Fostul premier britanic Tony Blair era de părere că Vladimir Putin ar trebui să primească un loc la „masa principală” internaţională, în pofida profundelor îndoieli în rândul oficialilor cu privire la preşedintele rus, potrivit unor noi documente oficiale date publicităţii de Arhivele Naţionale din Kew, din vestul Londrei, transmite vineri dpa, preluată de Agerpres.
Documentele arată că Blair, în calitate de prim-ministru, credea că fostul angajat al KGB-ului Putin era în adâncul sufletului „un patriot rus” şi că era important să fie încurajat să adopte valori occidentale.
Dar, în privat, oficialii se temeau că Putin reprezintă o revenire la atitudinile din timpul Războiului Rece şi nu erau convinşi că pot avea încredere în el.
O notă de informare internă de la cabinetul premierului britanic, datată ianuarie 2001 – la nici un an după sosirea la putere a lui Putin – şi intitulată „Evoluţia lui Putin”, evidenţia îngrijorările, inclusiv reapariţia activităţilor de spionaj ruse.
„În pofida căldurii retoricii lui Putin despre legăturile strânse dintre Rusia şi Regatul Unit, eforturile serviciilor secrete ruse împotriva ţintelor britanice rămân la un nivel înalt”, se menţiona în respectiva notă.
„Prezenţa serviciilor secrete ruse în Regatul Unit se află la nivelurile din timpul Războiului Rece şi ele continuă să încerce să implanteze ofiţeri activi şi ostili pentru a lucra împotriva intereselor britanice în întreaga lume”, se mai spune în notă.
Documentul trece în revistă o serie de asigurări date de Putin lui Blair în timpul întâlnirilor lor la diverse summituri internaţionale, care s-au dovedit a fi false.
Ele includeau sprijin pentru atitudinea dură a Occidentului faţă de dictatorul irakian Saddam Hussein şi angajamente potrivit cărora Moscova va înceta să mai alimenteze programul nuclear al Iranului.
În privinţa dezastrului submarinului nuclear Kursk, când şi-au pierdut viaţa toţi cei 118 membri ai echipajului, documentul menţiona că, deşi Putin i-a mulţumit lui Blair pentru oferta acestuia de asistenţă, oficialii ruşi au obstrucţionat transpunerea în practică a acestui ajutor, răspândind în acelaşi timp informaţii false cum că scufundarea Kursk era rezultatul coliziunii cu un submarin britanic.
Putin i-a mai spus lui Blair că nu vrea să fie considerat „anti-NATO”, în timp ce ministrul apărării rus de la acea vreme, mareşalul Igor Sergheev, a avertizat atunci alianţa că orice nouă extindere ar fi „o eroare politică majoră” ce va determina Moscova să ia „măsurile necesare”.
În fine, în discuţiile sale cu vicepreşedintele american de la acea vreme, Dick Cheney, la Camp David, Blair l-a comparat pe Putin cu preşedintele francez Charles de Gaulle.
Despre nivel de trai putem vorbi(indiferent de tara)daca punem in balanta si proportiile.Atat SUA cat si Rusia au miliardari,dar si nepermis de multi saraci.Exista tari care au mai multi cetateni care-si pot mentine demnitatea umana,fara a fi miliardari.
@tibi1: Înainte de a scrie idioțenii legate de „nivelul de trai” din Rusia, vezi cifrele oficiale occidentale, din care rezultă cu cât au crescut salariile, comparativ cu anul 1999 (înainte să vină Putin la putere) și vei înțelege de ce îl susține populația… Cât despre nivelul nostru de trai, el se tot prăbușește, pe zi ce trece, fiindcă România este un stat falimentar, care trăiește din împrumuturi externe… Apoi, poate ție îți plătește mă-ta facturile și de aia ai senzația că este bine, dar eu mi le plătesc singur…
@ adrian
Deci o tii langa… Prostul nu e prost destul daca nu e si fudul…
Deci o nimica toata sa exporti ingrasaminte…. Iti mai spun una si te las in pace ca voi traiti 8n lumea voastra…
Cu toate sanctiunile, anul asta rusia a exportat armament de cca 5 miliarde de dolari… Da, probabil rusii au plantatii cu arbori de su, mig, etc…o nimica toata, Doar resurse, nu.?
