Actualul primar Dominic Fritz a adus Timișoarei mari deservicii. Situația în care se află municipiul de pe Bega este ilustrată, în 10 puncte, de fostul edil, Nicolae Robu. ”Cu multe, Timișoara a fost de râsul, dar, de fapt, de râsu-plânsul României în acești ani, cu “primar german”, a scris Robu.
Ar mai fi, cu permisiunea fostului edil, și punctul 11, că intersecţia din Timişoara devenise virală în urmă cu șase ani. O intersecţie cu totul şi cu totul deosebită, cu marcaje unul și unul.
În intersecţia Bulevardul Republicii – Strada Jiul şi pasajul Jiul
Șoferi, hai, curaj!
„Din punctul meu de vedere e logic. Dacă o să staţi pe o bandă, o să vedeţi că nu este nici o problemă. Comentariile au apărut întrucât această intersecţie e mai marcată decât alte intersecţii din Timişoara”, susţinea la vremea aceea un reprezentant al firmei de construcţii care a realizat lucrarea.
Anticipând reacția oamenilor, Nicolae Robu s-a dezis imediat. Întâi nemulțumit, a deplâns apoi situația în care se află: ”(…)s-a ales praful de toată inaugurarea, de toata zbaterea, munca, lupta, pasiunea, felia de viață puse în joc pentru realizarea acestui obiectiv”.
Punctele lui Robu, ”bubele” lui Fritz
1. Au râs compatrioții de noi când au aflat că Primarul nostru este un ilustru necunoscut, fost șomer înainte de a deveni Primar, despre a cărui existență de dinainte de a deveni Primar al Timișoarei nu știe nimic nici Google, nici Chat GPT (adică Inteligența Artificială).
2. Au râs apoi când am fost ținuți de el închiși în case în carantină.
3. Au mai râs când am luat amenda de 21.5 milioane euro
4. Au râs când am rămas în plină iarnă fără căldură și apă caldă
5. Au râs când am luat a doua amendă, asta e drept, mai mică, de “doar” 14 milioane euro
6. Au mai râs când ne-am lansat drept Capitală Culturală Europeană cu Taraful Caliu
7. Au râs când au văzut ce mizerie s-a ajuns să fie prezentă pe domeniul public al orașului
8. Și iarăși au râs când au văzut că în parcuri s-a ajuns ca buruienile să fie mai înalte decât celebrul Dan Negru
9. Au râs când au aflat că suntem terorizați de țânțari
Și au râs și mai și când au aflat că se stropește contra țânțarilor taman în a doua jumătate a lunii octombrie
Și, sar peste alte lucruri pentru care au râs, căci iată că pe nesimțite am ajuns să enumăr ZECE, ca să ajung la “cireașa de pe tort”, amară cireașă:
!! Astăzi, s-a constatat că unii dintre stâlpii ce străjuiesc linia de tramvai pe Bd Cetății -stradă de 1.5 Km cu amplasamentul predat pentru începerea lucrărilor de mine acum mai bine de 3 ani-, lucrare nici acum gata-gata, sunt puși astfel încât tramvaiul nu poate trece pe lângă ei fără a-i freca! Noaptea minții, ce să spunem altceva?!”, a scris Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook
e simplu:
-e ca la shah!
(doar daca sint canalizari fara capace
atunci e „harta piratilor”)
A fost AjunsA de Rasuu’ Lumii …. 😊
O FI cum le zice Dom’ FOST Primare in Timisoare, despre Dom’ Primare FRITZuu’ actual …
Da’ Isparavile Imobiliare ale Clanului CARPACI in Timisoara,
CAND au avut Loc sa se desfasoare in TOATA, To’arasi Spendoarea PUTUROASA moral a lor ?
Poate ar fi BINE ca ZILNICuu’.ro sa faca o Prezentare RETRO a acelor Ani si a PROCEDEELOR folosite, SPECIFICE Clanurilor Interlope, cu Concursul JEGOS, tot MORALjegos al tuturor AUTORITATILOR Posibile.
