Ministerul Afacerilor Interne va contribui la efortul european pentru gestionarea crizei migrației din Grecia cu 70 de polițiști, 6 autospeciale, două nave de patrulare maritimă și alte mijloace logistice, a anunțat ministrul Petre Tobă, potrivit unui comunicat al MAI transmis duminică Agerpres.
România are o contribuție semnificativă, alături de Germania și Franța, informează sursa citată.
”În urma reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, din perioada 17 — 18 martie, la care țara noastră a fost reprezentată de către președintele României, domnul Klaus Iohannis, șefii de stat și de guvern au adoptat o serie de acțiuni și măsuri suplimentare în sprijinul Greciei, în contextul implementării acordului cu Turcia în gestionarea crizei migrației. Ca urmare a angajamentelor asumate, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a realizat o analiză la nivelul Ministerului Afacerilor Interne privind capabilitățile cu care MAI poate contribui la acest demers european”, se arată în comunicatul MAI.
Totodată, sâmbătă, șefii structurilor specializate ale MAI au participat la o videoconferință cu reprezentanți ai Comisiei Europene, ai statelor membre UE, ai organizațiilor internaționale FRONTEX, BESA și EUROPOL, unde au fost prezentate inclusiv modalitățile prin care România poate acorda acest sprijin.