Titi Aur îl apără pe David. ”Asta arată din nou cât de conștient este”

Titi Aur sare în apărarea lui David Popovici. Instructor de conducere defensivă, fostul pilot de raliuri intervine și el în scandalul David Popovici.

Criticat pentru  că și-a cumpărat un Porsche Spyder, fiind comparat cu o beizadea care visează la mașini scumpe și puternice, David Popovici ”se reabilitează„.

Titi Aur dezvăluie care a fost de fapt primul lucru pe care David Popovici l-a făcut după ce și-a achiziționat bolidul.

”Asta arată din nou cât de conștient este. Înainte de a se urca la volanul unui bolid a vrut să înțeleagă cum se conduc mașinile în siguranță”, a explicat instructorul.

”Atenție, nu cursul de conducere sportivă, nu de pilotaj… insistă Titi Aur.

Despre ce este vorba

„A venit acum două luni, trei luni, nu mai știu exact, a făcut împreună cu niște colegi cursul de conducere defensivă. Asta arată din nou cât de conștient este. Înainte de a se urca la volanul unui bolid a vrut să înțeleagă cum se conduc mașinile în siguranță. Atenție, nu cursul de conducere sportivă, nu de pilotaj, ci cel de conducere defensivă. Conducere defensivă, sau «defensiv» înseamnă să te aperi. La modul general, vorbind despre termen.

Când mergi pe stradă trebuie să te aperi de două lucruri. Unu, să nu greșești tu, deci să știi ce să faci ca să nu te pui singuri în pericol, și trebuie să înțelegem că foarte mulți dintre noi ne punem în pericol făcând manevre greșite, intenționat sau nu, din neștiință. Și doi, să te aperi de ce greșesc ceilalți. Adică, pentru a ajunge în siguranță undeva trebuie să nu greșești, dar și să te aperi. Și asta se face la cursul de conducere defensivă.

Se învață tot felul de proceduri prin care stăpânești mașina, faci manevre care sunt și legale, dar și în interiorul conducerii defensive.

Vă dau doar un exemplu foarte scurt – dacă mergi pe polei pe o stradă aglomerată cu 30 sau cu 40 km/h în oraș, ești legal pentru că viteza este de 50 km/h, dar e și foarte riscant, îți asumi riscuri foarte mari, pentru că nu înțelegi. Deci nu e totul să fii legal”, a conchis Aur.

Recomanda 2

8 Comentarii

  1. Nea Titi, David este un om care merita respectat si iubit, Dar din prea multa tinerete, omul se evidentiaza ambaland ostentativ bolidul, suparand batranul in cauza.

  2. Un pic de reclamǎ nu stricǎ, nea Titi… 😂 Cursurile de conducere „defensivǎ” le fac cocalarii ca sǎ învețe cum sǎ derapeze mai bine cu frâna de mânǎ!

  3. Declar inchis un subiect prostesc in care zeci de gargaragi si mortaciuni media au facut clabuci la gura

  4. Să-i fie de bine lui David, e din munca lui.La beizadele, mașinile tari sunt de șmenu’ lu’ tata și a’ lu’ mama.Totuși nu e de mers cu ea prea mult, pentru că nu există decât mașini lovite deja și nelovite încă.Nu e droașcă de toată ziua.În schimb, e o conservă de bani excelentă, dacă e bine păstrată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.