„Tinerele speranțe” ale politicii româneşti

Alegerile din acest an au adus în Parlamentul României o serie de „tinere speranțe“ care, abia ieșite din adolescență, au sărit direct în viața politică de la cel mai înalt nivel. Dar asta nu este nici pe departe o premieră: sub pretextul întineririi clasei politice, fiecare legislativ de până acum a beneficiat de prezența unor frumuseți care mai de care mai atractive și mai senzuale.

Cândva, una dintre aceste frumuseți s-a numit Roberta Alma Anastase. Titlul de Miss România obținut în 1994 a fost o „trambulină“ suficient de bună pentru a o lansa în viața politică: avea doar 30 de ani când a devenit deputat în Parlamentul European (2006-2008), iar între 2008 și 2012, fosta Miss România a fost chiar președinte al Camerei Deputaților. Mai precoce ca Alma Anastase s-a dovedit a fi duduia Cătălina Ștefănescu, cea care la doar 24 de ani a fost „propulsată“ de Liviu Dragnea în funcția de deputat PSD de Teleorman.

Se zice că Napoleon ar fi spus, cândva, că orice soldat poartă în raniță bastonul de mareșal. Rămâne de văzut ce baston vor purta în raniță frumusețile intrate în actualul nostru Parlament. Deocamdată, ceea ce vedem este ba că una-i talentată, ba că alta e „tare-n tată“, iar altele în Dumnezeu mai știe ce.

Expert în drepturi cetățenești și senator USR de București

Florina-Raluca Presadă are 38 de ani și a câștigat un mandat de senator pe lista de București a Uniunii Salvați România. Ea a absolvit Facultatea de Științe Politice a Universității din București și un master în studii politice și administrative europene la Colegiul Europei din Bruges (Belgia). Ca manager de proiecte la Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe), Presadă s-a ocupat de proiecte axate pe drepturile cetățeanului în relația cu instituțiile publice. Adică proiecte cu vorbărie multă. A știut să se remarce la mișcările civice de scandal la Primăria Capitalei (petiții, intervenții în Consiliu, proteste). A participat și la protestele de stradă din 2012 și 2013. Florina Presadă declara, recent, într-un interviu pentru portalul jurnalistii.ro, că s-a decis să candideze „pentru că s-a ivit oportunitatea extraordinară de a mă implica politic în USR“.

Un deputat USR de București a lucrat în cinci țări

Cristina Prună, deputat USR de București, are 32 de ani, s-a născut și a copilărit în sectorul 1 din București, dar a studiat și lucrat în cinci țări – România, Franța, Scoția, Austria și Belgia, în mediul privat și în ONG-uri și instituții europene și internaționale. Se dă tot un fel de tehnocrat. Nu știm încă dacă de stânga (precum colega de mai sus), sau de dreapta. Prună afirmă, pe site-ul USR, că ar avea experiență „în domenii precum politicile publice europene, dar și tehnologie, educație și antreprenoriat“. În 2016, după scorul bunișor înregistrat de USB în Capitală, a reușit să devină consilier în Consiliul General al Municipiului București. În noiembrie, ea a participat, alături de Nicușor Dan, la o conferință de presă în care a afirmat că primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, ar fi luat bani de la investiții pentru a finanța bunuri și servicii la instituții de cultură. Care nu-i erau pe plac domnișoarei.

Finanțist cu studii la Paris, în Camera Deputaților

Pe viitorul deputat USR de București, Claudiu Năsui, de 31 de ani, ONG-ist și economist specializat în finanțe cu master la Paris, USR l-a cules din echipa lui Cioloș. Spune că mai are un master de finanțe în Italia. A lucrat în sectorul privat, în consultanță financiară și în sectorul bancar înainte să se alăture echipei prim-ministrului Dacian Cioloș, în calitate de consilier al ministrului Finanțelor Publice. Este fondator al Societății pentru Libertate Individuală (nu-i poate vedea deocamdată nimeni proiectele pentru că site-ul este în revizie), dar se spune că este un ONG specializat pe transparentizarea administrației publice, educația economică și promovarea libertății economice și gestionează Open Budget, o platformă de transparență bugetară.

Fost coordonator de voluntari, deputat PNL de Arad

Glad Varga are 30 de ani și a câștigat un mandat de deputat pe lista PNL din județul Arad. A absolvit facultăți de științe ale naturii și științe economice la două universități din Arad. La fel ca aleșii publici de mai sus, dispune de experiență în domeniul oengistic. A fost președinte al Asociației Educatio. Din 2013, este președinte al Centrului Județean de Voluntariat din Arad, iar din 2015 conduce Centrul de Excelență din Arad. Noroc cu aceste asociații ”celebre„ că a avut ce să-și treacă în CV. Altfel, printre activitățile lui anterioare se numără funcțiile de director al Cabinetului Parlamentar al deputatului Adrian Nițu (un fel de secretară), între 2010 și 2014, și consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Arad, între 2012 și 2014.

