai importante, atunci când marii investitori străini s-au plâns de taxele impuse în mod selectiv pentru salvarea bugetului naţional.
Ungaria, condusă de un singur partid, poate fi populistă, izolaţionistă şi săracă sau poate căuta investiţiile străine. Dar nu le poate face pe amândouă simultan. Cum domnul Orban şi partidul sau controlează nu numai parlamentul, ci şi aproape toate oraşele importante, mass-media ar trebui să fie cele care joacă rolul opoziţiei. Rolul lor ar trebui susţinut ferm, la nevoie şi în justiţia europeană. Criticile Europei s-ar putea să nu-l sperie pe premier, însă acum întreaga ţară este luată în vizor.
