Bolnavii vor fi obligaţi să finanţeze cabinetele medicilor de familie prin coplată şi banii daţi pentru consultaţia fără programare, prin noul contract-cadru pe 2010. Însă problemele importante din sistem sunt lăsate deoparte, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae."Unii medici s-au bucurat pentru coplată şi plata fără programare. Dar, din păcate, autorităţile […]
Toate știrile
Dacă nu aţi apucat încă să vă rezervaţi o vacanţă cu preţ redus pentru acest an, mai aveţi timp să o faceţi până la 30 aprilie.Fie că alegeţi o destinaţie internă, fie că alegeţi una externă, până la această dată veţi beneficia de reduceri cuprinse între 10 şi 30%. După ce săptămâna trecută a prelungit […]
Judecătorul Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost reţinuţi joi pentru 24 de ore de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul Voicu. Florin Costiniu este acuzat de complicitate la trafic de influenţă, iar Căşuneanu şi Locic, de cumpărare de influenţă, toţi în relaţie cu senatorul Cătălin Voicu.Marius Locic […]
Ionel Haiduc a fost reales azi preşedinte al Academiei Române, în cadrul Adunării Generale, în cursă fiind înscrişi şi Răzvan Theodorescu, fost ministru al Culturii în guvernul Năstase, proaspăt demisionar din PSD, matematicianul Viorel Barbu, preşedintele filialei Iaşi a Academiei, şi Victor Voicu, secretar general al Academiei între 2002 şi 2006. De formaţie chimist, Haiduc […]
British Airways şi compania aeriană spaniolă Iberia au semnat un acord de fuziune pentru crearea unei noi companii, a treia ca mărime din Europa, după Lufthansa şi Air France-KLM. Cele două companii îşi vor păstra brandurile şi actualele rute.Fuziunea a fost grăbită de criza economică şi de competiţia crescândă cu companiile low-cost. Operaţiunea se va […]
Cel de-al cincilea album Gogol Bordello, intitulat “Trans-Continental Hustle”, va avea lansarea oficială pe 27 aprilie.Produs de bine cunoscutul Rick Rubin, care a lucrat cu artişti precum AC/DC, Johnny Cash, U2 sau Red Hot Chili Peppers, materialul este o colecţie de 13 piese marca inconfundabilă gypsy punk Gogol Bordello. Primul single de pe noul disc […]
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a fost amendată de Poliţia Rutieră din Prahova pe motiv că pe drumul naţional 1B, între Ploieşti şi Buzău, pe un tronson de 15 kilometri, sunt gropi care pun în pericol siguranţa traficului rutier. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că poliţiştii de […]
Filantropul american de origine maghiară George Soros a declarat agenţiei americane de presă Associated Press că partidele de dreapta din mai multe ţări precum Ungaria, unde s-a născut el, profită de timpurile grele economice să stârnească temeri despre grupurilor etnice, cum ar fi succesul romilor în alegerile ţării.Soros a declarat joi că romii, sau ţiganii, […]
Producătorul Kevin Shirley a anunţat că a terminat mixajul pentru noul material Iron Maiden, “The Final Frontier”, care a fost înregistrat în Bahamas.Shirley a mai lucrat şi la ultimele trei materiale ale trupei heavy metal, pentru "Brave New World" (2000), "Dance of Death" (2003) şi "A Matter of Life and Death" (2006). Al cincisprezecelea material […]
Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, spune că democrat-liberalii vor să cumpere sediul din Modrogan 22. Dacă Guvernul nu l-ar fi trecut acum o săptămână la de la Ministerul de Externe la RA-APPS, acest fapt ar fi fost imposibil.La doar o săptămână după ce Guvernul a aprobat trecerea sediului PDL din Aleea Modrogan 22 din […]
Pe timp de criză, românii sunt atraşi de jocurile de noroc, fie televizate, fie promovate pe Internet. Este cazul unui tânăr de 21 de ani din Craiova, care a câştigat acum o lună un laptop în valoare de 2.100 de lei cu doar 49 de lei la o licitaţie online, după ce văzuse reclama pe […]
Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a scris pe blogul personal că investitorii din turismul românesc urmăresc doar profituri maxime pentru o perioadă scurtă de timp, motiv pentru care litoralul românesc are de pierdut în faţa preţurilor practicate de hotelierii din Bulgaria sau Turcia."Investitorii în turism din România au un singur principiu: profit maxim […]
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Florica Bejinaru, a declarat, joi, că în urma petiţiei celor peste 400 de magistraţi se va solicita opinia instanţelor şi Parchetelor cu privire la modificarea legii în legătură cu suspendarea din activitate a magistraţilor cercetaţi."Ca urmare, faţă de solicitarea din petiţie privind posibilitatea de a intra în şedinţe de […]