Mara Mareș, mezina PNL de la Brașov

În vârstă de doar 24 de ani, Mara Mareș este cel mai tânăr candidat la Camera Deputaților din partea Partidului Național Liberal (PNL). Ea a părăsit România la vârsta de 16 ani, după ce a urmat doi ani la Colegiul „Doamna Stanca“ din Făgăraș, profilul Filologie, continuându-și studiile la Liceul St. Clare’s, Oxford și la Facultatea de Studii Europene și Internaționale din cadrul King’s College, University of London. De asemenea, a urmat studii de master la University College London, Facultatea de Politici Publice Europene. Plecată din țară timpuriu, tânăra speranță a PNL promitea sus și tare, înainte de alegeri, că va iniția proiecte ce urmăresc să îmbunătățească sistemul prin care se acordă facilități fiscale companiilor care angajează șomeri și rezolvarea plecării românilor din țară.

Alexandra Corina Bogaciu, bomba sexy de pe fotoliul din Camera Deputaților

Nepoata lui Florentin Pandele, în vârstă de 27 de ani, a reușit să ocupe un loc în Camera Deputaților, în urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie. Ea a ocupat primul loc pe listele PSD Ilfov și a obținut fără probleme un scaun în Parlament. Este absolventă de studii medii cu medie mică la Bac și a fost recomandată de către colegii din PSD ca fiind director de marketing la o companie din România. În mediul virtual, o recomandă și fotografiile extrem de sexy, pe care le-a șters ulterior, la aflarea veștii că a obținut un mandat de deputat. Tatăl său, Ion Bogaciu, este vărul lui Florentin Pandele și fostul viceprimar al Voluntariului.

Mara Calista, fostă consilieră a lui Cioloș, actual deputat PNL Teleorman

Pe domnișoara Calista o recomandă experiența ca administrator al firmei Oil Terminal Constanța, dar și cea de consilier al actualului prim-ministru, Dacian Cioloș. Mara Calista a renunțat la iluzoria funcție ocupată în Guvern pentru un loc în Parlament. Într-o postare pe Facebook, ea a atras atenția asupra luptei pe care o va duce împotriva partidului concurent: „E o onoare și o mare responsabilitate, pentru care le sunt datoare colegilor mei din Teleorman, alături de care sunt convinsă că putem scoate județul de sub feuda PSD“.

Aida Cristina Căruceru, membră PSD până în măduva oaselor

Lista PSD a anului 2016 a fost completată, în proporție de 60%, de nume noi. Printre acestea se află și Aida Căruceru, cel mai tânăr ocupant al unui loc social-democrat în Camera Deputaților, în vârstă de 28 de ani. Ea a fost eleva Colegiului „Național Gheorghe Țițeica“ din Drobeta Turnu-Severin, după care a urmat cursuri la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“ din București. La finalizarea studiilor a ales să rămână în Capitală și, de 4 ani, face politică pe la partid, sediul central. A lucrat în calitate de consilier în cadrul Ministerului Muncii.

Andrei Pop, băiatul tatii deputat

În noua legislatură, cel mai tânăr parlamentar este Andrei Pop, deputat de Ialomița. Are 25 de ani, este economist, iar până acum a condus, împreună cu tatăl său, afacerea propriei familii: o fabrică de structuri metalice din Slobozia. A învățat să vorbească mult și să spună puțin. Iată o mostră din unul dintre discursurile sale: „Din nefericire, în România, tinerii şi bătrânii sunt categorii marginale, sunt consideraţi uşor de mulţumit, facil de minţit, dar dificil de evitat. De parcă ai deveni român odată cu vârsta şi tot odată cu vârsta ai pierde acest privilegiu. Suntem tineri, da, însă prin sângele nostru fierbinte pulsează sângele vostru, amestecat cu dorinţe, amestecat cu nevoi. Pentru că încă suntem poporul nevoilor, precum ne numea Mihai Eminescu cu două secole în urmă. Nevoile noastre îmbracă haine vechi şi ponosite, care ne-au rămas mici, dar poartă nume de branduri universale precum cinste, recunoştinţă, demnitate şi curaj. Când aud de curaj, îmi aduc aminte de Alexandru Macedon, care la 20 de ani începea şi îşi dorea să cucerească întreaga lume. Eu îmi doresc, la 25 de ani, să cuceresc lumea mea, lumea noastră. O lume a copiilor şi bătrânilor noştri deopotrivă, o lume în care să nu ne mai fie frică şi ruşine, în care munca să fie o plăcere valorizatoare şi nu o corvoadă sub-existenţială. O lume pentru care curajul are valoare de întrebuinţare, nu doar una lexicală. Eu, pentru că nu voi putea niciodată să cred în România câtă vreme nu am îndrăznit mai întâi să cred în mine“.

Roberta Anastase, Miss Speranța lui Băsescu, a mai prins un mandat de deputat

Fostul președinte al Camerei Deputaților din partea PDL Roberta Anastase a candidat pe lista PNL Prahova pentru Camera Deputaților. Conform datelor furnizate de BEC și estimărilor împărțirii mandatelor în urma redistribuirii, ea își va prelua cel de-al patrulea mandat de deputat. În 2008, Roberta Anastase a fost prima femeie aleasă în funcția de președinte al Camerei Deputaților, unde a rămas până pe 3 iulie 2012, când a fost revocată, în zilele premergătoare suspendării fostului președinte Traian Băsescu.

A. Chiriță, D. Nicu, V. Surcel

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.