IO iau in Consideratiune SI o Anume DIRECTIE Imperativ-ImPUSA „CA_CU” Mana,unde-trebuie … 😊 din Afara, intru Crearea unei „Republici” Specifice, sa fie Acolosa, ca NU se stie CE, CUM, CAND, UNDE “” va fi „necesara”.
NU ma pot opri din a evalua si Posibilitatea Pedepsei lu’Dumnezeu pentru :
– Snobismul TAMPIT al DestulDeFoarteMultor Timisoreni in general, PreDestulDeFoarteMandri de
„Spiritul Ioropean” avant la Lettre, care a permis MULTE Zmeckerii NU tocmai marturisibile de Comert CuDeTOATE in Zona de Frontiera.
Ceea CE a dat IDEI Lovilutionare, Agenturilor dezamagite de Incercarea de la IASI …
Ceea CE a dat Cale Libera unui Prapadit sa se inCURE pe Pajistea LOCALA, deja plina de Mizerii Umanoide sau Straine, ca Armasar POLITIC, el avand CelPutin Doua ZABALE Directive … 🙂
ASACA, Dumnezeu NU bate cu PARuu’ !
Imi pare rau de Romanii si Alte Nationalitati, TOTI Cetateni Cumsecade, To’a’asi, care au trebuit sa suporte TOATE Mizeriile, de 34 de Ani.
ALTFEL s-s furat, se fura, se va fura in Continuare, Far’De Pedeapsa,
Precum in TOATA Romania, EN GROS,
CAT Timp va dainui Capitalismuil SLOBOD la Lacomie INFINITA si Distrugatoare de TOT, inclusiv de Capitalism … :),
NON Zabalit de STAT, controlat si ASTA DUR, in SCHIMB CORECT, la Vedere TVs permanent.
Dupa “Legea SFANTA a Tarii”, apud Tudor Musatescu …
Precizare strict necesara.
Mi s-a reprosat ca sunt Prea LUNG (In Postari, desigur…:)
MI s-a reprosat ca sunt Prea DUR (In Postari, desigur…:)
MI s-a reprosat ca … 🙂 nici NU SE mai poate a tine Socoteala GREA …:) la VEDERE a TOTATE Pacatele comise pe Forum.
Da’ziceti si VOI, CUM puteam Io a o face mai scurta si usoara SOCOTEALA Magariilor comise in Timisoara in 34 de Ani, pe o Pajiste VIRTUALA de Forum ?
NU este nici SCURTA, nici USOARA SOCOTEALA mea dreeeeept IN Cestia TIMISOARII, precum cu ACuu’ MARE al Ceasului din Piata unde va fi UCIS Mercutio :
ACuu’ ala era si el, DREEEEEEPT … :)in Poala Namiezii … 🙂
Toti useristii isi completeaza lipsurile din ‘cerebele’ cu I A, produs Soros
Am ajuns să nu-mi mai pese, dimpotrivă, am trecut la cinism: meritați dragi români (ce vă mai place când vă alintă „mărimile” așa!), exact ceea ce meritați! Voi ați votat a doua oară un individ ce probase doar fudulia, prostia, incultura și trădarea (probabil involuntară, la cât de prostovan este individul!); voi ați votat pletora asta de muhaiele, Clotilde, Nicușor, Fritz.. chiar nu v-ați întrebat vreo clipă ce-i recomandă, vocea și talentul? Ce-au făcut inșii respectivi în viață? Nu, votăm schimbarea! Aveți excat ceea ce ați votat, așa că ciocul mic! Și tu, Robule, cu „cosmopolițiții” tăi de timișoreni cu tot, un mit, o poveste, realitatea este că sunteti tot o ciorbă!
O monstru de gândire logica și de bun simt. Îl întreb pe tatăl meu, la o alegere de primar,cu cine votează, având în vedere ca un coleg de breasla candida. Îmi spune ca nu va vota colegul si-mi motivează și de ce: e căsătorit de 25 de ani. Nu are copii. A primit o mostenire serioasa de la părinți si tot la un amarat de apartament cu doua camere locuiește. Dacă nu știe sa se gospodăresc pe el și cum ai avea pretenția sa fie gospodarul orașului?
