Toată țara închisă pentru 7 cazuri

Numeroase activități s-au mutat din nou în mediul on-line, iar marți, magazinele au fost luate cu asalt de oamenii care și-au făcut provizii.

De (G.D.)
Toată țara închisă pentru 7 cazuri

Numeroase activități s-au mutat din nou în mediul on-line, iar marți, magazinele au fost luate cu asalt de oamenii care și-au făcut provizii.

Noua Zeelandă a intrat în lockdown timp de trei zile din cauza cazurilor de COVID 19, varianta Delta. Autoritățile au confirmat șapte cazuri, toate legate între ele, și au decis să instituie restricții.

Inițial restricțiile au fost impuse după apariția unui singur caz de infectare cu varianta Delta în cel mai mare oraș al țării, Auckland, anunță Reuters.

Ulterior, în Noua Zeelandă au fost înregistrate șapte cazuri de COVID-19, varianta Delta. Este cel mai mare număr din ultimele șase luni, iar autoritățile au decis să impună restricții timp de trei zile, în toată țara, și șapte zile în Auckland.

Restricțiile au intrat în vigoare miercuri. Ca urmare, circulația pe străzi este redusă, iar locuitorii sunt obligați să poarte măști în supermarketuri, benzinării și farmacii.

Numeroase activități s-au mutat din nou în mediul on-line, iar marți, magazinele au fost luate cu asalt de oamenii care și-au făcut provizii.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. „rad de prosti”: numele tau aici te reprezinta perfect. prostul rade intotdeauna cu gura pana la urechi, ca matalutza asa. sincer, toti cei care comenteaza la Cotidianul impotriva Romaniei Mari si a drepturilor Constitutionale, ori sunt agentii serviciilor anti-romanesti, fie sunt #spalati BINE pe creieri. ca si mataluta cand te uiti in oglinjoara…se vede ca esti platiti pentru ca te „agati” disperat de toti cei care scriu impotriva tradatorilor si criminalilor Romaniei. toate comentariile tale sunt de „deviere” si „agatare” a altor comentatori. esti varza. usor cu izoleta in china sa te duci. hai succ_escuri!

  2. marin Da ma lache,doar Ro e cea mai tare tara din lume. Nu da socoteala nimanui. Nu are treaba cu virusul. De fapt nu are treaba cu nimic. Noroc de unele varfuri ce mai face cunoscuta tara. Altfel, cu „destepti” ca tine suntem comparati cu Congo.

  3. Ei nu e chiar așa cum o dați voi…sunt foarte circumspecție cu orice indiferent ca e virus,alimente, băuturi,legume și fructe,….si asta se trage de sute de ani de când era pușcăria coroanei…

  4. New Zeeland nu este chiar o tzara ci Raiul hotilor de tot felul , un tarim al spalarii banilor si pacatelor , loc retras unde se experimenteaza diverse tehnologii inca interzise .
    Cuib de adaposturi subterrane , antiatomice si antiepidemice , tarmuri salbatice pline de bungalouri cu prostituate si prostituati .

  5. Pregatiti-va casca, basca si masca. Luati lumina oficiala si intepati-va spre binele industriei farmaceutice si al cumetriei planetare aflate in plina expansiune. Nu o sa va ramana recunoscatori, desi cred ca unii prosti se asteapta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.