Cântăreaţa americană Jessica Simpson a renunţat la machiaj pentru pictorialul noului număr al revistei “Marie Claire”.Decizia vedetei pop se înscrie în campania “A Beautiful Me” care îşi propune să arate că naturaleţea este mai importantă decât retuşurile în Photoshop sau machiajul. “Nu mai am nimic de demonstrat. Ceea ce cred oamenii despre mine nu mă […]
Un diplomat qatariot a dat o replică ironică atunci când a fost prins fumând în toaleta unui avion. Urmarea: ridicarea a două avioane F-16, aterizarea de urgenţă, arestarea diplomatului şi spaima celor 157 de pasageri.Secretarul III al ambasadei Qatarului la Washington, Mohamed al-Modadi, a încercat să fumeze o ţigară în toaleta avionului cu care se […]
Europarlamentarul Gigi Becali a rupt joi, în cadrul unei conferinţe de presă, atenţionările primite din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind declaraţiile lui din februarie, când a spus că nu va accepta transferul fotbalistului Ivan Ivanov dacă este homosexual."Am primit o hârtie de la CNCD, de la Asociaţia Accept, că am spus eu […]
Între 8 şi 11 aprilie se desfăşoară la Poznan (Polonia) Festivalul Internaţional de Teatru “Necunoscuţii de lângă noi”, iniţiat de Teatrul “Polski”. Scopul manifestării este evidenţierea problemelor din spaţiul est-european, aşa cum sunt ele reflectate în dramaturgia contemporană. Tema acestei a treia ediţii este “Sfânta familie”. În deschiderea evenimentului este programat spectacolul cu piesa “Boala […]
Opera “I due Foscari” (“Cei doi Foscari”), creaţie a compozitorului Giuseppe Verdi, va fi interpretată în premieră naţională marţi, 13 aprilie a.c., începând de la ora 18.30, în Foaierul galben al Operei Naţionale Bucureşti. Spectacolul, în variantă de concert cu pian, este o producţie a Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” şi face […]
Analiştii de la Erste Group sunt de parere ca piaţa de capital din România are cea mai bună perspectivă de creştere din regiune. Aceasta pentru că Bursa de Valori Bucureşti este una dintre cele mai ieftine pieţe regionale. Creşterile indicilor vor caracteriza şi trimestrul al doilea, chiar dacă nu atât de susţinut ca în primele […]
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat astăzi, la dezbaterea publică a proiectului Legii educaţiei, că actul normativ nu rezolvă peste noapte problemele existente în învăţământ, dar creează cadrul în care învăţământul se va dezvolta în câţiva ani.Funeriu le-a spus participanţilor la dezbatere că sarcina Ministerului Educaţiei a fost de a propune o viziune coerentă în […]
Opera lui Shakespeare, „Hamlet”, va fi prezentată în trei viziuni regizorale, semnate de László Bocsárdi, Thomas Ostermeier şi Elizabeth LeCompte, la Festivalul Shakespeare.Festivalul Internaţional Shakespeare, ajuns la cea de-a şaptea ediţie, se va desfăşura în perioada 23 aprilie – 9 mai, la Craiova şi la Bucureşti. Iniţiatorii evenimentului sunt Fundaţia Shakespeare şi Teatrul Naţional "Marin […]
Bătrâni fără rude, persoane cu datorii la întreţinere sau alcoolici şi-au pierdut locuinţa după ce au fost păcăliţi de un grup de persoane, printre care şi un notar. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, 20 de persoane din judeţ au fost deposedate de locuinţe prin mijloace frauduloase, cu complicitatea unui notar. Victimele au […]
Trei delfini din China sunt aşteptaţi să sosească la delfinariul din Constanţa în următoarele săptămâni şi pentru aceştia au început, deja, să se facă amenajări. În primul rând, se renovează şi se lărgesc bazinele. Vor fi folosite instalaţii noi, filtre şi pompe de apă moderne, astfel încât noile locuinţe ale delfinilor să aibă o temperatură […]
Ei sunt nemulţumiţi de diminuarea veniturilor cu 30%.Sindicatele teritoriale din cadrul Oficiilor de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, constituite în Federaţia Sindicală Cadastru şi Publicitate Imobiliara, afiliate la CNS “Cartel ALFA”, organizează mâine 9 aprilie pichet de protest în faţa sediului Ministerului Administraţiei şi Internelor din Piaţa Revoluţiei între orele 11.00 – 13.00. Acţiunea de protest […]
Chitaristul Slash, fost membru al trupei Guns N’ Roses, care tocmai şi-a lansat pe 6 aprilie albumul de debut, intitulat simplu „Slash”, se pregăteşte să intre în top 10 „Billboard”.Potrivit Billboard.com, faptul că în prima săptămână de la lansare a vândut în America 50.000 de copii ale albumului îl plasează pe Slash în mod incontestabil […]
Programul de burse la universităţi din străinătate, pentru care Guvernul a cheltuit din 2005 peste şase milioane de euro, a fost accesat de aproape 150 tineri, dar nici unul nu a fost angajat de stat până în prezent, deşi aceştia sunt obligaţi prin contract să lucreze în instituţii publice.Deşi condiţia este impusă chiar de stat, […]