Pa. Pana-n 45 la tara,se alegeau primari, cei mai gospodari oameni. Pe principiul: un gospodar în propria ograda va și un bun gospodar al satului. E, alte vremuri. Alți oameni, cu frica de Dumnezeu și cu dragoste fata de munca. Acum munca, invatatura și priceperea sunt privite cu dispreț de marea majoritate. Despre disciplina, renunțare, responsabilitatea, respect, bun simt nu are rost sa mai discutam. Sunt de domeniul trecutului. Traiasca bicicleta electrica, trotineta, curcubeul și cur cubeaua, aroganta, lipsa de empatie, disprețul, impotenta, trădarea , parsivitatea, mizeria fizica și umana,navetistul de ziua a cincea, revolutionarul cu diploma la FF, transpiratul cu burta mecanica și Drula urlatoare impotriva corupților din alte partide, nu și din al sau. Astea sunt valorile autentice ale timpurilor noastre. Curat autentice și mobilizatoare.
soros(CIA+KGB)si-a scos banii investiti in Idiocrația românească și europeană,de fapt a speculat pe politica mincinoasă a partidelor conservatoare si somnul ratiuni .
Parca fuse capitala europeana, cândva! Am citit că orasul Vaslui a câștigat acest titlu pentru 2024 sau 2025(vremeanoua.ro)! Este realitate sau nu?!
Nicolae Robu, nu mai vorbi prostii! Ești cel mai mare eșec pentru Timișoara, faptul că ai fost primar 8 ani și cu zero realizări raportat la un asemenea oraș. Așa că lasă Timișoara în pace și bucurate dumneata de pensie.
Românii și-au luat mare țeapă cu acești nemți pe care ,fraierii,i-au ales în diferite funcții.Iohannis,Fritz,Helvig etc. !
VIVAT TIMISOARA REVOLUTIONARA !!! PRINDETI TOTI TEMBELUTIONARII SI IMPUSCATI-I IN PIATA OPEREI !!!CA DE : AZI IN TIMISOARA ,S-A PE SFARLA TOATA TARA !!!V-AU LUTAT CIORILE SI SMECHERII TOT CE AVEATI !!!
Mare jeg este fostul primar Robu. Ce a facut doua mandate? Nimic! Se lauda cu ce proiecte a lăsat. Hartia suferă orice. Cine a adus palmieri in Timisoara, de se numea Palmisoara? Cine a plantat o gramada de semafoare, chiar și în sensurile giratorii care funcționau bine și foarte bine fără semafoare? A ajuns sa fie numita Semaforisoara.Unde- i zebra, Robule? Xine a umplut primaria cu oameni angajați prin concursuri falsificate, adică altii știau lucrările în ” acvariu”? A vrut sa umple orasul cu fântâni cântătoare? A vrut sa facă metrou în Timișoara? Multe tâmpenii i- au trecut omului asta prin cap, dar de făcut a lăsat sa facă altii. Umbla numai cu răutăți. Gata, robule! A fost prea mult 8 ani! Nu ești decât un bătrân cu parul vopsit.
Toata lumea, acuzandu-l pe Fritz ca e neamt, uita sa-i aminteasca numele mijlociu, un nume nemtesc neaos: Salomon…
Poi sa fi NEAMT e o MINDRIE nu o acuza .
Râde ciob de oală spartă.
Păi eu,hâc,dacă sunt nemulțumit de amândoi, hâc, eu cu cine mai votez?!? 🙄
Dar cu psd eu votez cum am votat intotdeauna si asa o sa fie mereu mereu
Pe unde e USR e mai pârloagă decât pe unde e PSD PNL…sincer…uite București și sectoarele 1 și 2. Pe când 3,4,5,6 se mișcă.
Uite Brașov…nimeni nu-l mai vrea pe coliban. La Alba Iulia, toți îl vor pe pleșa out. Acum și Timișoara… ați vrut usr…noi la București am avut primar bun. Băsescu. Și Oprescu a fost ok. După ăștia, potopul. Timișoara e doar numele… în rest jale
Lăsați domnilor nu mai vrem pe domnul Robu a fost destul !!