Cit kkt puteti minca?
Hai sa traiesti?
Mai ghitza, stiu ca trebuie sa faci norma zilnica de progresel soroshist.. Dar nu mai citi in zig zag… E a doua oara cind imi pui in circa lucruri care eu nu le am spus.
A 3 a oara ai rosu direct.
Pune mîna si cauta ce-au facut „eroii” tau ucrani la Volin (Volînia) in ’43, vita descaltata, si dupa aia vorbeste !
@axon: stiu ca nu ca nu stii sa citesti romaneste, asa ca iti repet: marea majoritate a gazului extras de Rusia provine din permafrost.
Emisiile nete de metan din regiunile de permafrost din nord au inclus 64% din Rusia, 11% din Canada și 7% din Alaska (2004).
Dezghețarea permafrostului reprezintă o amenințare la adresa infrastructurii industriale. În mai 2020, dezghețarea permafrostului la centrala termică nr. 3 Norilsk-Taimyr Energy a provocat prăbușirea unui rezervor de stocare a petrolului, inundând râurile locale cu 21.000 de metri cubi (17.500 de tone) de motorină. Deversarea de petrol Norilsk a fost descris ca a doua cea mai mare deversare de petrol din istoria Rusiei moderne. Faptul ca solul incepe a se dezghete, eliberand gazele face ca Rusia sa vrea sa extraga si sa exporte cat mai mult acum, cat mai are ce. Si daca avea unde sa il depoziteze, de ce in iunie-august ardea gaz in valoare de 10 milioane euro zilnic la granita cu Finlanda? In plus, Rusia nu este singurul exportator de gaze, piata mondiala nu sta numai in Rusia. Rusia nu a facut nici un favor exportand gazul in Europa. A fost alegerea rationala sa exporti cu costuri minime, catre tari care pot plati foarte repede si de ale caror produse ai nevoie. Acum o sa construiasca alte gazoducte catre China si eventual India dar nu vor mai avea acces la produsele si tehniologia vestica. Europa se va descurca pana la urma, nu vom muri de frig, stai linistit.
Mai Gogule, in afara de produse derivate din petrol, ceva electronice, masini, roboti industriali, ceva Hi tech? O sa spui de lansarile de sateliti. E adevarat, americanii au zis ca e mai ieftin sa ii foloseasca pe rusi pentru asa ceva, dar ce sa vezi, a venit Elon Musk si le cam ia din caimac. Ghinion. Cat de dezvoltati tehnologic vedem acum cand folosesc cipurile de la electrocasnice pentru armament. Eu am avut mama si tata dar tu se pare ca ai avut numai tati.
@Adrian-sa nu te miri ca ti se raspunde cu argumente de bun simt de gloata ignobila si ignoranta.Axon,gogutza ,si ceilalti nu va ridicati fustele la buric,ca omul spune chiar ceva rezonabil de adevarat.Credeam ca sunteti mai destepti.Inca mai cred,cat timp va cereti scuze pentru mascarile cu cvare ati raspuns omului.Ati baut mai devreme de anul nou vin sau sampanie?Sper ca da,asta art mai indulci amaraciunrea mea.Cautati in materia de specialitate in legatura cu extractia gazelor.Va veti convinge ca ati fost drogati cand l-ati combatut pe Adrian.La IPG Ploiesti am fost invatat si eu de catre oameni competenti ce a formulat Adrian.In anii 80.Va rog puneti mana pe literatura de specialite,apoi,drept canon expiatoriu,dati-va o palma peste obrazul drept si un pumn peste cel stang.Cu toata forta,asa svacnit si cu aplomb.Sigur nu va veti mai aventura pe acest teren necunoscut de catre voi.
Adrian,
mirosi a prost de la 5 km.
de exemplu rusia e cel mai mare exportator de ingrasaminte din lume. Dupa mintea ta de progresel pe tocuri asta e produs de o fabrica sau creste in copaci??
Hai satraiesti?.. O intrebare ai parinte 1 si parinte 2?
