Tinerii din România, apetență neașteptată! Pe primul loc în UE!

România este țara în care a fost înregistrată cea mai mare intenție de vot pentru alegerile europarlamentare, arată un sondaj prezentat de Comisia Europeană. În țara noastră, 78% dintre respondenții cu vârste între 15 și 30 de ani spun că vor merge să voteze la scrutinul din 9 iunie, potrivit B1 Tv.

64% dintre tinerii europeni intenționează să voteze la alegerile europarlamentare

Mai bine de 6 din 10 dintre cetățenii europeni tineri și-au exprimat intenția de a vota la alegerile europarlamentare din 9 iunie, în timp ce 13% au indicat că nu vor vota chiar dacă sunt eligibili.

Restul respondenților se împart în mai multe categorii: cei neeligibili (8%), cei care sunt nesiguri cu privire la eligibilitatea lor sau cu privire la intenția de vot (9%) și cei care au preferat să nu răspundă (5%).

România este urmată în top de Portugalia (77%). Ponderi ceva mai mici au fost înregistrate în țări ca Malta (47%), Letonia (46%) și Luxemburg (41%).

În Bulgaria, Letonia, Luxemburg, Malta și Țările de Jos, peste 1 din 5 respondenți au spus că nu vor vota, cu toate că sunt eligibili (între 21% și 31%).

Pe primul loc în UE la implicare civică

În jur de 1 din 2 (49%) europeni tineri susțin că au făcut demersuri pentru a schimba societatea, cum ar fi să semneze o petiție, să participe la o manifestație sau să transmită o scrisoare către un politician, în ultimul an.

În nouă state UE, cel puțin 50% dintre tineri spun că au întreprins acțiuni pentru a schimba societatea în ultimul an.

România este țara care stă cel mai bine și din acest punct de vedere, cu o pondere de 57% dintre respondenți. Cele mai mici niveluri au fost înregistrate în Cipru (31%), Luxemburg (33%) și Suedia (34%).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

5 Comentarii

  1. Alta minciună gogonată! Cum poți să scoți la înaintare Comisia europeana la o acțiune de acest gen? Bă mincinoșilor, nu își pierd timpul prețios cei de la C.E., timpul lor costa enorm de multi bani, nu își risipesc timpul pentru Romania așa că vântul prin gurile căscate politic îmbibate de minciuni și manipulări! Acestea sunt metode de manipulare contra voinței și dorinței cetățenilor din orice țară, acum e vorba de Romania! Terminați dracului cu manipulările mincinoase, vehiculați sondaje sa vă acoperiți măgăriile și înșelătoriile pe care le veți practică la alegerile din Romania?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.