Tineri muzicieni de excepție, în concert la Castelul Peleș 

Lucrări ale compozitorilor clasici și romantici, dar și cântece inspirate din folclorul românesc și european, vor răsuna sâmbătă 28 iulie, de la ora 16:00, în Sala de Concerte a Castelului Peleș.

Un adevărat maraton al tinerei generații de muzicieni români, dar și străini, pasionați ai chitarei clasice și ai flautului, se va desfășura în impresionanta Sală de concerte inaugurată în 1906 la dorința Reginei Elisabeta.

Concertul face parte din Stagiunea „Sunetul Muzicii”, iar programul este  inclus și în Festivalul ICon Arts Transilvania.

Vor concerta tineri instrumentiști de excepție din România, Germania, Coreea de Sud, participanți la masterclass-ul de chitară de la Biertan, în cadrul Academiei ICon Arts, ed. a XVI-a, coordonat de trei personalități europene: Costin Soare, Reinbert Evers (Germania) și András Csáki (Ungaria), precum și paricipanți la cursul de măiestrie susținut de flautista Ioana Turcu, artist cu o bogată experiență concertistică și de cercetare în programe internaționale. La pian se va afla Verona Maier, artistă remarcată pentru cariera impresionantă desfășurată pe scene importante din țară și străinătate.

Programul va cuprinde lucrări: Francisco Tárrega, Frank Martin, Manuel Maria Ponce, William Walton, în interpretarea tinerilor chitariști:  Emil Filipescu, Jiho Ban (Coreea de Sud), Julian Richter (Germania), Ioan Bănescu, precum și de: Vasile Jianu, George Enescu, Grigoras Dinicu, Louis Ganné, interpretate de flautiștii: Ilinca Nicolae, Daria Cristescu, Ioana Irimescu, Giulia Apetrei, Cosmin Cioca, Costin Săndulescu.

Recitalul de la Sinaia este organizat de Muzeul Național Peleș și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România prin programul „Oportunități la tine acasă” dedicat tinerilor muzicieni excepționali care găsesc, astfel, reale oportunități de afirmare aici, acasă, pe scenele din România.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.