Eduard M?tZ ot CZernowitZ – Aveti perfecta dreptate ,din pacate sint destui care nu vad adevarata realitate si comenteaza doar asa din ce aud la un pahar de tuica.
@ Adrian…..Prostane, pastrezi gazul in pamant, in zacamant, nu in rezervoare…Esti prea analfabet sa te contrezi cu mine..
@axon: putea pastra gazul pana ajungea 1000 dolari??? 1. pentru cultura ta, gazul poate fi pastrat daca ar avea capacitati de depozitare. Cum nu au, sunt nevoiti sa-l arda cum faceau pana nu demult – s-ar putea sa o mai faca dar nu s-a mai dat publicitatii – undeva la granita cu Finlanda, daca nu ma insel. 2) odata ce ai inceput exploatarea nu prea poti sa mai pui dop. 3) majoritatea gazelor din Rusia se extrag din permafrost (mai pe intelesul tau sol permanent inghetat) din Siberia. Odata cu incalzirea globala, acesta a inceput sa se dezghete, eliberand in aer cantitati foarte mari de gaz, provocand deasemenea niste gropi circulare foarte adanci. Deci mujicii tai nu pot astepta la nesfarsit, trebuie sa vanda acum, cat mai au. 4) Rusia nu produce nimic. Pentru ca singurele produse de export sunt petrol, gaze, cherestea, minereuri. Deci materii prime. Cu alte cuvinte exporta plus valoare atat timp cat aceste materii prime sunt rafinate si prelucrate in alte tari. Neproducand mai nimic (de calitate binenteles) in afara de vodca, trebuia sa vanda ceva ca sa aduca pe piata bunatatile occidentului dupa care au tanjit mujicii atat amar de vreme. Crede-ma, sunt marinar si imi aduc aminte foarte bine cum faceau „cumparaturi” celovecii inainte de 91. Suedia si Finlanda aveau legaturi de cooperare cu NATO dar nefiind state membre nu erau acoperite de art.5. Daca spui ca psihopatul tau declara ca nu are nici un gand rau unuia sau celor doua state, iti aduc aminte ca si inainte de invadarea Ucrainei spunea ca nu va ataca aceasta tara. Iar despre garantiile de securitate oferite de Rusia… spune-le asta ucrainienilor. Poate te cred ei. Singura garantie pe care o poti avea este de a fi destul de puternic ca sa nu ii convina sa te atace. Iar NATO este aceasta garantie. Nu cuvantul psihopatului care nu valoreaza nici cat o ceapa degerata.
@ Au 16:27
Deocamdată, EUROPA si-a devoalat PUNCTELE SLABE ! Fără gaz rusesc ieftin, așteaptă tu redeschiderea AzoMureș, Alro Slatina, Alum Tulcea șamd. De unde iei aluminiu și îngrășăminte ? Ce faci cu șomerii ? Ce exporți ? Sau duci datoria la 200 miliarde de coco ? Eeeeh ??
@ Adrian….Ai debitat prostii…Suedia si Finlanda ca si Ucraina erau de facto in NATO….Asadar prostia cu …Putin a crescut NATO…este pentru prosti si analfabeti ca tine….DA, Rusia a platit Tribut Occidentului vreme de 30 de ani….Rusia putea vinde oricui, putea pastra gazul pana ajungea 1000 dolari metru cub….De inarmat Rusia tot se inarma pentru ca are teritoriu imens si bogatii naturale imense, astea se apara cu Tancul si Racheta……
fost la masa puternicilor. Dar, ori ambiția lui Putin, ori trădarea prietenilor, l-a îndemnat sa atace vecinii. Iată că Ucraina nu este Georgia și în felul asta Rusia si-a devoalat punctele slabe. Și slava Domnului, areeee…
O grămadă de lingăi urkkani comentează asupra nivelului de trai din Rusia fără să fi calcat vreodată pe-acolo.
În România e nivel de trai ridicat ?
Poate, pentru caracatița masono-securice de la butoane…
Aveți impresia ca Bucureștii, Clujul sau Brașovul arată mai bine decât orașe similare rusești ? Cu Military ReZidence și Prelungirea Ghencea ??
