Toată lumea urlă de nebună la minister, nu sunt bani! – SF Politic

Universul e ca un ocean. Asta e. E ca un ocean, așa, un mare ocean. Stau cu Pitoșkin pe malul Dâmboviței. Pitoșkin mă trage de limbă. Zice, hai că ești talentat, scrii frumos, ai nerv, ești pasionat. Să-l cred? Cum să-l cred. Îmi bate inima nebunește. Păzea! Ai grijă, îmi spun. De unde a răsărit Pitoșkin ăsta?! De pe Facebook? Parcă am dat nas în nas cu el pe Magheru! Mă urmărea, vezi bine. Pardon, zice. Dă ochii peste cap. Are redingotă. Cine mai poartă astăzi redingotă?

Vine direct de la Petrograd. Așa zice. Bine, bine, de la Petrograd s-a dus până la Budapesta, de la Budapesta s-a dus până la Sofia, de la Sofia la Istanbul. M-am uitat pe Youtube, i-am zis. Te-ai uitat? Da. Nu te-am văzut. Nu m-ai văzut, se miră Pitoșkin, adică se face că se miră. Păi sigur că nu l-am văzut. Păi dacă n-a fost la Istanbul, cum să-l văd?

Și ne certăm așa vreo două ceasuri, de parcă ne-am cunoaște de-o viață. Dar dacă ne cunoaștem de-o viață, ce zici de asta? Stăm pe malul Dâmboviței. O să treacă un crucișător american către Podul Basarab. Trece și gata. Rușii mei îl iau chiar acum în cătare de la Petrograd, uite-așa îl iau în cătare, zice Pitoșkin. Dar să nu zici la nimeni, zice Pitoșkin, îmi șoptește. Face pe nebunul! Nici n-au auzit rușii de el. Nu-l bagă nimeni în seamă, m-am prins eu, se dă el așa mare precum Becali, așa trebuie să fie. Acesta-i chichirezul, să te dai mare.

Vezi că pun ăștia de la Interne mâna pe tine și te lasă fără pașaport și te trimit înapoi în Rusia legat fedeleș sau fac ei un schimb, ceva de spioni, de prizonieri, de transfugi, vai de capul tău. Conspirativ, nevoie mare Pitoșkin, hai că-mi placi, vezi că ți-a trecut prin cap, să-mi dai unfriend pe Facebook!

– Dar de ce simt nevoia oamenii să conspire? întreabă unul, domnul Pompiliu, sau Moreaugarin, sau Barzoti, sau bucătarul de la Mambo Pub, sau poate Don Pasqualedo, așa întreabă, visător, mucalit, zărghit, aiurit, vârtos întreabă sau, dimpotrivă, molatec.

– De ce simt nevoia să ascundă? întreabă altul, vicontele Blimberi, sau Di Giorgio, sau beltonianul Arbuzov, sau Potloghin de la brutărie, cum mai întreabă, pe un ton arogant, umilit și umilitor, fandosit, așa întreabă, că ce, e greu să întrebi, e greu să pui o întrebare pe lumea asta, să te bagi în seamă… Să te ascunzi după cuvinte!

– Să se ascundă? Dar ăștia fac totul la lumina zilei! zice unul nervos, Temutul Caligarri, un comerciant de pânzeturi rare, sau unul pe nume Zibin, sau melcul cu cochilie de lumină veche, sau comisarul Mallory, sau doctorul acvatic, uite-așa întreabă ca să se afle-n treabă, întreabă, întreabă, că ce, că cum, în ce fel, de ce, de unde, până când, oarecum, de ce, ce, întrebări din astea sucite și sucitoare că doar nu doare, vai, nu doare!

– De ce vor să aibă secrete? întreabă o duduie coborând din tramvai la Gara de Nord.

– De ce complotează? întreabă Bobolina foarte serioasă ascunzându-și zâmbetul pe sub fusta de poplin, coborând de pe bicicletă, zburând cu umbreluța ei portocalie pe deasupra Cișmigiului, făcându-ne bezele.

– De ce construiesc fantasme? întreabă farmacistul Iamandi care are leacuri și pomezi pentru visători, pentru răi platnici, pentru cufuriți, pentru zurbagii.

Ăștia, cufuriții, niște zgârie-brânză. La minister? Acolo îi găsești. Nu au timp de tine, sunt importanți. Aleargă pe scări. Se dau cu liftul. Liftul scârțâie periculos. Nu se cumpără lifturi noi, nu se fac autostrăzi, nu cumpărăm petale de trandafir. Nu sunt bani. Toată lumea urlă de nebună la minister, nu sunt bani.

– De ce e nevoie de societăţi oculte? vrea să știe Camilcar de la revista culturală locală, vrea să știe el așa, nu că i-ar trebui vreun răspuns, ci ca să se înfioare nițel, să rupă atmosfera provincială, așteptarea asta a nimicului, a stătutului.

– De cine se tem unii oameni? întreabă domnișoara Margareta știind deja răspunsul meu, Gabriel, așa, mi se zice, Gabriel nu te prosti, știi că toți oamenii se tem, se tem de moarte, de fisc, de poliție, da, se tem de poliție, s-a analizat, s-a cercetat, atît la sută dintre noi chiar au niște reacții chimice care răspund la stres îndelungat și la teamă, am văzut, am citit pe Google, zău că am citit. Fandoseală curată pe Google.

Ah, conspiratorii! Gabriel, Camilcar? Ce chestie, ce situație, ce zbatere intelectuală, ce tevatură artistică, ce întâmplare filozofică! Le dă putere ocultismul? Dar ce vrea un grup ascuns? Zi, repede! Vezi că trece timpul!