Tomac, despre cazul Oprea

Președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Bistrița, că cei patru senatori ai formațiunii vor vota, cel mai probabil, pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea.

„Nu am discutat acest subiect. Marți, la Comitetul Executiv Național se va discuta și această temă, însă subliniez că domnul Oprea nu mai este membru nici măcar al UNPR și în mod sigur vom discuta. Dar PMP nu a votat niciodată împotriva începerii urmăririi penale a vreunui demnitar”, a spus Tomac, potrivit Agerpres.

Procurorul general Augustin Lazăr a trimis, vineri, Senatului cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea, fost vicepremier și ministru de Interne, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.