Toată țara, fără curent electric

Costa Rica s-a confruntat sâmbătă cu o pană generală de curent electric provocată de avaria unei linii în Panama vecină care s-a răsfrânt asupra întregii interconexiuni din America Centrală, au anunțat autoritățile, transmite AFP, citată de Agerpres.

Cei cinci milioane de locuitori ai Republicii Costa Rica a fost lipsiți total de curent electric timp de aproape cinci ore. Electricitatea a fost restabilită pe cea mai mare parte a teritoriului la ora locală 18.00 (duminică, 00.00 GMT), a informat guvernul.

Președintele Institutului costarican al electricității, Carlos Obregon, a precizat că avaria survenită în Panama a privat temporar această țară de 40% din necesarul de electricitate, ceea ce a provocat un dezechilibru în rețeaua central-americană și a lipsit complet Costa Rica de electricitate.

Nicaragua și Salvador s-au confruntat și ele cu întreruperi de curent electric în mai multe regiuni de pe teritoriile lor.

Capitala costaricană, San Jose, a fost cuprinsă de scene de haos atunci când semafoarele s-au stins.

Președintele țării, Luis Guillermo Solis, a îndemnat populația la calm pe durata întreruperii energiei electrice.

Principalul aeroport internațional din Costa Rica a funcționat cu propriile generatoare, ceea ce i-a permis să își continue operațiunile, chiar dacă într-un ritm mai lent, a transmis ministrul lucrărilor publice și transporturilor, German Valverde.

Ulterior, autoritățile au anunțat restabilirea funcționării normale a semafoarelor în capitală și a aeroportului internațional.

În Panama, avaria a durat trei ore și s-a declanșat în momentul în care președintele țării, Juan Carlos Varela, urma să țină un discurs la nivel național pentru a-și apăra bilanțul cu ocazia începerii celui de-al patrulea an al mandatului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.