România mai are industrie ? Agricultură ? Bănci românești ? Cum arată șoselele rusești și căile ferate comparativ cu ale noastre ??
Și de datoria de aproape 150 miliarde coco nu Ziceți nimic ?
Hai !
@tibi zero
Fugi cu trotineta de aici mincator de kkt progresist. ?
Putin va putea fi considerat patriot cand nivelul de trai al rusilor se va apropia macar de al polonezilor pe care i-a masacrat la Katin in intelegere cu Hitler. Pana atunci e doar un mincinos talentat care l-a pacalit pe naivul (sau cointeresatul) Blair, prietenul lui Ponta.
@Slava Rusia
Conform lui Fred Murray Rusia este Westul, din nefericire pentru noi România este doar capra Cea buna de belit a Westului
nici nu banuia Putin ca are atatia idioti utili in Romania. bozgorii sunt de inteles, ei joaca dupa cum le canta rusii, dar romanii!!?
Ma intreb doar cum era caracterizat Eltsin, cel care a deschis larg usile Rusiei, ca la un supermarket din care multinationalele si adversarii (ca sa nu spun totusi inamicii) Rusiei pina in urma cu doar citiva ani, s-au servit ani de zile ?! Probabil ca era la categoria „Baiat bun, dar bea cam multa apa dimineata” …
@axon: Rusia… a platit tribut in petrol si gaz Occidentului? NU, a vandut la pret bun petrol si gaz dar in loc sa foloseasca banii pentru a ridica nivelul de trai al mujicilor, l-a folosit pentru a se inarma si mai mult, pentru a pune presiune pe orice tara care nu voia sa danseze dupa cum canta psihopatul de la Kremlin. Prin actiunile ostile ale Rusiei impotriva vecinilor sai, i-a fortat pe acestia sa caute sprijin si securitate sub umbrela NATO, ultimul „succes” al puticantropului fiind aderarea unor state puternic industrializate la aliata nord-atlantica si facand ca Rusia sa aiba acum 1300 km granita comuna cu NATO. Lucru pe care nu-l avea inainte de „operatiunea speciala”. Asa ca mai „axon” vezi ca daca nu „combati” bine o sa-ti taie din indemnizatie, si preturile au inceput sa creasca la Tiraspol.
@Marele Urs:… rabdare si cumpatare? ma faci sa rad! se razboieste cu partea debila a lumii… asa a crezut el, numai ca Ucraina se dovedeste o nuca mai tare decat credea (asta dovedeste cat de deasupra este… adica aerian) iar cu partea puternica a lumii nu are curaj sa se puna, ca stie ca fara folosirea armelor atomice ia bataie ca magaru-n panta.
un loc la „masa principală” internaţională,
impreuna cu criminalii tony blair& prezidentii sua,
cu agaricii lor australieni,
biciuiti din spate de Izreal????
apropos:
-Russia mai e in consiliul de securitate,
in onu in general?
Și ar fi primit un K…. mi.. al!
Nu se poate, nu pot sa cred! Pe cine nu lași să moară,nu te lasă să trăiești! Trăiască și înflorească Kodruta & Portocala! Și tu Brutus?
Categoric,.Și e de recunoscut răbdarea și cumpătarea lui, atunci când de fapt e provocat și se războiește cu partea debilă a lumii,..Ca om politic este net deasupra tuturor celora cu care are de-a face,.
Rusia si – a castigat singura locul la masa puternicilor lumii de vreo 400 de ani….Pacea lumii a fost si este amenintata DOAR de expansiunea NATO si a filialei sale economice numita Uniunea Europeana….Rusia a cedat destul, a platit tribut in petrol si gaz Occidentului 30 de ani, in speranta ca va avea pace…..In acest timp Occidentul si – a extins tentaculele si otrava in spatiul rusesc. In vederea acapararii resurselor Rusiei, cele mai mari de pe glob.
Un loc la Kolima,in minele de aur pana va putrezi.
Dar mai la margine, cum l-au pus la masa chiar aliatii lui……[Rumburak]
Putin este ,a fost si va fi un pro-occidental convins,a spus-o si o spune mereu in toate discursurile,dar nu in pozitia capra,asa cum au facut si inca fac cei de la Bucuresti.